Blog de farmacista

Posts Tagged ‘suferinta’

Taraful din Clejani – Iubirea
Asculta mai multe audio Muzica »

Viorica si Taraful din Clejani – Chip de inger
Asculta mai multe audio Muzica »
Marti seara, e ora 9. La streasina unei case se aprinde un felinar rosu. E semn ca s-a deschis saptamana de lucru. Casa n-are nimic deosebit la exterior, poate doar storurile, care sunt trase zi si noapte. Ea gazduieste insa stabilimentul coanei Matilda. Bordelul ei e renumit in oras. Are cele mai frumoase fete si niste reguli atat de stricte incat unii din clientii ei il numesc “Clubul Matilda”. Fetele stiu sa multumesca un barbat in multe feluri, dar vai de acela care o va lovi pe vreuna, el niciodata nu va mai calca la Matilda. N-ai voie sa vii nespalat, baut sau drogat, n-ai voie sa te indragostesti de vreo fata. Matilda stie ca iubirea intre fete si clienti nu aduce decat rele, caci a trecut prin multe.
Pe vremea cand lucra la madame Florence prestand cea mai veche meserie din lume s-a indragostit de-un avocat care venea o data pe luna. Drept e ca si lui i s-au aprins calcaiele dupa ea. S-au iubit enorm, el i-a promis ca o ia de acolo si o face femeie respectabila si repectata. Lunile au trecut, insa, la fel si promisiunile, iar cand Matilda a ramas insarcinata avocatul n-a mai venit la bordel. Matilda stia ca era casatorit cu o femeie de familie foarte buna. Care familie incepuse sa se ingrijoreze de desele sale vizite la madame Florence.
Baietelul Matildei a trait 2 ani si a murit de TBC. Ca si Florence, de altfel, pe care Matilda a ingrijit-o pana in ultima clipa si al carei loc l-a luat. Hotarase de multa vreme sa devina de una singura ceea ce avocatul ii promisese: o femeie respectata. Bordelul s-a schimbat radical dupa moartea madamei Florence. Matilda a facut curatenie, a pastrat cele mai frumoase si mai pricepute fete, a adus un medic care sa le controleze periodic. Si a instituit regulile de fier.
Amelia era mandria ei. Era cea mai cautata dintre fete si pe buna dreptate, caci formele ei ar fi innebunit orice barbat. Iar ochii negri te ardeau pana in suflet si-ti descopereau in minte cele mai ascunse fantezii. Atat de mult tinea la Amelia incat a simtit ca innebuneste cand a inceput sa banuiasca iubirea ce se nastea intre ea si doctorul Catalin. Venea si el din ce in ce mai des, la fel ca avocatul ei candva si o cerea insistent pe Amelia, chiar daca era ocupata. A luat-o la intrebari intr-o seara, a certat-o rau incercand s-o faca sa priceapa ca niciodata doctorul n-o va lua de acolo. Ochii negri ardeau insa de iubire si cand a ridicat cravasa s-o loveasca mainile Ameliei s-au impreunat pe burta. Si-a dat seama de groaznicul adevar si a intrebat doar atat: “In cate luni esti?” “In 4″ a raspuns Amelia prabusindu-se in bratele Matildei. Au plans in seara aceea amandoua, Amelia de teama iar Matilda pentru ca stia ca a pierdut-o . Iar Amelia a continuat sa planga seara de seara, caci doctorul n-a mai venit. Curand, intr-o seara de primavara, cand zarzarii inflorisera, ea a fugit din bordel sa-l caute si Matilda n-a mai stiut de ea multe luni. Chiar a trimis prieteni credinciosi s-o caute, dar parca intrase in pamant.
Venise toamna, era din ce in ce mai frig, cand intr-o luni seara pe treptele bordelului se auzi un scancet de copil. In cosuletul roz Matilda gasi o fetita care plangea de foame si intepeni dand la o parte paturica ce-o invelea: ghemotocul care scancea strangand pumnisorii cat niste nuci o privea cu ochii Ameliei. “Tu vei avea o alta soarta!” ii sopti, strangand-o in brate s-o incalzeasca.
Carolina a crescut la bordel, in camerele Matildei, despre care stia ca e mama ei. La fel au stiut si clientii. S-a ocupat sa aiba tot ce-i mai bun si sa mearga la cea mai buna scoala. Facuse 17 ani cand a intrebat-o pe Matilda:
-Mama, cine-i Amelia?
-De unde stii? Ce stii? a intrebat Matilda, cu inima batand sa-i sparga pieptul si cu ochii in lacrimi
-Le-am auzit pe Mimi si pe Fleur soptind in urma mea ca seman din ce in ce mai mult cu ea…
Atunci Matilda i-a povestit tot, si viata ei si pe a Ameliei. Copila a plans si a luat-o in brate: “Tu esti mama mea, pe alta eu nu stiu!”. Cu ochii-n lacrimi mama a pus-o sa-i jure ca nu se va iubi niciodata cu vreun client al bordelului. “Sunt nestatornici si mint frumos. Te zapacesc cu promisiuni doar ca sa te culci cu ei. Niciodata nu si le tin si niciodata nu se vor insura cu tine. Niciodata!”
Un an mai tarziu pe usa bordelului intra un grup de tineri. Terminasera scoala si voiau sa sarbatoreasca. Intre ei baiatul unui negustor instarit, frumos si timid, rusinat peste masura de locul unde se afla. A fost de-ajuns s-o vada o clipa pe Carolina. Si-a lasat prietenii in plata Domnului si s-a tinut dupa ea pana a convins-o sa stea cu el de vorba. Si-au vorbit. Iar el s-a intors si saptamana urmatoare, si saptamana cealalta, si cateva luni inca. “Ai grija, Carolina, adu-ti aminte ce-ai jurat!” “El nu-i ca altii, el ma iubeste! Nici nu m-a atins pana acum! Nici n-are ganduri din astea!” “Atat i-ar trebui! Cat mai ai de gand sa te mai vezi cu el? Nu vezi ca nu cauta altceva decat sa te zapaceasca de cap si sa-ti rupa inima? Sa nu-l mai vad pe aici!”
A suferit Carolina o saptamana, apoi a inceput sa se vada cu el pe furis. Faceau schimb de biletele prin Fleur, cand aceasta iesea in oras. Si-asa au pus la cale planul. Intr-o dimineata de primavara, cand inflorisera zarzarii, Matilda a gasit pe patul Carolinei o scrisoare. Plecase in lume cu iubirea ei. A trimis din nou credinciosii prieteni s-o caute, dar cei doi parca intrasera in pamant.
Doua primaveri mai tarziu, printre florile de zarzar, Carolina s-a intors cu sotul ei de mana si cu fetita ei in brate, sa-i ceara iertare Matildei. Avusese, intr-adevar, alta soarta.

Niciodata n-am inteles de ce unii patroni nu sunt in stare sa incheie civilizat o relatie cu un angajat. De ce considera ca salariul a fost prea suficienta plata pentru munca si loialitatea angajatului si ca orice gest (nematerial) au facut pentru a ajuta angajatul respectiv reprezinta o dovada de maxima marinimie din partea lor, a carei valoare angajatul nu o va putea restitui in veci. De ce doar patronul a facut, doar patronul a ajutat, doar patronul a dat dovada de prietenie si intelegere, iar angajatul doar a profitat de marinimia sa. De ce orele suplimentare, implicarea, sufletul pus intr-un loc de munca dintr-o data vin “la pachet” cu sarcinile de serviciu recompensate prin salariu si nu merita nici macar un “multumesc”.
Cam cu gandurile astea ma innegream zilele trecute in drumul meu spre casa. Ieri insa am eliberat primele retete de stupefiante din viata mea. In timp ce numaram fiolele cu mainile tremurande am citit CNP-ul de pe reteta si m-au trecut fiori reci: morfina era pentru o fetita de 11 ani bolnava de cancer osos! M-am uitat la mama ei. Femeia care statea in fata mea, imbracata in haine jerpelite care fluturau pe langa ea, atat era de slaba, avea pe cap o basma legata sub barbie precum femeile in varsta, desi nu cred ca avea mai mult de 35 de ani. Si avea in ochi o privire atat de deznadajduita, de infranta incat am intepenit. Mi-a fost pur si simplu rusine sa o mai privesc in ochi si m-am grabit sa verific de trei ori reteta, de trei ori fiolele folosite pe care le adusese inapoi, de trei ori tipul, concentratia si cantitatea de fiole noi pe care i le-am dat. Tot ieri o femeie venise sa restituie morfina nefolosita pentru sotul ei, care murise la 39 de ani de cancer la plamani.
Ducandu-ma spre casa, am realizat deodata ca sunt oameni care la varsta mea sunt preocupati sa faca demersurile pentru a procura morfina pentru copilul/ sotul/fratele/parintele bolnav de cancer. Sunt oameni care la varsta mea sunt preocupati ca nu gasesc insulina care le este necesara ca sa mai traiasca o ora/o zi/un an. Sunt oameni care la varsta mea sunt preocupati sa-si reinnoiasca tratamentul pentru schizofrenie/depresie majora/psoriazis/lupus eritematos/stare post-transplant/hepatita C luata din spital/…… Iar pana acum am vazut doar varful aisbergului.
Asa ca….. de ce mai sufar eu, oare???