Crisia.net - Blog de farmacista

În intimitatea secolului 19, o carte de Ioana Parvulescu pe care v-o recomand cu căldură (alături de surorile sale Întoarcere în Bucureştiul interbelic şi Întoarcere în secolul 21), o carte în care fiecare rând citit îţi dezvăluie imensul efort de documentare făcut de către autoare, o carte care reconstituie peisajul secolului “pictându-l” împrejurul unor personalităţi din literatura şi politica vremii (ale căror jurnale şi epistole sunt o parte din sursele documentare) îmi pune la îndemână următorul citat:

Vasile Alecsandri, care ştie să vadă lucrurile şi ca român şi ca străin, pentru că zăboveşte îndeajuns la Paris ca să aibă la întoarcere ochi franţuzeşti, face, în aceeaşi perioadă, aceeaşi observaţie: “În ţara noastră lucrurile bune nu se fac decât pe jumătate şi s-ar zice că românul are groază de a duce la bun sfârşit ceea ce întreprinde cu entuziasm.”

Tot Alecsandri descrie într-o scrisoare cum biserica de la Mircesti a ars din vina preotului, se pare beţiv. Biserica arde cu tot ce-i în ea, “cu şoareci, broaşte şi şerpi”, fără ca vreun sătean să sară în ajutor. Erau prea ocupaţi să facă schimb de anecdote “foarte puţin ortodoxe” despre preot.

Îl vedem pe Alexandru Golescu care caută să amenajeze izvorul de la Călimăneşti şi de unde porneşte cu sprijinul Primăriei şi cu 50 de muncitori în scurt timp ajunge să muncească singur-singurel.

Îl vedem pe Carol Davilla luptând să pună la punct un sistem sanitar şi un sistem de învăţământ sanitar scop în care este prezent personal şi fără pauza peste tot unde era necesar pentru ca lucrurile să nu lâncezească.

Îl vedem şi pe Pake Protopopescu încearcand să modernizeze Bucureştiul şi, pentru a realiza bulevardul (din care o parte îi poartă azi numele), trebuind să stea pe capul muncitorilor zi de zi, fără răgaz. Lucrări de pavare a străzilor contractate cu Primăria, la care caietul de sarcini zicea “strat de nisip de 10cm şi pietre cu colţurile ascuţite în jos”, dar la care stratul de nisip se punea de 2cm şi pietrele stăteau cu partea colţuroasă în sus se găseau încă din secolul acela.

Cu străzi fetide, condiţii igienice precare, şarlatani şi hoţi, corupţie, lipsa unei funcţionale organizări instituţionale, lene, trafic de influenţa (“lanţul slăbiciunilor”), preocupare ferventă pentru bârfă, lipsa de apreciere a valorilor am reuşit să trăim cel puţin 150 de ani, fără să avem prea multe dureri de cap sau prea însemnate strângeri de conştiinţă. Exemplele date de unii super-oameni n-au servit la nimic. Hăhăiala cu mâna la gură continuă şi-n ziua de azi. Aşa că răspunsul la întrebarea lui Dojo e NU! România, cu românii ei cu tot, nu vrea să se schimbe sau să fie schimbată. Se simte bine aşa cum e, mulţumim de întrebare.

El este fratele meu (dati click pe poze ca sa-l vedeti mai mare). Duminica dimineata, dupa ultima ninsoare, a iesit, cu lopata aceea aerodinamica si confectionata de el insusi, sa dea zapada din parcarea din spatele blocului. Si-a eliberat masina si pe cea a vecinului, a facut partie pe dupa bloc pana la trotuar si acolo, la trotuar, a spart gheata la intrarea in parcare, unde e o panta. Naparstocul din plan indepartat din a treia poza e fiu-sau, care are 4 ani jumate. Baiatul si-a ajutat tatal, cu lopatica lui. Acesta a fost, de altfel, tot ajutorul pe care l-a primit Adrian. Restul vecinilor (care sunt sigura ca au boscorodit cel putin o data ca de-abia se misca pe trotuare ca nu-i data zapada) s-au limitat sa-l sustina, calduros, cu privirea. Sau, dupa caz, cu indemnuri moralizatoare: “Lasa, vecine, nu te mai chinui, ca miercuri se incalzeste vremea si se topeste zapada!!”

Intors in casa cu capul plin de parerile de bine ale vecinilor, si-a intrebat nevasta: “Hai, ma, Veve, chiar am fost caraghios??”. De asta in primul rand vreau sa-i spun, la fel ca Veve, ca ma mandresc cu el. La fel cum am fost mandra si de Marius, care a facut partie in parcare in spatele blocului la noi. Si mai vreau sa-i spun ca vecinii au fost caraghiosii, nu el.

De cateva zile KissFm promoveaza o melodie, o stiti prea bine:

Guess Who – Locul Potrivit
Vezi mai multe video din Muzica

De cate ori vad videoclipul mi se innoada lacrimile in gat in acelasi loc: la bananele de pe dulap. De fiecare data lacrima fuge pe obraz si ma cuprinde revolta. Si-mi vine sa strig NU!! NU E ADEVARAT! Locul asta e al nostru. Al nostru, al celor care simt si gandesc, scriu si citesc. Al nostru, al celor care muncesc si o fac cu dragoste pentru ce iese din mana sau din mintea lor. Al nostru, al celor care muncesc ca sa aiba, nu asteapta sa le dea statul sau altii. Al nostru, al celor care nu pretind, nu considera ca li se cuvine, nu fac rau doar pentru ca pot, ci fac bine tocmai pentru ca pot. Al celor care n-au uitat ce i-au invatat parintii ca-s modestia, respectul, umilinta, bunul simt, grija fata de aproape.

Cate cazaturi sa-nduri? Cate-ti da viata! Dar ridica-te de fiecare data mai drept si mai bun. Si nu-i lasa! Arde-i cu vorba si cu dispretul tau. Pentru ca lumea intr-adevar e rea si nimeni nu va plange langa tine, daca ramai acolo jos. Si nici dupa tine, daca pleci. Pentru ca noi suntem vinovati pentru fiecare secunda in care lasam ca locul nostru sa fie al lor. Pentru ca nu suntem mai putini, suntem doar mai putin zgomotosi.

Nu, nu-i adevarat! NOI ne-am nascut la locul potrivit. Tocmai pentru ca n-am primit si-am facut totul din nimic.

Romanul e de felul lui tare mandru. De copiii lui (Stii ce-i fi-miu’? Badigard!!), de meseria lui (Sunt Qpatrat de la Surubul si Rulmentul SRL), de casa lui (Gresie, faianta, termopane, parchet, set Olivia-chiar, ce piscotul meu era setul ala Olivia??- nou-noute, toate de import), de masina lui (Prind suta-n cinci secunde si nu consuma mult, numa’ 10 la suta. La anu-i bag un tiuning, sa vezi eleron ce-i trag!). Cum se face ca nu-i mandru ca-i roman?

Cum sa nu fii mandru ca esti in stare sa traiesti si sa muncesti (fara s-o iei razna) in tara asta? Ca te descurci cu salariul pe care-l ai? Ca esti in stare sa mai pleci si in vacanta si sa mai cumperi si cadouri pentru copii? Cum sa nu fii mandru ca esti in stare sa conduci pe drumurile pe care le avem, ca sa poti sa vezi o tara superba, asa neingrijita cum e?

Ia ganditi-va: avem cu toti vreo debara in care am ingramadit tot felul de lucruri netrebuincioase intr-o dezordine de mai mare rusinea. Suntem mai putin mandri de casa noastra din cauza ei? Copilul olimpic la mate a luat 3 la franceza. Sunteti mai putin mandri de el? Masina cea bengoasa v-a facut figura si v-a tinut 5 ore pe marginea drumului pana a venit platforma. Sunteti mai putin mandri de ea? Nu cred. Pentru ca vedeti mereu partea buna si stralucitoare. De ce n-o puteti vedea si la natia asta?

Da, avem hoti, tigani, jmekeri, politicieni care poate ne fac numele neamului de ras. Dar avem si elite, avem si oameni care traiesc si muncesc exemplar, unii fara sa fie cunoscuti. De ce sa nu le recunoastem meritele, de ce sa nu fim mandri cu ei? Cum sa nu fii mandru ca acesti oameni s-au nascut in tara in care traiesti? Cum sa nu te lauzi cu ei? Cum sa nu crezi ca lumea ar fi altfel fara Romania? Da, poate suntem buricul pamantului! De ce n-am fi? De ce nu ne luptam sa fim?

Americanii considera ca sunt prima natie a lumii si nici macar nu se cred aroganti pentru asta! Uitati-va cum traiesc ei (mult mai bine si mai usor decat noi, dupa cum consideram). Atunci pe noi ce ne impiedica? A, poate faptul ca daca nu-s motive de mandrie nu-s nici motive de munca pentru a le pastra?