puiul familistMaia (bunica) a avut 11 frati si surori. Cea mai mica dintre ei, tanti Cocuta, a fost si cea mai iubita. Era o femeie frumoasa, vesnic zambitoare si optimista, mare iubitoare de copii. Era invatatoare si fiind apropiata de Maia si ca varsta venea mereu in vizita pe la noi. Ne iubea enorm pe mine si pe fratele meu, mai ales ca invatasem de la Maia o multime de cantecele si poezioare pe care le spuneam cu haz la orice adunare in familie. Din pacate s-a prapadit prima, acum 25 de ani, intr-un accident de masina, spre durerea neimpacata a tuturor celorlalti 11 frati.

La fiecare vizita Maia taia bineinteles cate 2-3 pui ca sa pregateasca de mancare. La un moment dat matusa si-a dat seama de eforturile pe care le facea Maia de fiecare data si i-a interzis sa mai taie pui cand venea in vizita. “Pai si eu ce va mai dau de mancare??”. “Ce ai gata facut, nu te mai apuci sa tai nici o pasare special pentru mine!”. De voie-de nevoie Maia a promis solemn ca lasa puii sa traiasca pentru a fi sacrificati pentru minunatii interpreti de cantece si poezele (me and my brother, that is).

Zis si facut, se anunta urmatoarea vizita, imediat 3 pui isi pleaca scafarlia in fata satarului nemilos si iau calea cazanului cu apa clocotita. Se prepara bunatatile, facuse Maia ceva fripturica alaturi de niste cartofi la cuptor, o minunatie. “Sper ca n-ai mai taiat nici un pui!” zice tanti Cocuta. “Nuuu, (Maia), e unul singur care s-a spanzurat aseara-n gard, abia a apucat Pichiu (bunicul) sa-l taie, ca murea”. Ne asezam la masa, vorbim, povestim, atmosfera vesela, relaxata. La care, la un moment dat, in mijlocul discutiei, matusa realizeaza brusc ca pe farfuriile de pe masa se aflau, in toate splendoarea lor, 6 copane, si exclama, spre rasul generalizat: “Mai Lenutica, da’ cate picioare a avut puiul ala sinucigas????”

Asa ca vedeti, Puiul Familist nu-i chiar asa o noutate. A fost inventat de Maia mea. :)

Citeste