Niciodata n-am inteles de ce unii patroni nu sunt in stare sa incheie civilizat o relatie cu un angajat. De ce considera ca salariul a fost prea suficienta plata pentru munca si loialitatea angajatului si ca orice gest (nematerial) au facut pentru a ajuta angajatul respectiv reprezinta o dovada de maxima marinimie din partea lor, a carei valoare angajatul nu o va putea restitui in veci. De ce doar patronul a facut, doar patronul a ajutat, doar patronul a dat dovada de prietenie si intelegere, iar angajatul doar a profitat de marinimia sa. De ce orele suplimentare, implicarea, sufletul pus intr-un loc de munca dintr-o data vin “la pachet” cu sarcinile de serviciu recompensate prin salariu si nu merita nici macar un “multumesc”.
Cam cu gandurile astea ma innegream zilele trecute in drumul meu spre casa. Ieri insa am eliberat primele retete de stupefiante din viata mea. In timp ce numaram fiolele cu mainile tremurande am citit CNP-ul de pe reteta si m-au trecut fiori reci: morfina era pentru o fetita de 11 ani bolnava de cancer osos! M-am uitat la mama ei. Femeia care statea in fata mea, imbracata in haine jerpelite care fluturau pe langa ea, atat era de slaba, avea pe cap o basma legata sub barbie precum femeile in varsta, desi nu cred ca avea mai mult de 35 de ani. Si avea in ochi o privire atat de deznadajduita, de infranta incat am intepenit. Mi-a fost pur si simplu rusine sa o mai privesc in ochi si m-am grabit sa verific de trei ori reteta, de trei ori fiolele folosite pe care le adusese inapoi, de trei ori tipul, concentratia si cantitatea de fiole noi pe care i le-am dat. Tot ieri o femeie venise sa restituie morfina nefolosita pentru sotul ei, care murise la 39 de ani de cancer la plamani.
Ducandu-ma spre casa, am realizat deodata ca sunt oameni care la varsta mea sunt preocupati sa faca demersurile pentru a procura morfina pentru copilul/ sotul/fratele/parintele bolnav de cancer. Sunt oameni care la varsta mea sunt preocupati ca nu gasesc insulina care le este necesara ca sa mai traiasca o ora/o zi/un an. Sunt oameni care la varsta mea sunt preocupati sa-si reinnoiasca tratamentul pentru schizofrenie/depresie majora/psoriazis/lupus eritematos/stare post-transplant/hepatita C luata din spital/…… Iar pana acum am vazut doar varful aisbergului.
Asa ca….. de ce mai sufar eu, oare???

Citeste