Crisia.net - Blog de farmacista

Facultatea, adică, v-aţi prins! V-am povestit cum am ajuns eu farmacistă? Pe scurt, la pagina de About, nu? Ei bine, chiar aşa a fost: în gimnaziu am avut acelaşi profesor la fizică şi chimie. Pe cât de bine a reuşit să mă facă să înţeleg la chimie (totul era limpede, vedeam atomi şi orbitali, înţelegeam reacţii şi legături covalente) pe atât de prost stăteam la fizică, mai ales la partea de mecanică (şi acum noţiunile de vector, forţă de frecare şi plan înclinat îmi dau fiori reci). Problema s-a perpetuat şi în liceu, unde într-a noua am avut parte de o profesoară atât de timidă încât posibila ei ştiinţă a eşuat lamentabil în a se transfera în creierele noastre.

Astfel că, ajunsă eu într-a doişpea, după diverse participări pe la olimpiadele naţionale (mă laud, nespa?) m-am văzut nevoită să o iau într-o direcţie. Ei, dacă aş fi avut ceva bază pe fizică acum eram ocupată cu plombe şi implanturi. N-a fost sa fie, şa că mi-am zis că la Farmacie am sigur şanse, doxă de chimie cum eram la ora aia. Şi iată-mă-s farmacistă!

Pe vremea aceea (hă-hăăăă, acum 11,5 ani) perspectiva la terminarea facultăţii era roz bombon cu sclipici pe alocuri: lanţurile se extindeau mai ceva ca gripa spaniolă, depozitele de medicamente deschideau filiale chiar prin judeţe mai obscure, aşa (vezi Buzăul), nici o problemă în a te angaja. Între timp, însă, s-au întâmplat mai multe fenomene, ca ados la calitatea din ce în ce mai scăzută a admisilor la facultate. S-au înmulţit facultăţile de Farmacie, s-au înmulţit aşadar şi absolvenţii. Din cauza problemelor generate de plata din ce în ce mai întârziată a facturilor de către Casa de asigurări, probleme care au molipsit tot lanţul de distribuţie, depozitele şi-au restrâns activitatea, închizând din filiale (ba chiar vreo două au închis de tot) iar lanţurile au pus un pic frână expansiunii exuberante de altădată. În anul meu n-aş putea spune câţi colegi aveau părinţi farmacişti, dintre cei mai apropiaţi mie cred că erau 3-4. Banuiesc că acum numărul lor este mult mai mare (au crescut copiii proprietarilor de farmacii), ei având un loc garantat de muncă şi limitându-ţi posibilităţile ţie, student fără părinţi farmacişti.

Aşadar locuri de muncă mai puţine, candidaţi mai mulţi pentru ele. Ideal, tendinţa ar trebui să fie înlocuirea asistenţilor cu farmacişti, personal cu mult mai bine şcolit, deci teoretic de mai bună calitate. Care însă necesită şi un salariu corespunzător, mai mare. Aşa că farmacile vor angaja în continuare, dacă vor mai angaja, tot asistenţi. Există şi posibilitatea deschiderii unei farmacii, cum însă oraşele sunt în continuare închise datorită menţinerii criteriului demografic rămâne varianta mediului rural. Doar nu te-au purtat însă părinţii pe la şcoli înalte ca să te apuci să munceşti la ţara, nu? Nu mai spun că e ştiut că ţăranii sunt înapoiaţi şi în general n-au bani, ce-o să câştigi acolo? De spital nici nu mai vorbesc, dacă doctorii au salariul jenant pe care-l au, vă imaginaţi ce retribuţii mirobolante are un farmacist de spital.

Aşadar ce ne facem, fetelor? Gata, gata, şi băieţilor! Aveţi o singură şansa: aceea de a conştientiza că nu veţi realiza imediat nimic cu adevărat important. N-o să câştigaţi 1000 de euro de la primul salariu şi n-o să conduceţi farmacii spre succes de cum aţi obţinut diploma. Sunteţi tineri, abia aţi început să învăţaţi. Nu vă e de prea mult folos faptul că ştiţi să puneţi pe hârtie formula rivanolului, dacă habar n-aveţi la ce răni e bine să-l folosiţi şi la ce plăgi merge mai bine apa oxigenata. Degeaba vă amintiţi perfect de la Marketing concepte de management dacă voi habar n-aveţi cum să daţi restul fără să vă încurcaţi. Ce folos că întreaga farmacologie musteşte în mintea voastră, dacă nu ştiţi ce întrebări să puneţi pacientului că să vă lămuriţi ce trebuie să-i recomandaţi. Oţi fi făcut oarece psihologie pe la opţionalele alea (dacă între timp au găsit profesor) dar până nu încearcă (şi poate şi reuşeşte) unul să vă înşele la bani n-o să ştiţi ce-i aia atenţie şi concentrare.

Ce-i cu prostiile astea, la ce-mi trebuie mie? Prostiile astea sunt mici amănunte care fac un om să fie eficient şi aducător de câştig pentru farmacie, nu producător de pagube. Astea şi multe altele nu se invaţă in facultate, si nici conştientizarea unui fapt pe care românii îl digeră cam greu: salariul plăteşte munca angajatului, nu necesităţile sale legate de traiul zilnic. Da, Alexandru, nu mi-ai răspuns la întrebare, pentru că ai ignorat cu ştiinţă partea din ea referitoare la ce trebuie să ştie şi să fie în stare să facă un farmacist la ieşirea din facultate.

Pentru cei interesaţi, pot pune la dispoziţie copie după cartea mea de muncă, în care se vede că primul meu salariu a fost minimul pe economie la ora aia. N-am comentat pentru că ştiam că nu ştiu mai nimic şi am de învăţat o groază şi ma bucuram ca am gasit oameni dispuşi să mă inveţe, nu să mă pună să spăl geamuri, cum a paţit o farmacistă. Însă apoi, la orice cerere de mărire de salariu am putut să spun lucruri de genul: “Ştiu să fac şi fac în plus şi asta/ am pacienţi care vin aici doar pentru mine/ am crescut prestigiul farmaciei şi în consecinţă şi vânzarea/ stau în depozit de dimineaţă până seara şi am făcut în aşa fel încât să scadă greşelile la comenzi”. Niciodată n-am acceptat să fiu plătită doar pentru diploma mea, pentru că am ştiut că mai devreme sau mai târziu diploma singură nu va mai fi suficientă.

So, ca să parafrazez un american care nu mai e viaţă: nu vă întrebaţi ce poate face un angajator pentru voi (în termeni de salariu şi facilităţi), întrebaţi-vă ce puteţi face voi pentru acel angajator. Doar dacă sunteţi siguri că aduceţi valoare în instituţia respectivă, nu doar o diplomă, emiteţi pretenţii. Până atunci învăţaţi de la strămoşii noştri, care nu degeaba ziceau Eu ca tine am fost, tu până la mine mai ai. Sigur că o să ziceţi: ce să învăţ dacă mi se dă la cap pentru că-s tânăr şi n-am habar? Cheia e în atitudine şi abordare: învăţaţi că a pune întrebări e îndrăzneală, a răspunde când eşti corectat că ştii tu mai bine e obrăznicie; a cere permisiunea de a face un lucru sub supraveghere e îndrăzneală, a spune Nu v-a ieşit cam neomogen unguentul?, când tu habar n-aveai cum se ţine pistilul în mâna pâna ieri, când ţi-am arătat eu, e nesimţire.

P.S. Nu vreau sa incep un joc de genul tu mi-arati motive de plecat, eu ti-arat motive de ramas, dar, draga acidule oxalic, un motiv sa raman e faptul ca exista oameni ca acesta(link).

Sade – King of sorrow
Asculta mai multe audio Muzica »
Groaznica zi am avut astazi. Mizerabila. Si tare v-as zice:
……Voi, cele care n-ati avut nici pantofi cu care sa mergeti la scoala, dar ati plecat prin strainatate si-ati dat de bani, petreceti o clipa macar amintindu-va de unde ati plecat inainte sa spuneti pe un ton sictirit : Am crezut ca aveti si voi asa ceva pe aici, prin Romania….
……Voi, cei care va informati de zor citind toate prostiile de pe net, ascultati o clipa pe farmacistul sau asistentul care va vorbeste, ca poate s-a lipit ceva de el si in anii -multi sau putini- in care a tocit bancile scolii (intoxicandu-se in timpul asta in laboratoare de cate 6 ore). Nu va mai dati atotstiutori in simptome, diagnostice si tratamente, cand nu stiti nici macar sa vorbiti corect romaneste. Daca in calculator aveti mai mare incredere, de ce nu l-ati lasa sa va opereze de apendicita? Si nu mai cascati gura la ce medicamente ia cel din fata voastra, dandu-va cu parerea cum ar trebui sa le inghita. Este treaba lui, intimitatea lui!
……Voi, cei care pretindeti respect pentru ca sunteti clienti-pacienti si platiti luati aminte la urmatoarele: este adevarat ca o parte din salariul meu este compusa din banii vostri, dar cu banii aceia cumparati doar produsele. Nu ma cumparati si pe mine. Este adevarat ca stapanul este clientul, dar este de asemenea adevarat ca in nici un caz nu sunt eu sclav. Indiferent de banii pe care-i lasati in farmacie nimic nu ma va impiedica sa-mi spun parerea, chiar daca ea contravine dorintelor voastre, pentru ca parerea mea este totdeauna in interesul pacientului. Si, intre noi fie vorba, in afara de bani ce mai oferiti? Putem spune:
Lipsa de rabdare: daca in fata e numai o babuta mai surda, care are 3 retete cu 5 medicamente fiecare si careia trebuie sa-i explic mai mult de o data ce sa faca va bataiti de pe un picior pe altul, tusiti si oftati semnificativ de parca stati in apa. Ce-ar trebui, s-o dau afara?
Lipsa de bun simt: aruncati cu banii ca la bar, clefaiti guma sau mancare, vorbiti in acelasi timp si cu mine si cu altcineva la telefon, nu ma lasati sa termin de vorbit cand va explic ceva, intrati peste rand sau intrebati cate ceva peste rand cand ma vedeti ca sunt ocupata cu altceva.
Lipsa de respect pentru voi insiva: insistati sa vi dea medicamente despre care vi se explica faptul ca nu va sunt folositoare, insistati sa vi se ia inapoi medicamente pe care nu le mai folositi sau pe care n-ati stiut sa le cereti, faceti scandal cand nu se face pe voia voastra.

Cereti in schimb respect. Clamati pompos “Ca farmacist AR TREBUI sa stiti/sa-mi dati/sa faceti aia sau ailalta”. De unde stiti? Lucrati cumva in farmacie? Ati facut vreo scoala de specialitate? A! Sunteti instalator? N-o sa ma vedeti pe mine venind sa va invat cum se intind tevile de incalzire pe pereti si cu ce diametru de teava trebuie plecat din centrala cand faci un circuit cu 5 calorifere. A! Sunteti faiantar? N-o sa ma vedeti pe mine verificandu-va cu cumpana cat de drept ati pus placile pe pereti. E atat de usor sa stai de partea cealalta a ghiseului, sa incrucisezi bratele si sa-ti dai cu parerea. Te poftesc insa o singura data intr-o zi aglomerata, cu sute de retete compensate, cu zeci de magistrale, cu munti de comenzi asteptand receptia in depozit, cu schimbare de lista de preturi si mai stiu eu ce, te poftesc asadar de partea mea de ghiseu. Sa ai de-a face cu vreo 250 de unicitati ca tine, fiecare considerand ca e singurul important de pe Pamant. Ei, nu esti singurul important, insa pe partea mea de ghiseu eu sunt singura. Si de la fiecare din sutele de pacienti mai capat cate un strop de nervi, de necazuri, de greutati, de boli. Toti le lasati pentru o clipa in spinarea mea, cerandu-mi sa las grijile mele personale acasa si sa fiu calma, zambitoare, atenta, rapida. Nu-i totdeauna de la sine inteles ca si pot sa fac asta.
Parca aud desteptii: “Daca nu-ti place meseria asta, apuca-te de
altceva!”. Ce ne facem, insa, ca-mi place? Ce ne facem, insa, ca-s doar un om, cu limitele lui? Putina intelegere, odata cu banii, ar fi posibil sa oferiti?
P.S. Apropo, CA FARMACIST ar trebui sa nu eliberez fara prescriptie medicala nici jumatate din medicamentele pe care le eliberez….