Postarea de astazi cuprinde o reteta delicioasa de pui la cuptor a la Niculescu, dar inainte de a ajunge la ea trebuie sa va povestesc (intr-o parantezuscula absolut necesara explicarii starii de buna dispozitie in care ma aflu) cum mi-am achizitionat eu cadou de ziua mea.
Cum printul consort ar fi fost absolut indispus sa fie carat prin magazinele de haine, am gasit de comun acord solutia: mi-a pus la dispozitie o suma de bani cu destinatia expresa de a-mi procura geaca de iarna. Zis si facut! Cand pornesc la cumparaturi de haine eu ma regasesc in doua situatii: fie primul lucru pe care-l gasesc pe vreun umeras este exact ce-mi place, in culoarea care-mi place si exact pe marimea mea, fie caut zile la rand pana ma umplu de nervi, amaraciune si promisiuni solemne de cura de slabit.
Cum de anul trecut avem si mall la Buzau m-am prezantat dis de dimineata la obiectiv. Bantuind eu prin unul din magazine (mai precis MiniPrix) zaresc pe un umeras o geaca exact cum mi-ar fi placut: groasa, calduroasa, cu gluga, dar usoara, tinereasca, fara prea multe buzunare sau briz-briz-uri. Probez, sunt multumita, ma uit la pret: 54 de lei. Perfect! Jumatate din buget. Ma duc cu ea la casa, scot 60 de lei si zic: “Dati-mi si-o sacosa, ca n-am!”. La care aud:”27 lei 50!”. “Cat?!?”. Zambet larg: “Avem reducere 50% la geci!”. Inchipuiti-va zambet si mai larg la mine! Am dat buzna la chioscul de presa, unde mi-am permis o aroganta: mi-am luat si Tabu (my favorite) si The One (slab tare, nu mai repet prostia).
Sa revenim insa la bucataria familiei Niculescu, in care multe intamplari se intampla. Ea este centrul de interes al apartamentului, de cele mai multe ori si musafirii tot aici salasluiesc, pentru ca este singurul loc din casa unde se fumeaza (obicei complet daunator mediului inconjurator si plamanilor mei de fumator pasiv, recunosc). Cum spuneam, astazi va prezentam reteta de pui cu cartofi la cuptor. Delicios, yam-yam! Nu putem sa incepem decat cu descrierea tinutei absolut necesara acestei retete, ea compunandu-se dintr-un tricou larg, multicolor, strampi si cipicei.
Sa purcedem, asadar: intr-o tava se pun vreo 6 pulpe de pui, cu putin ulei. Printre ele se indeasa cartofi, curatati si taiati bucati mari. Se adauga sare, piper si doua cesti de apa, dupa care se introduce tava la cuptor. Dupa un interval de timp nedeterminat se verifica starea natiunii. Se constata ca pulpele sunt bine mersi, nefacute, pentru ca focul a fost prea mic. Se stropesc cu zeama din tava si se baga la loc, moment in care se varsa cateva picaturi de zeama in cuptor. Acestea vor lua bineinteles foc, iluminand cuptorul (cand l-am cumparat n-am avut bani de unul cu bec). Se inchide rapid usa, verificand daca bretonul si sprancenele se mai gasesc la locul lor.
Se rasufla si de atata usurare se uita tava in cuptor cu focul dat mai mare pentru o alta perioada de timp nedeterminata. In care se presteaza alte activitati: glume, ras cu gura pana la urechi, intins rufe pe sarma, etc.
In ultima, dar ultima clipa se apreciaza din tot sufletul interventia sotului din dotare, acompaniata de un strigat usor panicat: “Mama! Ai uitat pulpele in cuptor!!”. Se scoate tava si se apreciaza pagubele: apa s-a evaporat, desigur, pulpele sunt rumene si crocante, insa cartofii s-au lipit indisolubil de tava. Acelasi sos pretios vine cu ideea stralucita de a se adauga un sot, obtinut din pasta de tomate diluata, cu adaos de ierburi aromate si usturoi tocat marunt. Dupa ce fierb nitel cu aceasta compozitie, atat cartofii (care renunta la adeziunea la tava, reorientandu-se mai ceva ca UDMR-ul catre PD-L) cat si pulpele capata un gust sublim, numai bun de savurat.
Incercati, asadar, mirobolanta reteta, si nu ezitati a-mi da de stire cum v-a reusit.
Oare de ce am impresia ca am incurcat oalele pe undeva?
