In timp ce Marius gletuieste pereti la tara eu ma uit de la balcon la parcarea goala (hihihi, in care eu sunt cea mai tare!). Intrucat ma simt de parca m-a calcat compresorul si-nainte, si-napoi, iar in cursul zilei de ieri a trebuit sa fac eforturi serioase ca sa-mi amintesc cum imi zice, dupa cum spuneam, sarbatoresc prin lene. Ma uit la Realitatea cum fac emisiune transmitand in direct din mijlocul trotuarului, sau, cum altfel, de langa gratarul cuiva. Asta cand nu se chinuie sa ma faca sa regret ca n-am plecat la mare, la bulgari, la Bran, la Predeal, in parc, la padure sau aiurea. Si daca eu plec pe 13 mai are cineva ceva?
In ciuda formei mirifice in care ma aflu pana acum am gatit, intreprindere care pentru mine se poate oricand lasa cu rezultate neasteptate, insa de data asta s-a lasat chiar cu mancare buna. Din meniul acestei zile nu puteau lipsi traditionala supita de pui cu taitei plus tocanita cu ficatei. Am vazut eu in filme cum gatesc adevaratele doamne: plutesc gratioase prin bucatarie, ascultand muzica si sorbind din cand in cand din paharul cu picior inalt, umplut cu vin alb. Nu puteam gati bine daca nu ma conformam, asa ca mi-am umplut cana de portelan vernil cu ceai de slabit in care-am presarat menta verde (dupa ce-am borcorodit in gand ca mi-a lasat Marius pliculetul desfacut, sa se piarda toata aroma). Numai ca eu nu pot sa sorb cu inghititura, beau de-a binelea, asa ca mi s-a terminat ceaiul fuguta. Trebuia, ma-ntelegeti, sa continui sa sorb din ceva, asa ca am inlocuit ceaiul cu chefir. Dupa aberatiile bolborosite aici constat ca mi s-a urcat chefirul la cap. Stati sa vedeti cand s-o lasa din stomac la vale, cum o sa plutesc gratios-accelerat spre baie…
Acestea fiind debitate cu talent, va las, ma duc in balcon sa trag o sesiune de bronzat, ca doar veni in sfarsit primavara, peste campuri, peste plai. Tra-la-la-la-la, la-la-la, la-la-la-la-la!
