Sa se eutanasieze, zic si eu.

Citeam zilele trecute in Adevarul de seara ca o locuitoare a orasului se plangea de cainii din parcarea din spatele blocului meu. Ca nu mai poate trece prin parcare, ca astia latra, trag de haine, etc.

Nu mica mi-e mirarea cand, la doua zile distanta, vad in parcare masina de la hingheri. Nu ma miram de cat de prompti au fost in interventie (desi acum doi ani a trebuit sa cautam pile la Primarie ca sa ne trimita masina sa ia un catel care musca deja) ci de insusi faptul ca au venit, pentru ca eu stiam ca nu se mai aduna cainii de pe strazi, pentru ca adapostul e plin si sa-i eutanasieze n-aveau voie. Spre marea mea multumire, hingherii au evoluat prin tot cartierul, starnind indignarea iubitorilor de animale de la toate scarile de bloc precum si nelipsitele discutii aprinse in parcare, intre vecini spumegand de furie pro sau contra.

La inca doua zile distanta mirarea mea a atins deja cote maxime: in parcare se plimba dimineata o vesela adunare de 8 (opt) bucati, spre groaza mea cu aspect de nunta! Tot aia de-i stiam, plus unii noi, tot la fel de nespalati, nedeparazitati si netratati de raia pe care si-o poarta cu entuziasm. Macar n-au muscat pe nimeni, dar cat vor continua sa ne trateze cu atata marinimie nu se stie. Asadar, pentru ce-om fi platit noi ziua aia de munca a hingherilor?

May 10, 2010  Tags:   Posted in: FARMACISTA  3 Comments

Aaaaoleu, ce sa ma fac, Doamne, eu???

A naibii geanta latina, ca facu din roman un vaicaret de mai mare jalea. Fereasca Dumnezeu sa-l scoti din coconul caldut in care-si duce traiul zilnic ca-ti sparge urechile cu lamentarile. Intre care de frunte este “Ce-o sa ma fac eu?”

O sa-mi scada salariul! Ce-o sa ma fac? Nu-mi mai pot plati ratele, intretinerea, cu ce ma itrimit copiii la scoala? Ce sa faci? Stai ca-ti zic eu:

In primul rand inchide gura! Nu te mai vaita, ca nu intereseaza pe nimeni. Si, mai ales, nu va plange nimeni langa tine! In cel mai rau caz isi vor spune: “Aha, e jos, sa-l calcam in picioare!” Inclusiv cei care plang in gura mare de grija altora: “Dar nu va ganditi la familiile de bugetari, la aia de muncesc pe salariul minim, din ce vor trai?”.

In al doilea rand deschide ochii!. Vezi ce-ai gresit. Recunoaste ca tot ce ti se-ntampla este strict din vina ta, nimeni nu te-a pus sa te indatorezi peste cat poti duce. Nimeni nu te-a obligat sa uiti care-ti sunt posibilitatile reale. Nimeni nu te-a pus sa traiesti doar in ziua de azi, fara sa arunci ochiul mintii pana la ziua de poimaine.

In al treilea rand deschide urechea si deschide-ti mintea!: altii ce-au facut, cum au scapat? Ce idei au? Ce greseli au facut? Gandeste-te la variante de iesire din situatie, cauta alt loc de munca, inca un loc de munca, cauta cheltuielile pe care le poti reduce, cauta la ce poti renunta, cauta refinantare la credite. Fa ceva! in loc sa te tot intrebi ce sa faci.

In ultimul rand: inchide televizorul!

Celor pe varful limbii carora sta propozitia: “Ti-e usor sa vorbesti, ca tu nu stii ce-nseamna!”
 am a le spune o poveste: Prin octombrie 2008 au inceput sa apara avertismente ca ne paste criza. Previziuni din ce in ce mai sumbre se ingramadeau la tv, in emisiunile economice si la stiri. Am stat linistiti, ca doar eram ok, amandoi aveam serviciu, salariile erau in regula. Numai ca in decembrie ne-am dat seama de-un fenomen ciudat: am inceput sa nu ne mai permitem ce ne permiteam inainte. Pe nesimtite preturile au crescut, ratele si cheltuielile au crescut in ritmul dictat de euro si lucrurile n-au mai fost la fel.

In februarie 2009 banuielile ce ma rodeau de ceva vreme s-au adeverit: aveam sa raman fara loc de munca. M-am ingrozit. Desi undeva in partea optimista a sufletului meu stiam ca-mi voi gasi serviciu un lucru am constientizat de atunci: salariul meu fusese cu mult peste ce se oferea in oras si eram sigura ca nu vom mai avea aceleasi venituri. Si aveam dreptate: din luna martie 2009 20% din venitul familiei s-a evaporat. Adica tot ce insemna surplus la acel moment peste rate si cheltuieli. Cititi postarile mele din acea perioada: nicaieri nu m-am vaitat de asta, nicaieri n-am plans, nimeni n-a stiut. Pana catre sfarsitul verii nici familia. A urmat pentru noi o perioada crancena. Am redus dramatic tot ce insemna cheltuiala nejustificata, am invatat sa ne uitam la pretul produselor, am invatat sa facem lista de cumparaturi si sa nu mai bantuim printre rafturi. Nu ne-am mai cumparat nimic de imbracat iar de incaltat doar strictul necesar. Cand am facut oarece vechime la noul loc de munca am refinantat toate creditele, capatand in sfarsit o gura de oxigen, dar ne-am cutremurat cand am realizat cati bani aruncasem in dobanzi la cardurile de credit.

Asa ca vedeti, stiu despre ce vorbesc si stiu ce inseamna. Daca am reusit sa scapam din aceasta incercare si sa revenim cat de cat la linia de plutire -desi inca mai tragem targa pe uscat- a fost pentru ca am reusit sa ne adunam si sa evaluam realist groapa in care ne aflam si variantele de iesire. N-a fost pentru ca ne-am vaicarit, n-a fost pentru ca ne-am scos ochii unul altuia, n-a fost pentru ca am deznadajduit. Iar eu n-am deznadajduit pentru ca Marius nici nu ma lasa sa ma uit in agenda in care calculeaza cati bani avem de dat.

La fel ca noi au fost, sunt convinsa, o multime de oameni care muncesc in mediul privat. Pentru ei nu s-a agitat nimeni ca “din ce vor trai, din ce-si vor plati ratele??”, pentru ei nu s-au facut greve si miscari de strada. Inteleg ca e greu, fiecare stie ce-i la el in casa. Dar haideti sa nu ne mai pierdem energia in a ne vaicari si haideti s-o canalizam spre a face si a munci. Macar din respect pentru cei care, administrand o firma, s-au trezit cu taxe marite si cu impozite cocosatoare ca sa sustina amaratul asta de stat, care nici macar nu-si plateste datoriile pe care le are catre ei. Si pentru cei care au inteles sa munceasca fara sa se astepte la prime sau mariri de salariu, multumiti ca au inca unde munci si straduindu-se ca prin munca lor sa-si mentina locul de munca. Si pentru cei care deja de un an si ceva se confrunta cu problemele pe care cu atata falsa milostenie si atatea lacrimi de crocodil le plangem la cei care vor fi afectati de acum inainte.

May 8, 2010   Posted in: FARMACISTA  4 Comments

2% pentru Crucea Alb Galbena Buzau

Stiti desigur ca nu mai sunt multe zile in care aveti posibilitatea sa directionati 2% din impozitul pe venit pe care l-ati platit in anul trecut catre diverse organizatii non guvernamentale. Daca nu stiati aflati ca nu e nevoie de multa hartogarie sau stat la cozi, se completeaza o simpla cerere -pe care cele mai multe organizatii v-o pun la dispozitie gata completata cu datele lor- care se depune la administratia financiara locala.

Pentru mai multe informatii puteti intra pe acest site, stiriong.ro. Imi pare rau ca, desi i-am contactat prin formularul de contact, administratorii site-ului nu mi-au raspuns, aveau si un banner pe care as fi dorit sa-l afisez, dupa ce l-am vazut la zoso. Anul acesta exista un parteneriat cu BCR prin care puteti depune formularul 230 sau 200, dupa caz, in cea mai apropiata sucursala BCR care detine o urna speciala in acest scop. Pe scurt: la aceasta pagina gasiti informatii despre proiect, baza de date cu organizatii care asteapta cei 2% care va apartin, puteti descarca formularul gata completat cu datele ONG-ului ales, si puteti consulta lista cu sucursale BCR in care sunt amplasate urnele.

E nevoie asadar doar de un minim gest pentru a ajuta o cauza care va este apropiata sufletului: Crucea Rosie, SMURD-ul, Societatea Romana de Cancer, ARAS, ASPA , Asociatia P.A.V.E.L., o multime de alte organizatii asteapta ajutorul vostru. 2% poate nu vi se pare mult, dar de la mai multi conteaza.

Eu am ales sa trimit cei 2% catre Crucea Alb Galbena Buzau. Aceasta este o organizatia care acorda ingrijiri la domiciliu persoanelor care au nevoie. Fondata si sustinuta de catre guvernul Flandrei Orientale, care trimite periodic reprezentanti pentru a-i verifica activitatea, Crucea Alb Galbena are o experienta de 6 ani in acordarea de servicii de ingrijire medicala la domiciliu si de 3 ani acorda si servicii sociale. Au o reputatie excelenta, muncesc cu dedicatie si seriozitate, iar implicarea pe partea de servicii sociale a venit in timp, dupa cateva cazuri sociale descoperite si rezolvate la interventia lor.

Navigati un pic pe pagina lor si, daca v-au convins:
Crucea Alb Galbena Buzau
cod fiscal beneficiar 15435267
cont RO80RZBR0000060004036384

May 6, 2010  Tags: ,   Posted in: FARMACISTA  No Comments

De 1Mai muncitoresc eu prin lene sarbatoresc


In timp ce Marius gletuieste pereti la tara eu ma uit de la balcon la parcarea goala (hihihi, in care eu sunt cea mai tare!). Intrucat ma simt de parca m-a calcat compresorul si-nainte, si-napoi, iar in cursul zilei de ieri a trebuit sa fac eforturi serioase ca sa-mi amintesc cum imi zice, dupa cum spuneam, sarbatoresc prin lene. Ma uit la Realitatea cum fac emisiune transmitand in direct din mijlocul trotuarului, sau, cum altfel, de langa gratarul cuiva. Asta cand nu se chinuie sa ma faca sa regret ca n-am plecat la mare, la bulgari, la Bran, la Predeal, in parc, la padure sau aiurea. Si daca eu plec pe 13 mai are cineva ceva?

In ciuda formei mirifice in care ma aflu pana acum am gatit, intreprindere care pentru mine se poate oricand lasa cu rezultate neasteptate, insa de data asta s-a lasat chiar cu mancare buna. Din meniul acestei zile nu puteau lipsi traditionala supita de pui cu taitei plus tocanita cu ficatei. Am vazut eu in filme cum gatesc adevaratele doamne: plutesc gratioase prin bucatarie, ascultand muzica si sorbind din cand in cand din paharul cu picior inalt, umplut cu vin alb. Nu puteam gati bine daca nu ma conformam, asa ca mi-am umplut cana de portelan vernil cu ceai de slabit in care-am presarat menta verde (dupa ce-am borcorodit in gand ca mi-a lasat Marius pliculetul desfacut, sa se piarda toata aroma). Numai ca eu nu pot sa sorb cu inghititura, beau de-a binelea, asa ca mi s-a terminat ceaiul fuguta. Trebuia, ma-ntelegeti, sa continui sa sorb din ceva, asa ca am inlocuit ceaiul cu chefir. Dupa aberatiile bolborosite aici constat ca mi s-a urcat chefirul la cap. Stati sa vedeti cand s-o lasa din stomac la vale, cum o sa plutesc gratios-accelerat spre baie…

Acestea fiind debitate cu talent, va las, ma duc in balcon sa trag o sesiune de bronzat, ca doar veni in sfarsit primavara, peste campuri, peste plai. Tra-la-la-la-la, la-la-la, la-la-la-la-la!

May 1, 2010  Tags:   Posted in: FARMACISTA  One Comment

Care-o fi limita nesimtirii?

Sa vezi ce-i fac lui Tarlici al lui Natasa! zice leul meu cu naduf, intrand pe usa sambata, intors de la tura a doua. Face gratar in spatele blocului, a intins o groaza de gunoaie si sunt sigur ca le lasa acolo. Pe cuvant ca i le pun pe pres!

Cu Natasa, vecina noastra de palier, avem o lunga istorie de nadufuri. A inceput cu pisicile pastorite de ea. Tavitele cu mancare se intindeau pe tot palierul iar matele dormeau pe oricare pres de pe palier in afara de al ei. Cand am inceput sa ne scarpinam toti pe picioare am mutat presul in casa si i-am pus in vedere sa-si bage animalele in apartament daca le iubeste asa cu foc (mai ales ca una din pisici prezenta semne de graviditate ajunsa la termen). Problema s-a rezolvat abia cand s-a montat interfonul.

Istoria a continuat cu suspiciuni -pe care nu le-am putut dovedi- ca lasa pungile de gunoi in spatele blocului in loc sa le duca la tomberon. Nu i-am vazut insa niciodata. Nu i-am vazut insa niciodata nici ducandu-si gunoiul la tomberon. Tarliciul e sotul ei, un pacalici care pana la 30 si ceva de ani n-a invatat ca daca tot nu saluti primul o vecina ai putea macar sa-i raspunzi la salut. Prin februarie, la una din zapezi, zguduia palierul tropaind sa dea zapada jos de pe bocanci, semn ca pretuiesc nespus curatenia propriului apartament. In afara lui: dupa noi potopul de gunoaie!

Desigur ca duminica, la iesirea din spatele blocului tronau jarul din gratar, vreo trei bucati de carton si toate caserolele de mici si carnati, bine linse de caini. Care caserole au poposit pe presul apartamentului 13 luni dimineata. De data asta l-am vazut cu ochii mei, nu mai am nici o indoiala. Sunt sigur acum ca tot ei isi lasa si pungile de gunoi in spatele blocului!

Ei, aveti impresia ca s-a intamplat ceva? Ca a venit vecina sa ne bata furioasa la usa? Nici poveste! Oamenii sunt calmi, nu se consuma. Caserolele au stat pe pres netulburate. Cred ca au trecut majestuosi peste ele, crezand ca-i vreo farsa. Au fost luate de ingrijitoare, cand a venit sa mature MARTI LA PRANZ. Astept cu interes intalnirea de gradul trei: Poate ma prinde bine dispus….

April 29, 2010  Tags:   Posted in: FARMACISTA  3 Comments