Blog de farmacista

Archive for the ‘FARMACIA’ Category

La vremea lui octombrie 2008 ministrul sanatatii Eugen Nicolaescu facea o miscare profund electorala: elimina plafoanele la eliberarea de medicamente compensate si gratuite. Desi tot timpul farmacistii s-au plans pe tema plafoanelor aceasta masura a fost privita cu ingrijorare (si acum va lamuresc si de ce spun ca a fost profund electorala): ea nu era insotita de nici un fel de masura de control sau de rationalizare a prescrierii. Era asadar predictibil ca vom ajunge la un moment dat la fundul sacului cu bani, mai ales in contextul crizei economice, a somajului in crestere, deci, logic, a scaderii contributiilor la fondul de sanatate.

Spre lamurirea celor care nu au tangenta cu sistemul: niciodata farmaciile nu au primit bani in avans de la Casa (asa cum vremea plafoanelor a creat falsa idee). Totdeauna banii pe care pacientul nu i-a achitat cand si-a luat medicamentele compensate/gratuite de la farmacie s-au primit dupa un anumit interval de timp de la predarea retetelor spre decontare. Dupa cum era de asteptat termenele de plata catre farmacii au inceput sa fie amanate, de la 60 de zile initial pana la 210 zile (si chiar mai mult) in prezent. Punctul culminant a fost atins la finalul lunii iunie, cand casele de asigurari (cel putin unele dintre ele) nu au mai primit retetele spre decontare. Cu alte cuvinte stam si ne uitam la teancul de retete in valoare de milioane pana la miliarde de lei vechi, in functie de farmacie, in vreme ce platile catre farmacii s-au oprit undeva pe la luna octombrie 2009. Constienti de situatia de fapt si de intarzierea platilor de la Casa, mai toti furnizorii au adaptat termenele de plata corespunzator (bine, nu zic ca unii, la randul lor zguduiti de criza, profita in a stoarce cat mai mult de la farmaciile aflate in corzi).

De mult timp Colegiul Farmacistilor din Romania (daca zic mai departe CFR nu va ganditi la glasul rotilor de tren, ok?) atrage timid atentia ca situatia farmaciilor este cam albastra. Pe la nivelul lunii mai se vehiculau niste cifre: 1500 farmacii in insolventa, 400 in faliment. Deja pomul cu maimute se scutura violent, iar cei care s-au agatat in el doar cu firul anemic asigurat de plafoanele de la Casa au mari dificultati in a se mai mentine. Sa judecam insa un picut: dupa DEX insolventa este situatia in care bunurile unui debitor au valoare mai mica decat cea a datoriilor sale. Cu alte cuvinte, si daca vinde tot nu-si poate achita datoriile. Faliment inseamna incapacitatea de a mai face platile, insolvabilitatea declarata judiciar, esecul total.

Medicamentele se vand totusi in farmacii cu adaos comercial, mai mic sau mai mare. Deci, in mod normal, la orice farmacie ar trebui ca sumele pe care le are de recuperat de la Casa sa acopere, impreuna cu cash-ul zilnic, ceea ce are de achitat. Eu am impresia ca problema majora a farmaciilor este de fapt insuficienta cash-ului pe moment. Ea este agravata de faptul ca pentru facturile catre Casa se plateste TVA si impozit (ele constituind o vanzare, dar fiind un venit care de fapt nu ti-a intrat in buzunar). Si mai este agravata de managementul defectuos -dupa caz-, de contractele paguboase cu furnizorii si de scoaterea de bani din farmacie, daca-mi permiteti o exprimare empirica pentru cheltuielile hazardate.

Pozitia CFR este in continuare timida. Se dau comunicate catre membri, comunicate pe care eu una nu le regasesc in presa sau in atentia opiniei publice. E si greu sa atragi atentia asupra situatiei dificile a farmaciilor, avand in vedere parerea negativa pe care pacientii o au in legatura cu ele si cu farmacistii (exemplu: link). In lumina nepreluarii facturilor de catre Case la sfarsitul lunii iunie, intr-o incercare disperata de sensibilizare a celor in drept, intr-o sedinta de Colegiu se ia masura de a nu se mai elibera medicamente compensate si gratuite. Mai toti semneaza (noi nu am fost de acord, spre oprobriul colegelor), neobservand ca de fapt e, cum zice englezul, too little too late. Da, contractul cu Casa e abuziv si plin de obligatii pentru farmacii. Da, nu s-au mai platit si nu s-au mai primit retetele. De ce, intreb si eu umil, s-a mai semnat acest contract abuziv? Se stia ca la asta se va ajunge, inca de la momentul aprilie sau mai 2010, cand s-a semnat contractul pe anul asta. Degeaba acum puneti chipurile papucul Scholl in prag si va otarati ca nu mai dati compensate. Dupa cum si Casa a afirmat, farmaciile de lant vor elibera in continuare (deci nu se creeaza nici o presiune) iar voi nu faceti altceva decat sa riscati controale de la Casa si rezilierea contractului.

Oare nu cumva teama de controalele astea este ceea ce v-a facut sa semnati tot timpul orbeste si sa inghititi tot? Oare aceasta teama nu este generata de (re)cunoasterea propriilor deficiente? Oare nu si CFR, prin lipsa de control pe linie profesionala, este un pic vinovat de ceea ce se intampla? Cum e posibil ca intr-un comunicat al unei organizatii profesionale (referitor la unele deficiente constate in niste farmacii) sa existe aceasta formulare: In aceste conditii CFR se vede nevoit sa ia masuri de sanctionare pe linie profesionala a farmacistilor care nu au respectat regulile de exercitare a profesiei de farmacist si a actului profesional?? Sau (…) pentru a evita noi motive de control din partea caselor de asigurari de sanatate va rugam sa respectati regulile de exercitare a actului profesional, precum si modul de eliberare a medicamentelor compensate si gratuite? “Se vede nevoit”, nu “va lua neintarziat” masurile de sanctionare??? “Va rugam sa respectati” nu “va atragem atentia ca aveti obligatia sa respectati” niste norme??? Cum de ne mai miram ca avem imaginea pe care o avem?

Cum de ne mai miram ca o parte din farmacii vor pieri, intr-adevar, dar nu altfel decat pe propria lor limba? Vor supravietui, intr-adevar rupte de tot in fund, doar acele farmacii in care farmacistii vor fi farmacisti, vor respecta pacientul si vor avea mare grija cum se gospodaresc. In care farmacistele sefe vor sta din cand in cand si la vanzare si vor avea alte griji decat sa dea telefoane de control la “concurenta”, ca sa vada daca da compensate sau nu.

CFR are totusi dreptate in acea adresa: a venit vremea sa ne cunoastem drepturile si obligatiile, sa cerem sa fim respectati conform statutului profesional de specialisti cu inalta calificare (…) sa fim constienti de menirea pe care o avem in societate. Dar n-o sa facem asta oprindu-ne de a mai onora retetele compensate si gratuite. Vom face asta, si am mai spus-o, intorcand ochii de la sertarul cu bani catre mojar, rafturile cu medicamente si ochii pacientului.

Atentie: sa nu va asteptati sa aprob comentarii care arunca noroi in imaginea farmaciei sau farmacistului! Osteniti-va sa comentati ceva doar daca este intr-adevar semnificativ si de folos temei discutate.

A fost odata ca niciodata un baietel, sa-i zicem Andrei, probabil nu gresim prea mult. Andrei avea 4-5 ani si, desi era lumina ochilor alor lui, avea o mica problema: inca mai facem pipi in pat in unele seri. Mamica lui, stresata de asta, s-a dus la farmacie si a cerut farmacistei un sfat. Iar farmacista i-a recomandat un medicament, sa-i zicem (desi nu se mai fabrica de multa vreme) StopTristesse. Nu-i zicem PipiStop, pentru ca medicamentul cu pricina era un antidepresiv, utilizat intr-adevar si pentru cazurile de enurezis la copii, dar numai cu prescriptie medicala.

Pentru ca ii placea bombonica rosie si dulce pe care mami i-o dadea in fiecare zi Andrei a tinut minte de unde lua ea flaconul. Intr-o seara, urcandu-se pe un scaunel, l-a luat de pe etajera din baie si a inghitit un pumn din pastile, ajungand la spital in coma. Se pune intrebarea -pentru ca de o vreme sportul national e cautarea de vinovati- cine e de vina pentru asta: mama care n-a asigurat cum trebuie flaconul, sau farmacista, care l-a eliberat fara prescriptie?

Si Zoso isi pune o intrebare asemanatoare intr-un articol (link) despre o farmacista care in miez de noapte refuza sa elibereze Algocalmin (banuiesc ca fiole) fara reteta. Replica farmacistei nu-mi place deloc, pentru ca nu-i face nici un serviciu nici ei, nici pacientei. In loc sa propuna variante si sa explice ca asta e regimul de eliberare al medicamentului hiperbolizeaza problemele pe care si le-ar putea crea dandu-i Algocalminul, pierzandu-si astfel credibilitatea.

Comentariile la articol sunt imaginea gradului de educatie sanitara la romani in acest moment. Prima si cea mai frecventa greseala (facuta de altfel si offline) este recomandarea de diverse alternative la Algocalmin. E o mare eroare sa recomanzi sau si mai rau sa dai altcuiva pastile care ti-au fost recomandate tie, necunoscand faptul ca organisme diferite reactioneaza diferit atat la boala, cat si la medicamente. Nu ai de unde sa stii daca acel caruia ii dai pastilele tale nu face vreo reactie la ele, datorita vreunei boli pe care o are si de care tu nu stii, sau n-are vreun tratament pe care nu-l cunosti si cu care acestea ar putea interactiona.

Multi au impresia ca farmacista face ce-o taie capul in farmacie, fara sa dea socoteala cuiva. Sa nu uitam ca sanatatea oamenilor e in mainile noastre, deci suntem raspunzatori. La fel, si farmacista din povestea lui Andrei este raspunzatoare, pentru ca a eliberat medicamentul fara reteta si (stiu, stiu ca nenoricirea s-ar fi intamplat si daca exista reteta!) pentru ca nu a explicat mamei care sunt riscurile intoxicatiei si cum sa pastreze medicamentul. Desigur, nu fac puscarie daca eliberez Algocalmin fara reteta, dar consecinte suport la un control, incepand cu amenda, continuand cu retragerea dreptului de a profesa si culminand cu inchiderea farmaciei. Puscaria e risc doar la psihotrope si stupefiante. Cuvintele cheie in fraza de mai sus sunt la un control, mare parte din neregulile din farmacii datorandu-se si lipsei de control din partea cui trebuia, atunci cand trebuia. Nerespectarea modului de eliberare a medicamentelor a dus la explozia automedicatiei, la scaderea respectului pacientului fata de farmacist si la dezordinea completa in sistem.

Multi au impresia ca daca au bani pot sa cumpere orice medicament. Nu-i chiar asa. Regimul de eliberare a medicamentelor e acelasi pentru toate farmaciile si nu-i dictat de farmacista sau de cat de tare o supara PMS-ul in ziua respectiva. El a fost stabilit pe baza studiilor despre diversele medicamente si a observatiilor legate de utilizarea lor in practica medicala. Sunt medicamente la care se considera ca utilizarea lor fara supravegherea medicului nu pune pacientul in pericol, ceea ce nu inseamna ca administrarea lor nu presupune indrumari din partea unui specialist, ala fiind farmacistul. Nici un medicament nu ar trebui administrat fara un sfat specializat, pentru ca oricat ne-ar placea sa credem, nu stim tot despre toate totdeauna. Ati fi mirati sa aflati cat de putine lucruri de minim bun simt stiu unii.

Destul de multi au impresia ca prescriptia medicala este un soi de permis dat de medic pentru a lua un tratament. Nu-i asa. Nu te duci la medic sa ceri un medicament, pe care crezi tu ca ar fi necesar sa-l iei (si mare greseala au facut medicii ca au permis asta!). Te duci sa fii consultat, pipait, intrebat despre simptome si alte lucruri, sa ti se puna un diagnostic si sa ti se recomande un tratament. De-asta eu spun mereu, spre mirarea pacientilor mei, ca reteta nu-i scrisa de doctor pentru pacient, ci pentru farmacist. De-asta nu trebuie sa te strofoci tu, pacient, in fata mea, sa deslusesti cu greu hieroglifele doctorului ca sa-mi ceri medicamentele, ci trebuie sa-mi dai mie reteta, adica scrisoarea doctorului catre mine. In ea el spune ca pacientul Peroneu Stomacescu a fost la el in ziua de, a fost consultat si i s-a pus diagnosticul de melancolie blegoasa, pentru care eu, farmacistul, trebuie sa-i prepar sau sa-i dau medicamentele A, B si C si sa-i explic cum sa le ia in fiecare zi. Fiti siguri ca eu stiu ca pentru melancolie blegoasa trebuie luate hapurile A, B si C. Ce nu stiu eu si e treaba doctorului sa stabileasca, e daca Peroneu Stomacescu are intr-adevar melancolia blegoasa, daca nu cumva nu mai are si alte boli si daca poate inghiti in siguranta ABC-ul. Pare logic?

Desigur, veti spune ca nimic nu se intampla normal sau dupa reguli in tara noastra. Eu o sa spun mereu ca n-am considerat niciodata ca asta ar fi o scuza sau o justificare. Aseara, intr-un episod din Miami Ink, Chris Garver (link) spunea: Consider ca un om care vrea sa-si faca un tatuaj trebuie sa faca inainte niste cercetari. Pentru fiecare artist extraordinar exista zeci de artisti nepriceputi. In semn de respect pentru faptul ca m-ai ales pe mine eu am sa-mi dau toata silinta sa realizez pentru tine un tatuaj perfect. In traducerea mea ar suna asa: Pentru ca ti-e draga sanatatea ta, ar trebui sa fii un pic mai atent la cine iti recomanda cum sa te ingrijesti de ea. Pentru fiecare medic/farmacist dedicat si corect exista poate zeci de nepriceputi. In semn de respect pentru faptul ca mi te-ai adresat eu am sa fac tot ce-mi sta in putere si in cunostinte ca sa am grija de sanatatea ta. Chiar daca asta presupune sa-ti solicit sa-mi prezinti o reteta daca vrei un medicament si chiar daca in lipsa ei -in interesul sanatatii tale- uneori voi refuza sa ti-l eliberez.

Sunt tari in care irosirea apei e aproape infractiune. La noi robinetele curg in nestire sau zac nereparate, ca doar ne da Dumnezeu de sus uneori prea multa.
Sunt tari in care nu vezi un copac sau un fir de iarba kilometri intregi. Noi taiem padurile in nestire si ne miram de ce cand ploua ne ajunge apa la ferestrele casei.
Sunt tari care au atat de putin teren cultivabil incat nici nu-ti pot da seama din ce-si hranesc locuitorii. La noi pamanturile zac nemuncite si pline de buruieni.

Sunt tari care-si recunosc valorile si le trateaza ca atare. Noi ne permitem sa formam medici si farmacisti si sa le facem apoi cu mana in timp ce pleaca spre tarile calde. Sunt tari care pun pe primul plan preventia, scutind in acest fel o mare parte din cheltuielile cu sanatatea, cheltuieli care se calculeaza IN ZILE DE MUNCA PIERDUTE DE BOLNAV. Noi ne-am permis sa aruncam bani cu gramada in sacul fara fund al sistemului de sanatate, pentru ca a fost prea mare sistemul pentru a fi reformat. Sau poate prea greu de scos oamenii din ale lor?

Si iata statul, stand in fata celor doi saci: cel -al contributiilor la fondul de sanatate- din care a tot turnat, si cel -al sistemului- in care a tot turnat. Si scarpinandu-se in chelie, intrebandu-se cum Dumnezeu se intampla ca primul s-a golit in timp ce al doilea nu ca nu-i plin, dar nici macar de-un deget pe fundul lui nu e ceva.

Cum sa se intample? N-a fost deloc greu. Niciodata n-a fost intrebat un palmas (un medic de dispensar sau de spital sau un farmacist) cu ce probleme se confrunta, ce pareri are relativ la sistem. Strategiile le-au facut geniile din minister si CNAS, de la inaltimea birourilor lor. Niciodata nu s-a facut mai nimic in directia educatiei sanitare si a preventiei. Vreau sa zic mai mult decat sarea, zaharul si grasimile de la tv, pentru ca in secolul 21 in Romania inca se mai duc oamenii la tara la babe care “trag”, “descanta de speriat” si “zic de deochi”. Asta in timp ce murim pe capete de infarcturi si AVC si ne descoperim cancere in stadii care ne condamna fara drept de apel.

Si, nu in ultimul rand, n-a fost greu sa ajungem in situatia asta pentru ca niciodata n-a existat control serios in sistem. Cand, acum cativa ani, au inceput sa apara banuieli ca-i ceva putred nu-n Danemarca, ci tocmai la noi, au existat ceva tentative de limitare a proportiilor dezastrului, culminand cu introducerea plafoanelor, care a impins farmacistii in afara limitelor deontologiei profesiei lor (pentru ca au fost obligati sa refuze onorarea de prescriptii la terminarea plafonului alocat) si chiar aproape in afara limitelor sanatatii mintale (transformandu-i in roboti care in primele zile ale lunii nu faceau altceva decat sa proceseze sute de retete compensate, fara pauza, asaltati de sute de pacienti).

Controlul a existat totdeauna la farmacie: acolo s-au taiat de la decont retetele cu greseli, retetele cu elemente lipsa, retetele scrise desi pacientul nu avea aprobare pentru tratament. Prea tarziu au fost penalizati medicii pentru greseli, si niciodata nu au fost intrebati de ce scriu in exces vitamine pentru copii sau trei antiiflamatoare asociate sau cantitati mai mari decat trebuie pentru picaturile de ochi. Asta pentru ca era mai “valoroasa” penalizarea farmaciei la decont decat penalizarea bugetului medicului.

Niciodata nu s-a facut un calcul referitor la cat de rentabila este existenta spitalelor de cronici din provincie, unde pacientul este internat timp de doua saptamani ca sa faca tratament cu injectabile pentru ca nu-i asistenta in sat sa le faca injectii, sau dupa caz, cu pastile pe care le poate lua foarte bine si acasa. Acolo nu se instituie terapii, nu se descopera boli noi. In schimb se cheltuiesc bani pe cazarmament, mancare, personal, analize, pentru ca pacientul sa se externeze cu stare ameliorata.

Si inca un lucru: niciodata pacientul nu a constientizat cat costa cu adevarat tratamentul sau si ce efort face statul pentru a-i sustine compensarea sau gratuitatea. Niciodata nu a fost informat relativ la ce presupune cu adevarat compensarea, sarcina asta revenindu-i tot farmacistului, ultimul care se afla in fata omului bolnav. Niciodata nu a constientizat ca daca ai un drept asta nu inseamna sa abuzezi de el chiar daca nu ai si adevarata nevoie. Din cauza asta o mamica sta acasa cu trei flacoane de Eurespal pe usa frigiderului, dar nu-i spune doctorului sa nu i-l mai prescrie, pentru ca spera sa le vanda! De-asta un pacient cu glaucom ne-a intins zilele trecute 5 flacoane de Azopt, cu rugamintea sa i le schimbam, ca el nu le foloseste pana expira. Cand ne-am uitat la termen am intepenit: decembrie 2010! Deci, daca nu foloseste cele 5 flacoane pana in decembrie, cate oare mai are acasa, in conditiile in care el vine lunar si-si ia prescriptia de la farmacie???

Asa ca eu as fi de acord sa se desfiinteze unele spitale. Daca in locul lor s-ar face statii performante de ambulanta, cu posibilitatea internarii pe o perioada scurta a cazurilor care impun aceasta cu adevarat. Daca unele din asistente ar fi mutate in dispensare, pentru a asista cu adevarat pacientii de la tara. As fi de acord si cu un alt sistem de compensare, daca va exista un control mai mare la prescriere, care sa duca la rationalizarea ei. Si un control mai mare asupra pacientului, a compliantei lui la tratament. Adica: iti sustin terapia prin compensare sau gratuitate, cu conditia sa o urmezi si sa urmezi si regimul de viata necesar. Pentru ca scopul primordial al sistemului de sanatate trebuie sa fie tocmai sanatatea oamenilor, care sa fie in stare sa munceasca pentru a produce.

Pana acolo insa avem, Doamne, atatea probleme…..

Fascinatia mea pentru obiecte vechi si oameni care au fost a inceput prin clasa a patra, in fata unei vitrine din Muzeul Antipa. (dati click, completati formularul, sunt 3 rubrici, si incepeti turul virtual, in sala 12 gasiti vitrina de care vorbesc). Priveam manechinul care infatisa femeia care macina porumbul si, in timp ce colegii mei isi dadeau coate chicotind: “Woaw, n-are nimic in sus! Woaw, ce neagra e!”, imi ziceam: “Woaw, boabele alea au mii de ani-chiar aveau mii de ani-! Cineva care nu mai e de mult a arat pamantul, a ingrijit plantele si a cules porumbul. Acum MII DE ANI! Woaw!”. Cred ca as fi putut fi un arheolog care-ar fi imbatranit curatand cu periuta cine stie ce cioburi de oale sau oase de combinatozauri.

Fascinatia mea pentru perioada interbelica, pentru tot ce a insemnat viata, cultura, obiceiurile, muzica acelei vremi, n-as putea spune insa de unde mi se trage. Va imaginati desigur fericire pe capul meu cand am dat de ea. Are o valoare inestimabila. Cu toate astea nu-i vorba de bani nici pe departe. Se vede-n ea atata frumusete, si totusi nu-i vorba de nici o opera de arta. Straluceste si totusi nu-i o bijuterie. Cel putin nu la sensul propriu.

Ar fi putut fi altceva decat o carte? Legatura de panza gri s-a jerpelit si s-a tocit. Paginile sunt ingalbenite insa din ele razbate atata frumusete cat nici nu v-ati putea imagina. Imi este imposibil sa-mi dau seama ce vechime are, pentru ca nu poarta nici o mentiune in acest sens. Dupa bibliografie insa iti poti da seama ca nu s-a tiparit inainte de 1930. Coperta neagra, cartonata, poarta un titlu simplu: RECEPTURA.

Pe la inceputul anilor ‘30 Emil Belcot, celebrul farmacist, alcatuieste impreuna cu G.A. Damian si doctorul Mihailovici o lucrare menita a unifica metodele de lucru din receptura vremii. Sa-i ascultam: “Avem convingerea ca medicul si farmacistul apreciaza in ce masura se poate substitui specialitatea unui medicament bine preparat intr-o farmacie, cu ingredientele si proportiile voite de medic dupa fiecare caz in parte, nu dupa cum voieste fabricantul care sub forma de “conserva medicamentoasa” ofera leacuri bune pentru mai multe maladii indiferent de starea bolnavului, etate, etc.” Desigur, mare parte din formulele stranse cu atata migala si a caror modalitate de lucru dupa regulile artei este prezentata in carte cu atata amanuntime nu se mai utilizeaza in practica medicala. Sunt unele substante de care marturisesc ca n-am auzit si n-am habar ce-ar putea fi: Apiol, Kermes, Balsam Kopaiv, s.a.

In ce rezida totusi valoarea acestei carti peste care au trecut atatea zeci de ani? In principiile de baza referitoare la modul de lucru al farmacistului pe care le prezinta intr-un limbaj si cu o argumentatie care pur si simplu mi-au incalzit sufletul. Le-am citit de atatea ori, dupa ce le-am regasit in ceea ce am invatat si in propriile mele principii, in tot ceea ce sunt ca farmacist, incat mai am un pic si le invat pe dinafara, asa cum au fost puse pe hartie in acei ani.

Insa, pe masura ce le recitesc ma copleseste si regretul ca aceste principii au fost uitate in negura vremurilor. Domnul Belcot intrevedea, la acel moment, pericolele care amenintau viitorul farmaciei ca profesie. Cu mijloacele pe care le aveau, contemporanii sau au cautat sa se puna la adapost de aceste pericole. Lor le-a fost dat sa fie obligati sa aduca dovezi ca nu sunt evrei ca sa-si poata exercita profesia. Lor le-a fost dat sa-si vada farmaciile nationalizate pentru a fi apoi inchise. Ei s-au stins incet, in uitare, iar mana care a scris pe prima pagina a Recepturii :”Olga Lagara, 8 mai 1933” de mult nu mai amesteca in mojare…

Urmasii lor, din pacate, au uitat cu usurinta ce invatasera de la inaintasii lor: “Sobrietatea farmacistului este inerenta atentiunei pe care trebue sa o puna in operatiunile ce le face si datorita ei se evita discutiuni, care nu fac decat sa distraga pe farmacist si sa nemultumeasca pe client, care pleaca cu impresia ca nu s-a lucrat cu destula atentiune reteta lui. Farmacistul nu isi castiga popularitatea prin concesiuni si platitudini cari pentru moment poate place publicului; popularitatea si bunul mers al farmaciei depinde de pricepere si de corectitudinea ce o va pune farmacistul in exercitarea profesiei.“. “Comercializarea medicamentului in sensul larg al cuvantului ar insemna decretarea inutilitatei unei pregatiri stiintifice, ceea ce nu suporta discutiune. Prin urmare, latura comerciala propriu-zisa a farmaciei nu trebuie sa schimbe intru nimic caracterul ei de stiinta aplicata.”

Si totusi farmacia s-a inclinat in fata regelui ban. Peste receptura s-a asternut uitarea. Specialitatile, “cu aspectul lor uniform, cu ambalaj ireprosabil si cu reclama cat mai convingatoare” au fost preferate de public. Mojarele, borcanasele de sticla colorata pentru substante, se odihnesc cine stie pe unde. Putine farmacii mai au laborator. Astazi, dupa lege, este permis ca laboratorul sau recpetura sa fie dotate si organizate numai daca farmacia declara ca prepara formule magistrale si oficinale. Cum conditiile necesar de indeplinit sunt nu putine si destul de costisitoare -dupa parerea unora, cel putin- se pare ca receptura se va stinge de tot, si in mediul urban, asa cum cu gura plina o colega din oras prezicea.

Se spune ca nu-i bine sa traiesti sau sa te cantonezi in trecut. Sunt multi cei care cred ca receptura este demodata, invechita, ca nu-si mai are locul, in ziua de astazi, in mijlocul unei industrii a medicamentului atat de dezvoltata. Si totusi, eu cred, la fel ca si Belcot acum 80 de ani, ca “Receptura facuta dupa toate regulile artei si cu cea mai mare scrupulozitate este singura arma de aparare a existentei farmaciei pe viitor“. E tot ceea ce ne diferentiaza de un vanzator. Fara ea am mai avea doar sansa unei inalte pregatiri care sa ne permita cunoasterea desavarsita a medicamentului, in asa fel incat onorarea unei retete sa fie insotita de o adevarata si completa consiliere a pacientului.

Zilele trecute m-a vizitat doamna doctor din comuna unde am lucrat pana anul trecut in martie. Mi-a spus ca pacientii ne regreta si ca nu sunt multumiti de farmacia care este acum acolo. Mi-a parut rau pentru ei si am fost multumita de mine: eu am inteles ca “Linia de conduita a farmacistului este trasata si de pregatirea stiintifica ce a primit si de traditie si de rolul lui social. (…) numai respectandu-se pe sine insusi poate astepta si increderea si respectul cuvenit, din partea colaboratorilor sai si a publicului.“. Eu am inteles ca asta e calea, singura cale, calea mea.

Ca raspuns la articolul meu -care evoca farmacia de acum multe zeci de ani- domnul Constantin Vicentiu Livovschi, nepotul farmacistului ce pregatea, la 1915, crema Si, mi-a trimis urmatorul comentariu. Ma gandesc ca amintirea ilustrului sau bunic merita sa scot informatiile din comentariu si sa le postez aici, sub forma de articol, ca un omagiu pentru unul din inaintasii nostri farmacisti. Mi-am permis sa corectez micile greseli si sa comentez pe ici pe colo, cu italice.

“Va multumesc pentru initiativa de a aduce la cunostinta publicului ceva din istoria Farmaciei din Buzau – orasul in care bunicul patern Vicentiu Livovschi (Roman) a avut o activitate profesionala si civica importanta intre cele doua razboaie mondiale. Iata cateva coordonate sumare:

1914 – intors din cel de al doilea razboi Balcanic (din Bulgaria) renunta la Farmacia Mihai Bravu din Ploiesti (al carui proprietar german Schmettau cerea o arenda prea mare) si deschide Drogheria Centrala din Buzau din Strada Targului mai apoi numita Cuza Voda (nr 24) vis-avis de Primaria orasului
* continua viata muzicala atat in familie cat si in oras, o pasiune care explica alegerea unor nume muzicale pentru produsele sale cosmetice (crema “Si” precum si alte produse, cele la care era reclama din articolul meu)
* infiinteaza Cohorta Buzau de Cercetasi care este reinfiintata dupa razboi, in 1923.

1916 Organizeaza evacuarea unor familii din Buzau, cu un tren spre Brasov si apoi la Iasi. La Brasov reuseste sa evacueze spitalul militar nr 6, cu 1000 de raniti pe care ii duce la Iasi impreuna cu doctorii Amza Jianu si Gomoiu.

1917 Este decorat de Regele Ferdinand cu Ordinul “Coroana Romaniei”cu grad de cavaler
* ofiter de legatura din partea Comandamentului Militar Roman din Iasi, cu armatele Tariste, aliate (pana la inceperea revolutiei bolsevice si retragerea Rusiei din Razboi) pentru care este decorat de Tarul Nicolae II-lea cu ordinul Sf Stanislas

1917-1918 conduce Scoala Militara de Gaze

1919 se intoarce la Buzau unde isi reia activitatea profesionala si civica
* depune patentul unui pat de campanie care se poate utiliza si transforma pentru uzul civil de camping/turism
* primar Adjunct la Buzau
* Infiinteaza Societatea “Amicii Artei’” din Buzau al carui Presedinte este si care avea o sectie dramatica si una de muzica.
* Ofera “onoratei clientele” diverse obiecte de reclama printre care un termometru cu numele si adresa drogheriei (si fotografia proprietarului…)

1920-1930 lanseaza produsele cosmetice Pudra “Si” si Crema “Do”

1930 Criza economica din Romania ii afecteaza in mod negativ bilantul drogheriei dar reuseste sa isi pastreze activitatea primind capital din partea socrului sau.

1935 fiul mai mare, Valeriu, se casatoreste la Bucuresti cu fiica Presedintelui Farmacistilor din Romania
*cam la 1935 sau dupa aceasta data colegii farmacisti din Buzau se plang Presedintelui farmacistilor din Romania despre “concurenta neloaiala” pe care o face Livovschi la Buzau, referindu-se tocmai la reclama produselor sale. Primesc drept raspuns taios “sa il lase in pace pe Vicentiu pentru ca este cuscrul lui…” disputa este clasata.

1939 este presedintele comitetului Scolar al Liceului Industrial de Baieti (v. presa Buzoiana din 16 Sep 1939)

1943 se refugeaza cu sotia in Ardeal unde fiica mezina care este tot farmacista este casatorita cu un farmacist din Alba Iulia

1944 in toamna, in urma luptelor din centrul orasului intre armatele sovietice si cele germane in retragere centrul orasului este distrus si drogheria cu locuinta familiala aferenta sunt distruse.
Odata cu ea si toate formulele si documentatia referitoare la preparatele sale, deci adio formula Cremei Si…

1946 – obtine un imprumut bancar si reconstruieste drogheria sub o forma mai redusa

1948 – Drogheria si casa sunt nationalizate

Sper ca aceste informatii sa fie utile pt istoria Buzaului.

Constantin Livovschi Roman
Londra”

Inca odata aduc multumirile mele nepotului domnului farmacist Vicentiu Livovschi pentru toate aceste informatii.