Cineva imi spunea ca in fata tuturor incercarilor suntem de fapt intotdeauna singuri. Am fost socata pe moment, mai ales stiind ca are alaturi o familie iubitoare si multi prieteni. Pe urma mi-am dat seama ca avea dreptate: singuri gasim (sau nu) taria de a trece peste toate. Fiecare lupta prin metodele proprii cu grijile si temerile zilnice. Multi, desi nu arata, ajung sa fie coplesiti de ele. Multi, desi nu cer ajutor, ar avea mare nevoie de el.
Invatati, asadar, din ce se petrece sub ochii vostri socati, ca e cazul sa va pese mai mult de cei ce va inconjoara. Macar un minut pe zi acordati-l aproapelui: Ce bine arati! Felicitari pentru munca ta! Esti o persoana minunata! Cat ma bucur sa te vad! nu costa nimic, dar spuse din suflet pot lumina ziua cuiva. Sau ii pot da motivatia sa mai treaca peste o zi.
Priviti-va aproapele in ochi: sunt la fel, ii umbreste vreo grija, vreo deznadejde? Deschideti urechea la ce spune (chiar daca tot ce spune e : Sunt bine, nu mi s-a intamplat nimic), poate auziti strigatul de ajutor. Fiti atenti si la cei puternici, caci asteptarile pe care le proiectati asupra lor, chiar daca nu fatise, ii pot zdrobi cand va asteptati mai putin. Exprimati-va ingrijorarea daca-i vedeti schimbati, cereti voi ajutor, daca ei nu pot, nu-si dau seama sau sunt prea mandri sa-l ceara. Poate vi se pare o intruziune in viata lor, dar poate e mai bine ca pe moment sa le pierdeti prietenia sau aprecierea, decat sa-i pierdeti in moarte sau in nebunie.
Iar farmacistul din mine va atrage atentia in mod deosebit asupra medicamentelor existente in casa. Orice medicament este o substanta straina organismului, care poate face rau in cantitati exagerate. Fiti atenti unde tineti medicamentele, aveti grija mai ales cu cantitatile mari de psihotrope sau somnifere. Fiti atenti asupra posibilelor efecte secundare pe care unele medicamente (contrar a ce spunea dimineata Mircea Badea) le pot avea, mai ales in stadiul de initiere a terapiei. Intrebati medicul, intrebati farmacistul asupra acestor efecte.
Maia m-a invatat sa nu-mi fie teama de moarte, caci face parte din firesc. Ma sperie insa cum intr-o clipa devii amintire. Priviti, ascultati, vorbiti, fiti atenti la oameni. Ca sa nu mai plangeti langa amintiri.
Foarte frumos scris. O lectie de viata. O sa incerc sa tin cont de sfaturile de mai sus.
Moartea Madalinei m-a socat.Este inutil sa descriu starile prin care a inotat sufletul meu sau cite intrebari mi-am pus.Initial am concluzionat:o fata curajoasa,o persoana care a avut taria sa hotarasca singura lungimea atei de pe mosor.Alte persoane au numit-o egoista pentru ca nu a tinut cont de durerea pe care o lasa in urma sa.
Apoi mi-am revizuit opiniile.Care durere?
Suferinta este,ca si amintirea,ceva trecator,ceva vremelnic,ceva care dureaza cu mult mai putin decit o viata de om.
Nu merita sa renunti la lupta chiar daca pierzi sau cistigi.Nici macar o singura persoana dintre cele pe care le consideri prietene sau adversare,nu merita sa abandonezi.De ce sa le dai satisfactie?
Nu este mai bine sa traiesti,fie doar si pentru a le face in ciuda?
Acum realizez ca mult mai socanta mi se pare atitudinea clerului,a bisericii.
In fata tuturor incercarilor chiar suntem singuri, indiferent cat de mult suntem de iubiti de cei de langa noi.
Dar inainte de orice vreau sa iti multumesc ca ai fost langa mine zilele astea. M-ai facut sa ma simt mai putin singura. Iarta-ma ca nu ti-am raspuns, pur si simplu nu aveam cuvinte.
Dar a contat mai mult decat iti poti imagina!
Asta te face nu farmacist de 7 stele ci OM de 7 stele.
Nu uit…Iti multumesc ca esti asa cum esti si ma consider norocoasa ca te-ai gandit la mine!
Si sa stii ca ai avut dreptate, asteptarile celorlalti te zdrobesc uneori…
Doamne, in sfarsit! Eu te astept, sa stii. Si abia acum am plans.
A trebuit sa citesc printre randurile Cristinei…Nu toti cei care tac sunt absenti,chiar daca nu-s in stare sa puna in cuvinte ce simt…
Cineva zicea:,,Viata si moartea trebuie sa iasa din preocuparea noastra,este treaba naturii(zic eu, a Creatorului)”.Subscriu!Nu le putem controla.
Viata este ceea ce se intampla,desi ne-am facut cu totul alte planuri..
Moartea nu exista,este doar extinctia vietii…
Atunci ce ne ramane?
IUBIREA- cu toate intelesurile ei- ea da sens vietii si (sa nu ne speriem) directie mortii..
Ea este leacul singuratatii.
Madalina a fost iubita dar, se pare, ca ea s-a iubit mai mult pe ea.De ce? Oare avem dreptul sa judecam? Nu ! Pentru ca ne bagam iarasi in treaba Naturii.Iertare pentru aceste ganduri!