Blog de farmacista

Da, n-am mai scris. Aveam unele si altele sa va mai spun, dar parca nu mi se dezleaga limba. Sunt usor anxioasa, simt pe undeva un pericol nedefinit, stau ca antilopa cu gatul sucit in toate partile si cu urechile larg deschise, simtind ca undeva in apropiere e leul in iarba, fara insa sa-l vada sau macar sa-l miroasa.

Pe de alta parte parca simt ca as vorbi degeaba. Sunt atatea nenorociri si aberatii in tara asta incat mi se pare ca tot ce-as avea de zis s-a spus deja. Au facut-o altii, mai destepti si mai rapizi ca mine. (Iata, spre exemplu aflu chiar acum de la Realitatea Tv ca azi noapte supermarketurile au scumpit preturile cu 5%!!, in caz ca nu stiati si nu v-ati isterizat ieri sa cautati sa cumparati tot ce puteti la preturi ieftine). Sa zic si eu ca ma scarbeste tot? Nu zic, ca n-am eu veleitati de-astea, de blazare superioara. Sa zic ca batrana aceea de la stiri, de ieri, ca “ne sterge Dumnezeu de pe fata pamantului”? Asta as zice, stiu ei, batranii, ce stiu, dar eu am parerea ca pana nu se inunda jumatate de Romanie sau nu se prabuseste in vreun cutremur sunt slabe sanse sa invatam ceva sau sa tragem vreo concluzie.

Tot mai des in ultimele zile simt ca parca nu-s din filmul asta. Toata lumea “scumpeste preturile” conform cu cresterea de TVA, la noi in farmacie -subliniez la noi- ele au ramas la fel, s-a modificat doar TVA-ul, azi noapte. Toti calca in picioare pe ceilalti, facand scandaluri din nimic, doar ca sa-si verse nervii, eu ma strofoc cu orele de fiecare data cand scap caii si mai raspund cate unui pacient, gandindu-ma ca sunt oameni bolnavi si eu ar trebui sa cedez, chiar daca am dreptate. Toata lumea alearga disperata, toti sunt innebuniti daca e nevoie sa astepte jumatate de ora pentru un preparat, iar eu gasesc 10 minute sa consolez o mama (al carei copil de 25 de ani, de altfel eminent, a luat-o razna in Bucuresti) care cauta la mine un raspuns: se va mai vindeca fiul ei?

Asculta mai multe audio Muzica

Cineva spunea ca as fi farmacistul de 7 stele. Eu nu ma vad asa. Inca nu am invatat sa vindec suflete. Inca nu stiu ce sa spun si cum sa mangai un om care stie ca acel drag lui se va prapadi, si nu altfel, ci in chinuri groaznice. Care chinuri cu greu mai sunt ostoite de pastilele sau fiolele de morfina, din ce in ce mai multe de la o reteta la alta. Tot nu reusesc sa inteleg din prima toate stratagemele de ascundere a morfinei fata de bolnav, ca acela sa nu-si dea seama cat de grava e boala lui. Tot mai sunt rigida si nepriceputa, tot mai sunt proasta. Atat de proasta incat mi-e frica sa sun un mare suflet, puternic si lucid, care se afla in aceasta situatie. N-as sti ce sa-i spun, n-as sti ce vorbe ar putea sterge mania, revolta, neputinta, durerea, teama, singuratatea. As gasi potrivite doar cuvintele care stau scrise langa fantana curatata si sfintita de tata:

Înainte de a-ţi trimite Crucea pe care o duci, Dumnezeu a privit-o cu ochii Săi cei preafrumoşi, a examinat-o cu raţiunea Sa dumnezeiască , a verificat-o cu dreapta Sa neajunsă, a încălzit-o în inima Sa cea plină de iubire, a cântărit-o în mâinile sale pline de afecţiune, ca nu cumva să fie mai grea decât poţi duce.

Ţine-o bine, şi urcă de pe Golgota spre înviere!

Song Lyrics

3 Responses to “Cuvinte…fara cuvinte…”