Crisia.net - Blog de farmacista

Exista undeva, in Carpatii de curbura, un colt ascuns de paradis. Acolo nu este semnal la mobil si nici Internetul nu razbate. Drumul e bun si te poarta 25 de kilometri distanta de la ultima asezare omeneasca. Acolo, unde Penteleul vegheaza in departare, printre brazi drepti si inalti curge un parau care nu se umfla desi ploua uneori torential. Pe langa raul cu ape limpezi, fara spume, se intinde o poiana cu margarete multe si clopotei mov. In marginea padurii, in poiana, sta pitita o cabana, cu foisor in fata si cu gratar in spate. Pe florile galbene din poiana vin fluturi multi, ca in poveste, si albine si bondari. Pe marginea apei zboara libelule uriase cu aripi albastrui si pasari canta in triluri de vis. In iarba se ascund fragute parfumate si-n padure, printre frunze, ciuperci maronii.

Acolo nu sunt PET-uri si nu zaresti nici cutii de aluminiu, nimeni nu si-a lasat numele scris pe scoarta vreunui copac. E o liniste ireala pe care-am tulburat-o doar noi, cu hohotele de ras care-au zguduit padurea. Caci am ajuns acolo din nou, dupa un an si ceva, tot noi, “doispe A” din ’94. In fine, cei care ne-am tinut promisiunea de a ne vedea an de an si care am lasat in urma, in lumea civilizata, grijile pentru rate, salarii sau locuri de munca.

Dar stiti ceva? Sa nu ma intrebati unde este coltul nostru de paradis, pentru ca n-o sa va spun. Tocmai pentru ca inca n-a fost infestat de nici un semn al civilizatiei. Si pentru ca este in pericol, caci cu o saptamana inaintea noastra musafirii au plecat acasa cu lenjeriile de pe paturi si au distrus cadita de la dus.