Blog de farmacista

Archive for July, 2010

si…..

si…..

Se spune ca ai murit cu adevarat atunci cand ai fost uitat. Ia spuneti, au murit?

Cineva imi spunea ca in fata tuturor incercarilor suntem de fapt intotdeauna singuri. Am fost socata pe moment, mai ales stiind ca are alaturi o familie iubitoare si multi prieteni. Pe urma mi-am dat seama ca avea dreptate: singuri gasim (sau nu) taria de a trece peste toate. Fiecare lupta prin metodele proprii cu grijile si temerile zilnice. Multi, desi nu arata, ajung sa fie coplesiti de ele. Multi, desi nu cer ajutor, ar avea mare nevoie de el.

Invatati, asadar, din ce se petrece sub ochii vostri socati, ca e cazul sa va pese mai mult de cei ce va inconjoara. Macar un minut pe zi acordati-l aproapelui: Ce bine arati! Felicitari pentru munca ta! Esti o persoana minunata! Cat ma bucur sa te vad! nu costa nimic, dar spuse din suflet pot lumina ziua cuiva. Sau ii pot da motivatia sa mai treaca peste o zi.

Priviti-va aproapele in ochi: sunt la fel, ii umbreste vreo grija, vreo deznadejde? Deschideti urechea la ce spune (chiar daca tot ce spune e : Sunt bine, nu mi s-a intamplat nimic), poate auziti strigatul de ajutor. Fiti atenti si la cei puternici, caci asteptarile pe care le proiectati asupra lor, chiar daca nu fatise, ii pot zdrobi cand va asteptati mai putin. Exprimati-va ingrijorarea daca-i vedeti schimbati, cereti voi ajutor, daca ei nu pot, nu-si dau seama sau sunt prea mandri sa-l ceara. Poate vi se pare o intruziune in viata lor, dar poate e mai bine ca pe moment sa le pierdeti prietenia sau aprecierea, decat sa-i pierdeti in moarte sau in nebunie.

Iar farmacistul din mine va atrage atentia in mod deosebit asupra medicamentelor existente in casa. Orice medicament este o substanta straina organismului, care poate face rau in cantitati exagerate. Fiti atenti unde tineti medicamentele, aveti grija mai ales cu cantitatile mari de psihotrope sau somnifere. Fiti atenti asupra posibilelor efecte secundare pe care unele medicamente (contrar a ce spunea dimineata Mircea Badea) le pot avea, mai ales in stadiul de initiere a terapiei. Intrebati medicul, intrebati farmacistul asupra acestor efecte.

Maia m-a invatat sa nu-mi fie teama de moarte, caci face parte din firesc. Ma sperie insa cum intr-o clipa devii amintire. Priviti, ascultati, vorbiti, fiti atenti la oameni. Ca sa nu mai plangeti langa amintiri.

Exista undeva, in Carpatii de curbura, un colt ascuns de paradis. Acolo nu este semnal la mobil si nici Internetul nu razbate. Drumul e bun si te poarta 25 de kilometri distanta de la ultima asezare omeneasca. Acolo, unde Penteleul vegheaza in departare, printre brazi drepti si inalti curge un parau care nu se umfla desi ploua uneori torential. Pe langa raul cu ape limpezi, fara spume, se intinde o poiana cu margarete multe si clopotei mov. In marginea padurii, in poiana, sta pitita o cabana, cu foisor in fata si cu gratar in spate. Pe florile galbene din poiana vin fluturi multi, ca in poveste, si albine si bondari. Pe marginea apei zboara libelule uriase cu aripi albastrui si pasari canta in triluri de vis. In iarba se ascund fragute parfumate si-n padure, printre frunze, ciuperci maronii.

Acolo nu sunt PET-uri si nu zaresti nici cutii de aluminiu, nimeni nu si-a lasat numele scris pe scoarta vreunui copac. E o liniste ireala pe care-am tulburat-o doar noi, cu hohotele de ras care-au zguduit padurea. Caci am ajuns acolo din nou, dupa un an si ceva, tot noi, “doispe A” din ‘94. In fine, cei care ne-am tinut promisiunea de a ne vedea an de an si care am lasat in urma, in lumea civilizata, grijile pentru rate, salarii sau locuri de munca.

Dar stiti ceva? Sa nu ma intrebati unde este coltul nostru de paradis, pentru ca n-o sa va spun. Tocmai pentru ca inca n-a fost infestat de nici un semn al civilizatiei. Si pentru ca este in pericol, caci cu o saptamana inaintea noastra musafirii au plecat acasa cu lenjeriile de pe paturi si au distrus cadita de la dus.

Da, n-am mai scris. Aveam unele si altele sa va mai spun, dar parca nu mi se dezleaga limba. Sunt usor anxioasa, simt pe undeva un pericol nedefinit, stau ca antilopa cu gatul sucit in toate partile si cu urechile larg deschise, simtind ca undeva in apropiere e leul in iarba, fara insa sa-l vada sau macar sa-l miroasa.

Pe de alta parte parca simt ca as vorbi degeaba. Sunt atatea nenorociri si aberatii in tara asta incat mi se pare ca tot ce-as avea de zis s-a spus deja. Au facut-o altii, mai destepti si mai rapizi ca mine. (Iata, spre exemplu aflu chiar acum de la Realitatea Tv ca azi noapte supermarketurile au scumpit preturile cu 5%!!, in caz ca nu stiati si nu v-ati isterizat ieri sa cautati sa cumparati tot ce puteti la preturi ieftine). Sa zic si eu ca ma scarbeste tot? Nu zic, ca n-am eu veleitati de-astea, de blazare superioara. Sa zic ca batrana aceea de la stiri, de ieri, ca “ne sterge Dumnezeu de pe fata pamantului”? Asta as zice, stiu ei, batranii, ce stiu, dar eu am parerea ca pana nu se inunda jumatate de Romanie sau nu se prabuseste in vreun cutremur sunt slabe sanse sa invatam ceva sau sa tragem vreo concluzie.

Tot mai des in ultimele zile simt ca parca nu-s din filmul asta. Toata lumea “scumpeste preturile” conform cu cresterea de TVA, la noi in farmacie -subliniez la noi- ele au ramas la fel, s-a modificat doar TVA-ul, azi noapte. Toti calca in picioare pe ceilalti, facand scandaluri din nimic, doar ca sa-si verse nervii, eu ma strofoc cu orele de fiecare data cand scap caii si mai raspund cate unui pacient, gandindu-ma ca sunt oameni bolnavi si eu ar trebui sa cedez, chiar daca am dreptate. Toata lumea alearga disperata, toti sunt innebuniti daca e nevoie sa astepte jumatate de ora pentru un preparat, iar eu gasesc 10 minute sa consolez o mama (al carei copil de 25 de ani, de altfel eminent, a luat-o razna in Bucuresti) care cauta la mine un raspuns: se va mai vindeca fiul ei?

Asculta mai multe audio Muzica

Cineva spunea ca as fi farmacistul de 7 stele. Eu nu ma vad asa. Inca nu am invatat sa vindec suflete. Inca nu stiu ce sa spun si cum sa mangai un om care stie ca acel drag lui se va prapadi, si nu altfel, ci in chinuri groaznice. Care chinuri cu greu mai sunt ostoite de pastilele sau fiolele de morfina, din ce in ce mai multe de la o reteta la alta. Tot nu reusesc sa inteleg din prima toate stratagemele de ascundere a morfinei fata de bolnav, ca acela sa nu-si dea seama cat de grava e boala lui. Tot mai sunt rigida si nepriceputa, tot mai sunt proasta. Atat de proasta incat mi-e frica sa sun un mare suflet, puternic si lucid, care se afla in aceasta situatie. N-as sti ce sa-i spun, n-as sti ce vorbe ar putea sterge mania, revolta, neputinta, durerea, teama, singuratatea. As gasi potrivite doar cuvintele care stau scrise langa fantana curatata si sfintita de tata:

Înainte de a-ţi trimite Crucea pe care o duci, Dumnezeu a privit-o cu ochii Săi cei preafrumoşi, a examinat-o cu raţiunea Sa dumnezeiască , a verificat-o cu dreapta Sa neajunsă, a încălzit-o în inima Sa cea plină de iubire, a cântărit-o în mâinile sale pline de afecţiune, ca nu cumva să fie mai grea decât poţi duce.

Ţine-o bine, şi urcă de pe Golgota spre înviere!

Song Lyrics