Crisia.net - Blog de farmacista

Sunt tari in care irosirea apei e aproape infractiune. La noi robinetele curg in nestire sau zac nereparate, ca doar ne da Dumnezeu de sus uneori prea multa.
Sunt tari in care nu vezi un copac sau un fir de iarba kilometri intregi. Noi taiem padurile in nestire si ne miram de ce cand ploua ne ajunge apa la ferestrele casei.
Sunt tari care au atat de putin teren cultivabil incat nici nu-ti pot da seama din ce-si hranesc locuitorii. La noi pamanturile zac nemuncite si pline de buruieni.

Sunt tari care-si recunosc valorile si le trateaza ca atare. Noi ne permitem sa formam medici si farmacisti si sa le facem apoi cu mana in timp ce pleaca spre tarile calde. Sunt tari care pun pe primul plan preventia, scutind in acest fel o mare parte din cheltuielile cu sanatatea, cheltuieli care se calculeaza IN ZILE DE MUNCA PIERDUTE DE BOLNAV. Noi ne-am permis sa aruncam bani cu gramada in sacul fara fund al sistemului de sanatate, pentru ca a fost prea mare sistemul pentru a fi reformat. Sau poate prea greu de scos oamenii din ale lor?

Si iata statul, stand in fata celor doi saci: cel -al contributiilor la fondul de sanatate- din care a tot turnat, si cel -al sistemului- in care a tot turnat. Si scarpinandu-se in chelie, intrebandu-se cum Dumnezeu se intampla ca primul s-a golit in timp ce al doilea nu ca nu-i plin, dar nici macar de-un deget pe fundul lui nu e ceva.

Cum sa se intample? N-a fost deloc greu. Niciodata n-a fost intrebat un palmas (un medic de dispensar sau de spital sau un farmacist) cu ce probleme se confrunta, ce pareri are relativ la sistem. Strategiile le-au facut geniile din minister si CNAS, de la inaltimea birourilor lor. Niciodata nu s-a facut mai nimic in directia educatiei sanitare si a preventiei. Vreau sa zic mai mult decat sarea, zaharul si grasimile de la tv, pentru ca in secolul 21 in Romania inca se mai duc oamenii la tara la babe care “trag”, “descanta de speriat” si “zic de deochi”. Asta in timp ce murim pe capete de infarcturi si AVC si ne descoperim cancere in stadii care ne condamna fara drept de apel.

Si, nu in ultimul rand, n-a fost greu sa ajungem in situatia asta pentru ca niciodata n-a existat control serios in sistem. Cand, acum cativa ani, au inceput sa apara banuieli ca-i ceva putred nu-n Danemarca, ci tocmai la noi, au existat ceva tentative de limitare a proportiilor dezastrului, culminand cu introducerea plafoanelor, care a impins farmacistii in afara limitelor deontologiei profesiei lor (pentru ca au fost obligati sa refuze onorarea de prescriptii la terminarea plafonului alocat) si chiar aproape in afara limitelor sanatatii mintale (transformandu-i in roboti care in primele zile ale lunii nu faceau altceva decat sa proceseze sute de retete compensate, fara pauza, asaltati de sute de pacienti).

Controlul a existat totdeauna la farmacie: acolo s-au taiat de la decont retetele cu greseli, retetele cu elemente lipsa, retetele scrise desi pacientul nu avea aprobare pentru tratament. Prea tarziu au fost penalizati medicii pentru greseli, si niciodata nu au fost intrebati de ce scriu in exces vitamine pentru copii sau trei antiiflamatoare asociate sau cantitati mai mari decat trebuie pentru picaturile de ochi. Asta pentru ca era mai “valoroasa” penalizarea farmaciei la decont decat penalizarea bugetului medicului.

Niciodata nu s-a facut un calcul referitor la cat de rentabila este existenta spitalelor de cronici din provincie, unde pacientul este internat timp de doua saptamani ca sa faca tratament cu injectabile pentru ca nu-i asistenta in sat sa le faca injectii, sau dupa caz, cu pastile pe care le poate lua foarte bine si acasa. Acolo nu se instituie terapii, nu se descopera boli noi. In schimb se cheltuiesc bani pe cazarmament, mancare, personal, analize, pentru ca pacientul sa se externeze cu stare ameliorata.

Si inca un lucru: niciodata pacientul nu a constientizat cat costa cu adevarat tratamentul sau si ce efort face statul pentru a-i sustine compensarea sau gratuitatea. Niciodata nu a fost informat relativ la ce presupune cu adevarat compensarea, sarcina asta revenindu-i tot farmacistului, ultimul care se afla in fata omului bolnav. Niciodata nu a constientizat ca daca ai un drept asta nu inseamna sa abuzezi de el chiar daca nu ai si adevarata nevoie. Din cauza asta o mamica sta acasa cu trei flacoane de Eurespal pe usa frigiderului, dar nu-i spune doctorului sa nu i-l mai prescrie, pentru ca spera sa le vanda! De-asta un pacient cu glaucom ne-a intins zilele trecute 5 flacoane de Azopt, cu rugamintea sa i le schimbam, ca el nu le foloseste pana expira. Cand ne-am uitat la termen am intepenit: decembrie 2010! Deci, daca nu foloseste cele 5 flacoane pana in decembrie, cate oare mai are acasa, in conditiile in care el vine lunar si-si ia prescriptia de la farmacie???

Asa ca eu as fi de acord sa se desfiinteze unele spitale. Daca in locul lor s-ar face statii performante de ambulanta, cu posibilitatea internarii pe o perioada scurta a cazurilor care impun aceasta cu adevarat. Daca unele din asistente ar fi mutate in dispensare, pentru a asista cu adevarat pacientii de la tara. As fi de acord si cu un alt sistem de compensare, daca va exista un control mai mare la prescriere, care sa duca la rationalizarea ei. Si un control mai mare asupra pacientului, a compliantei lui la tratament. Adica: iti sustin terapia prin compensare sau gratuitate, cu conditia sa o urmezi si sa urmezi si regimul de viata necesar. Pentru ca scopul primordial al sistemului de sanatate trebuie sa fie tocmai sanatatea oamenilor, care sa fie in stare sa munceasca pentru a produce.

Pana acolo insa avem, Doamne, atatea probleme…..