Crisia.net - Blog de farmacista

Fascinatia mea pentru obiecte vechi si oameni care au fost a inceput prin clasa a patra, in fata unei vitrine din Muzeul Antipa. (dati click, completati formularul, sunt 3 rubrici, si incepeti turul virtual, in sala 12 gasiti vitrina de care vorbesc). Priveam manechinul care infatisa femeia care macina porumbul si, in timp ce colegii mei isi dadeau coate chicotind: “Woaw, n-are nimic in sus! Woaw, ce neagra e!”, imi ziceam: “Woaw, boabele alea au mii de ani-chiar aveau mii de ani-! Cineva care nu mai e de mult a arat pamantul, a ingrijit plantele si a cules porumbul. Acum MII DE ANI! Woaw!”. Cred ca as fi putut fi un arheolog care-ar fi imbatranit curatand cu periuta cine stie ce cioburi de oale sau oase de combinatozauri.

Fascinatia mea pentru perioada interbelica, pentru tot ce a insemnat viata, cultura, obiceiurile, muzica acelei vremi, n-as putea spune insa de unde mi se trage. Va imaginati desigur fericire pe capul meu cand am dat de ea. Are o valoare inestimabila. Cu toate astea nu-i vorba de bani nici pe departe. Se vede-n ea atata frumusete, si totusi nu-i vorba de nici o opera de arta. Straluceste si totusi nu-i o bijuterie. Cel putin nu la sensul propriu.

Ar fi putut fi altceva decat o carte? Legatura de panza gri s-a jerpelit si s-a tocit. Paginile sunt ingalbenite insa din ele razbate atata frumusete cat nici nu v-ati putea imagina. Imi este imposibil sa-mi dau seama ce vechime are, pentru ca nu poarta nici o mentiune in acest sens. Dupa bibliografie insa iti poti da seama ca nu s-a tiparit inainte de 1930. Coperta neagra, cartonata, poarta un titlu simplu: RECEPTURA.

Pe la inceputul anilor ’30 Emil Belcot, celebrul farmacist, alcatuieste impreuna cu G.A. Damian si doctorul Mihailovici o lucrare menita a unifica metodele de lucru din receptura vremii. Sa-i ascultam: “Avem convingerea ca medicul si farmacistul apreciaza in ce masura se poate substitui specialitatea unui medicament bine preparat intr-o farmacie, cu ingredientele si proportiile voite de medic dupa fiecare caz in parte, nu dupa cum voieste fabricantul care sub forma de “conserva medicamentoasa” ofera leacuri bune pentru mai multe maladii indiferent de starea bolnavului, etate, etc.” Desigur, mare parte din formulele stranse cu atata migala si a caror modalitate de lucru dupa regulile artei este prezentata in carte cu atata amanuntime nu se mai utilizeaza in practica medicala. Sunt unele substante de care marturisesc ca n-am auzit si n-am habar ce-ar putea fi: Apiol, Kermes, Balsam Kopaiv, s.a.

In ce rezida totusi valoarea acestei carti peste care au trecut atatea zeci de ani? In principiile de baza referitoare la modul de lucru al farmacistului pe care le prezinta intr-un limbaj si cu o argumentatie care pur si simplu mi-au incalzit sufletul. Le-am citit de atatea ori, dupa ce le-am regasit in ceea ce am invatat si in propriile mele principii, in tot ceea ce sunt ca farmacist, incat mai am un pic si le invat pe dinafara, asa cum au fost puse pe hartie in acei ani.

Insa, pe masura ce le recitesc ma copleseste si regretul ca aceste principii au fost uitate in negura vremurilor. Domnul Belcot intrevedea, la acel moment, pericolele care amenintau viitorul farmaciei ca profesie. Cu mijloacele pe care le aveau, contemporanii sau au cautat sa se puna la adapost de aceste pericole. Lor le-a fost dat sa fie obligati sa aduca dovezi ca nu sunt evrei ca sa-si poata exercita profesia. Lor le-a fost dat sa-si vada farmaciile nationalizate pentru a fi apoi inchise. Ei s-au stins incet, in uitare, iar mana care a scris pe prima pagina a Recepturii :”Olga Lagara, 8 mai 1933” de mult nu mai amesteca in mojare…

Urmasii lor, din pacate, au uitat cu usurinta ce invatasera de la inaintasii lor: “Sobrietatea farmacistului este inerenta atentiunei pe care trebue sa o puna in operatiunile ce le face si datorita ei se evita discutiuni, care nu fac decat sa distraga pe farmacist si sa nemultumeasca pe client, care pleaca cu impresia ca nu s-a lucrat cu destula atentiune reteta lui. Farmacistul nu isi castiga popularitatea prin concesiuni si platitudini cari pentru moment poate place publicului; popularitatea si bunul mers al farmaciei depinde de pricepere si de corectitudinea ce o va pune farmacistul in exercitarea profesiei.“. “Comercializarea medicamentului in sensul larg al cuvantului ar insemna decretarea inutilitatei unei pregatiri stiintifice, ceea ce nu suporta discutiune. Prin urmare, latura comerciala propriu-zisa a farmaciei nu trebuie sa schimbe intru nimic caracterul ei de stiinta aplicata.”

Si totusi farmacia s-a inclinat in fata regelui ban. Peste receptura s-a asternut uitarea. Specialitatile, “cu aspectul lor uniform, cu ambalaj ireprosabil si cu reclama cat mai convingatoare” au fost preferate de public. Mojarele, borcanasele de sticla colorata pentru substante, se odihnesc cine stie pe unde. Putine farmacii mai au laborator. Astazi, dupa lege, este permis ca laboratorul sau recpetura sa fie dotate si organizate numai daca farmacia declara ca prepara formule magistrale si oficinale. Cum conditiile necesar de indeplinit sunt nu putine si destul de costisitoare -dupa parerea unora, cel putin- se pare ca receptura se va stinge de tot, si in mediul urban, asa cum cu gura plina o colega din oras prezicea.

Se spune ca nu-i bine sa traiesti sau sa te cantonezi in trecut. Sunt multi cei care cred ca receptura este demodata, invechita, ca nu-si mai are locul, in ziua de astazi, in mijlocul unei industrii a medicamentului atat de dezvoltata. Si totusi, eu cred, la fel ca si Belcot acum 80 de ani, ca “Receptura facuta dupa toate regulile artei si cu cea mai mare scrupulozitate este singura arma de aparare a existentei farmaciei pe viitor“. E tot ceea ce ne diferentiaza de un vanzator. Fara ea am mai avea doar sansa unei inalte pregatiri care sa ne permita cunoasterea desavarsita a medicamentului, in asa fel incat onorarea unei retete sa fie insotita de o adevarata si completa consiliere a pacientului.

Zilele trecute m-a vizitat doamna doctor din comuna unde am lucrat pana anul trecut in martie. Mi-a spus ca pacientii ne regreta si ca nu sunt multumiti de farmacia care este acum acolo. Mi-a parut rau pentru ei si am fost multumita de mine: eu am inteles ca “Linia de conduita a farmacistului este trasata si de pregatirea stiintifica ce a primit si de traditie si de rolul lui social. (…) numai respectandu-se pe sine insusi poate astepta si increderea si respectul cuvenit, din partea colaboratorilor sai si a publicului.“. Eu am inteles ca asta e calea, singura cale, calea mea.