Crisia.net - Blog de farmacista

Sa vezi ce-i fac lui Tarlici al lui Natasa! zice leul meu cu naduf, intrand pe usa sambata, intors de la tura a doua. Face gratar in spatele blocului, a intins o groaza de gunoaie si sunt sigur ca le lasa acolo. Pe cuvant ca i le pun pe pres!

Cu Natasa, vecina noastra de palier, avem o lunga istorie de nadufuri. A inceput cu pisicile pastorite de ea. Tavitele cu mancare se intindeau pe tot palierul iar matele dormeau pe oricare pres de pe palier in afara de al ei. Cand am inceput sa ne scarpinam toti pe picioare am mutat presul in casa si i-am pus in vedere sa-si bage animalele in apartament daca le iubeste asa cu foc (mai ales ca una din pisici prezenta semne de graviditate ajunsa la termen). Problema s-a rezolvat abia cand s-a montat interfonul.

Istoria a continuat cu suspiciuni -pe care nu le-am putut dovedi- ca lasa pungile de gunoi in spatele blocului in loc sa le duca la tomberon. Nu i-am vazut insa niciodata. Nu i-am vazut insa niciodata nici ducandu-si gunoiul la tomberon. Tarliciul e sotul ei, un pacalici care pana la 30 si ceva de ani n-a invatat ca daca tot nu saluti primul o vecina ai putea macar sa-i raspunzi la salut. Prin februarie, la una din zapezi, zguduia palierul tropaind sa dea zapada jos de pe bocanci, semn ca pretuiesc nespus curatenia propriului apartament. In afara lui: dupa noi potopul de gunoaie!

Desigur ca duminica, la iesirea din spatele blocului tronau jarul din gratar, vreo trei bucati de carton si toate caserolele de mici si carnati, bine linse de caini. Care caserole au poposit pe presul apartamentului 13 luni dimineata. De data asta l-am vazut cu ochii mei, nu mai am nici o indoiala. Sunt sigur acum ca tot ei isi lasa si pungile de gunoi in spatele blocului!

Ei, aveti impresia ca s-a intamplat ceva? Ca a venit vecina sa ne bata furioasa la usa? Nici poveste! Oamenii sunt calmi, nu se consuma. Caserolele au stat pe pres netulburate. Cred ca au trecut majestuosi peste ele, crezand ca-i vreo farsa. Au fost luate de ingrijitoare, cand a venit sa mature MARTI LA PRANZ. Astept cu interes intalnirea de gradul trei: Poate ma prinde bine dispus….

Fascinatia mea pentru obiecte vechi si oameni care au fost a inceput prin clasa a patra, in fata unei vitrine din Muzeul Antipa. (dati click, completati formularul, sunt 3 rubrici, si incepeti turul virtual, in sala 12 gasiti vitrina de care vorbesc). Priveam manechinul care infatisa femeia care macina porumbul si, in timp ce colegii mei isi dadeau coate chicotind: “Woaw, n-are nimic in sus! Woaw, ce neagra e!”, imi ziceam: “Woaw, boabele alea au mii de ani-chiar aveau mii de ani-! Cineva care nu mai e de mult a arat pamantul, a ingrijit plantele si a cules porumbul. Acum MII DE ANI! Woaw!”. Cred ca as fi putut fi un arheolog care-ar fi imbatranit curatand cu periuta cine stie ce cioburi de oale sau oase de combinatozauri.

Fascinatia mea pentru perioada interbelica, pentru tot ce a insemnat viata, cultura, obiceiurile, muzica acelei vremi, n-as putea spune insa de unde mi se trage. Va imaginati desigur fericire pe capul meu cand am dat de ea. Are o valoare inestimabila. Cu toate astea nu-i vorba de bani nici pe departe. Se vede-n ea atata frumusete, si totusi nu-i vorba de nici o opera de arta. Straluceste si totusi nu-i o bijuterie. Cel putin nu la sensul propriu.

Ar fi putut fi altceva decat o carte? Legatura de panza gri s-a jerpelit si s-a tocit. Paginile sunt ingalbenite insa din ele razbate atata frumusete cat nici nu v-ati putea imagina. Imi este imposibil sa-mi dau seama ce vechime are, pentru ca nu poarta nici o mentiune in acest sens. Dupa bibliografie insa iti poti da seama ca nu s-a tiparit inainte de 1930. Coperta neagra, cartonata, poarta un titlu simplu: RECEPTURA.

Pe la inceputul anilor ’30 Emil Belcot, celebrul farmacist, alcatuieste impreuna cu G.A. Damian si doctorul Mihailovici o lucrare menita a unifica metodele de lucru din receptura vremii. Sa-i ascultam: “Avem convingerea ca medicul si farmacistul apreciaza in ce masura se poate substitui specialitatea unui medicament bine preparat intr-o farmacie, cu ingredientele si proportiile voite de medic dupa fiecare caz in parte, nu dupa cum voieste fabricantul care sub forma de “conserva medicamentoasa” ofera leacuri bune pentru mai multe maladii indiferent de starea bolnavului, etate, etc.” Desigur, mare parte din formulele stranse cu atata migala si a caror modalitate de lucru dupa regulile artei este prezentata in carte cu atata amanuntime nu se mai utilizeaza in practica medicala. Sunt unele substante de care marturisesc ca n-am auzit si n-am habar ce-ar putea fi: Apiol, Kermes, Balsam Kopaiv, s.a.

In ce rezida totusi valoarea acestei carti peste care au trecut atatea zeci de ani? In principiile de baza referitoare la modul de lucru al farmacistului pe care le prezinta intr-un limbaj si cu o argumentatie care pur si simplu mi-au incalzit sufletul. Le-am citit de atatea ori, dupa ce le-am regasit in ceea ce am invatat si in propriile mele principii, in tot ceea ce sunt ca farmacist, incat mai am un pic si le invat pe dinafara, asa cum au fost puse pe hartie in acei ani.

Insa, pe masura ce le recitesc ma copleseste si regretul ca aceste principii au fost uitate in negura vremurilor. Domnul Belcot intrevedea, la acel moment, pericolele care amenintau viitorul farmaciei ca profesie. Cu mijloacele pe care le aveau, contemporanii sau au cautat sa se puna la adapost de aceste pericole. Lor le-a fost dat sa fie obligati sa aduca dovezi ca nu sunt evrei ca sa-si poata exercita profesia. Lor le-a fost dat sa-si vada farmaciile nationalizate pentru a fi apoi inchise. Ei s-au stins incet, in uitare, iar mana care a scris pe prima pagina a Recepturii :”Olga Lagara, 8 mai 1933” de mult nu mai amesteca in mojare…

Urmasii lor, din pacate, au uitat cu usurinta ce invatasera de la inaintasii lor: “Sobrietatea farmacistului este inerenta atentiunei pe care trebue sa o puna in operatiunile ce le face si datorita ei se evita discutiuni, care nu fac decat sa distraga pe farmacist si sa nemultumeasca pe client, care pleaca cu impresia ca nu s-a lucrat cu destula atentiune reteta lui. Farmacistul nu isi castiga popularitatea prin concesiuni si platitudini cari pentru moment poate place publicului; popularitatea si bunul mers al farmaciei depinde de pricepere si de corectitudinea ce o va pune farmacistul in exercitarea profesiei.“. “Comercializarea medicamentului in sensul larg al cuvantului ar insemna decretarea inutilitatei unei pregatiri stiintifice, ceea ce nu suporta discutiune. Prin urmare, latura comerciala propriu-zisa a farmaciei nu trebuie sa schimbe intru nimic caracterul ei de stiinta aplicata.”

Si totusi farmacia s-a inclinat in fata regelui ban. Peste receptura s-a asternut uitarea. Specialitatile, “cu aspectul lor uniform, cu ambalaj ireprosabil si cu reclama cat mai convingatoare” au fost preferate de public. Mojarele, borcanasele de sticla colorata pentru substante, se odihnesc cine stie pe unde. Putine farmacii mai au laborator. Astazi, dupa lege, este permis ca laboratorul sau recpetura sa fie dotate si organizate numai daca farmacia declara ca prepara formule magistrale si oficinale. Cum conditiile necesar de indeplinit sunt nu putine si destul de costisitoare -dupa parerea unora, cel putin- se pare ca receptura se va stinge de tot, si in mediul urban, asa cum cu gura plina o colega din oras prezicea.

Se spune ca nu-i bine sa traiesti sau sa te cantonezi in trecut. Sunt multi cei care cred ca receptura este demodata, invechita, ca nu-si mai are locul, in ziua de astazi, in mijlocul unei industrii a medicamentului atat de dezvoltata. Si totusi, eu cred, la fel ca si Belcot acum 80 de ani, ca “Receptura facuta dupa toate regulile artei si cu cea mai mare scrupulozitate este singura arma de aparare a existentei farmaciei pe viitor“. E tot ceea ce ne diferentiaza de un vanzator. Fara ea am mai avea doar sansa unei inalte pregatiri care sa ne permita cunoasterea desavarsita a medicamentului, in asa fel incat onorarea unei retete sa fie insotita de o adevarata si completa consiliere a pacientului.

Zilele trecute m-a vizitat doamna doctor din comuna unde am lucrat pana anul trecut in martie. Mi-a spus ca pacientii ne regreta si ca nu sunt multumiti de farmacia care este acum acolo. Mi-a parut rau pentru ei si am fost multumita de mine: eu am inteles ca “Linia de conduita a farmacistului este trasata si de pregatirea stiintifica ce a primit si de traditie si de rolul lui social. (…) numai respectandu-se pe sine insusi poate astepta si increderea si respectul cuvenit, din partea colaboratorilor sai si a publicului.“. Eu am inteles ca asta e calea, singura cale, calea mea.

Pandemie se cheama! Fiorosii trojani m-au atacat nemilos din umbra unui site de origine dubioasa. Am disparut in vidul intergalactic, cu blog cu tot.

Cand te mananca trebuie mintenas sa te scarpini, asadar, cu ajutorul unei nepretuite prietene (nici in America n-am lasat-o in pace) care mi-a dat o idee, m-am apucat de lucrul manual: deratizare calculator, dezinfectare fisiere pe site, tamaieri, sfestanii si stropiri cu aghiasma.

Se pare ca am indepartat agentii patogeni, mai am oarece dureri prin unele locuri (mai ales de mijloc si de fund, ca mi-a intepenit aseara pe scaun), dar le elimin pe parcurs.

Sper din tot sufletul ca n-ati capatat si voi ceva ghemobi de pe la mine. Si-n acelasi timp asta-i invatatura de minte: no click on promiscuos sites.

Balonul roz zboara prin toata casa, televizorul pornit ruleaza reclama cu suta de euro. Andreea:
-Ehh, vreau si eu 100 de euro!
-Ce-ai face tu cu 100 de euro?
-Sa am si eu acolo, daca vreau sa-mi cumpar ceva…da’ nu zice ca are pusculita plina, gata sa ajunga la 100 de euro!

Buf! Poc!!! Si draperia tremura periculos izbita fara mila de balonul roz.
-Sa stii ca eu ma pregatesc pentru un mare POC! zic.
-Da’ de ce?
-Tot spargi tu balonul ala tot busind cu el de toate alea. Ce-ar fi sa stai la un loc, ca ai transpirat deja? Si ce-ar fi sa afli ca draperia aia, cu tot cu perdea, face cam 100 de euro? Si ca daca-ti cade-n cap faci ditai cucuiul?
Strategia Cotita ca la Pitesti intra-n aplicare rapid:
-Tia, eu stiu cum pot sa castig 1000 de euro!
-Ia uimeste-ma!
-E un concurs la Nesquick, trimiti acolo un cod si castigi!
-Mama care faci gogosi!…. Si cam ce sanse crezi ca ai sa castigi?
-Da’ ce-nseamna “sansa”?
-Hai s-o luam altfel: cat de repede castigi dupa ce-ai trimis codul?
-Pai…..imediat!
-Nu mai spune! Vrei sa-ti zic eu mai bine o metoda garantata de a castiga 1000 de euro?
-Da! si ochii se fac mari, si capul se clatina de sus in jos.
-Sa muncesti pentru ei. Nu-i castigi imediat si poate nici foarte repede, da-i castigi sigur.

I-am explicat (in timp ce ochii nu mai erau mari si se intristau rapid) ce-i sansa si cum e cu concursurile si cu tragerile la sorti. Aveam sa aflu ca si mama ei i-a explicat aceleasi lucruri de vreo trei ori, dar copilul renunta greu la balonul castigului usor. Prima explicatie a pornit de la urmatoarea replica a micutei: Ehh, daca am fi si noi bogati! . Maica-sa a fost “curentata” dar si-a dat seama ca-i tocmai in perioada de comparatii: Tia si Nenitzu au masina, ei n-au, deci nu-s bogati.

Ne mai miram? Nu. Ne mai intrebam de ce n-au nici o ambitie, nici o dorinta de a invata sau de a munci? Da, caci se pare ca nu realizam ca ai nostri copii si tineri sunt dresati sa creada ca totul e simplu, trimiti si castigi! Nu misti un deget, nu consumi un neuron. Iar daca realizam ce sa ne facem, insa, cu ceilalti? O familie pe care-o cunosc a fost aratata cu degetul si condamnata fara menajamente cand si-a pus fiul adolescent sa munceasca la garaj impreuna cu tatal sau, ca sa afle ce greu se castiga un ban (Hai, ma, da’ chiar asa ati saracit de puneti copilul sa munceasca?!?). Viitorul suna rau a gol…

Ca raspuns la articolul meu -care evoca farmacia de acum multe zeci de ani- domnul Constantin Vicentiu Livovschi, nepotul farmacistului ce pregatea, la 1915, crema Si, mi-a trimis urmatorul comentariu. Ma gandesc ca amintirea ilustrului sau bunic merita sa scot informatiile din comentariu si sa le postez aici, sub forma de articol, ca un omagiu pentru unul din inaintasii nostri farmacisti. Mi-am permis sa corectez micile greseli si sa comentez pe ici pe colo, cu italice.

“Va multumesc pentru initiativa de a aduce la cunostinta publicului ceva din istoria Farmaciei din Buzau – orasul in care bunicul patern Vicentiu Livovschi (Roman) a avut o activitate profesionala si civica importanta intre cele doua razboaie mondiale. Iata cateva coordonate sumare:

1914 – intors din cel de al doilea razboi Balcanic (din Bulgaria) renunta la Farmacia Mihai Bravu din Ploiesti (al carui proprietar german Schmettau cerea o arenda prea mare) si deschide Drogheria Centrala din Buzau din Strada Targului mai apoi numita Cuza Voda (nr 24) vis-avis de Primaria orasului
* continua viata muzicala atat in familie cat si in oras, o pasiune care explica alegerea unor nume muzicale pentru produsele sale cosmetice (crema “Si” precum si alte produse, cele la care era reclama din articolul meu)
* infiinteaza Cohorta Buzau de Cercetasi care este reinfiintata dupa razboi, in 1923.

1916 Organizeaza evacuarea unor familii din Buzau, cu un tren spre Brasov si apoi la Iasi. La Brasov reuseste sa evacueze spitalul militar nr 6, cu 1000 de raniti pe care ii duce la Iasi impreuna cu doctorii Amza Jianu si Gomoiu.

1917 Este decorat de Regele Ferdinand cu Ordinul “Coroana Romaniei”cu grad de cavaler
* ofiter de legatura din partea Comandamentului Militar Roman din Iasi, cu armatele Tariste, aliate (pana la inceperea revolutiei bolsevice si retragerea Rusiei din Razboi) pentru care este decorat de Tarul Nicolae II-lea cu ordinul Sf Stanislas

1917-1918 conduce Scoala Militara de Gaze

1919 se intoarce la Buzau unde isi reia activitatea profesionala si civica
* depune patentul unui pat de campanie care se poate utiliza si transforma pentru uzul civil de camping/turism
* primar Adjunct la Buzau
* Infiinteaza Societatea “Amicii Artei’” din Buzau al carui Presedinte este si care avea o sectie dramatica si una de muzica.
* Ofera “onoratei clientele” diverse obiecte de reclama printre care un termometru cu numele si adresa drogheriei (si fotografia proprietarului…)

1920-1930 lanseaza produsele cosmetice Pudra “Si” si Crema “Do”

1930 Criza economica din Romania ii afecteaza in mod negativ bilantul drogheriei dar reuseste sa isi pastreze activitatea primind capital din partea socrului sau.

1935 fiul mai mare, Valeriu, se casatoreste la Bucuresti cu fiica Presedintelui Farmacistilor din Romania
*cam la 1935 sau dupa aceasta data colegii farmacisti din Buzau se plang Presedintelui farmacistilor din Romania despre “concurenta neloaiala” pe care o face Livovschi la Buzau, referindu-se tocmai la reclama produselor sale. Primesc drept raspuns taios “sa il lase in pace pe Vicentiu pentru ca este cuscrul lui…” disputa este clasata.

1939 este presedintele comitetului Scolar al Liceului Industrial de Baieti (v. presa Buzoiana din 16 Sep 1939)

1943 se refugeaza cu sotia in Ardeal unde fiica mezina care este tot farmacista este casatorita cu un farmacist din Alba Iulia

1944 in toamna, in urma luptelor din centrul orasului intre armatele sovietice si cele germane in retragere centrul orasului este distrus si drogheria cu locuinta familiala aferenta sunt distruse.
Odata cu ea si toate formulele si documentatia referitoare la preparatele sale, deci adio formula Cremei Si…

1946 – obtine un imprumut bancar si reconstruieste drogheria sub o forma mai redusa

1948 – Drogheria si casa sunt nationalizate

Sper ca aceste informatii sa fie utile pt istoria Buzaului.

Constantin Livovschi Roman
Londra”

Inca odata aduc multumirile mele nepotului domnului farmacist Vicentiu Livovschi pentru toate aceste informatii.