Idei preconcepute II
Primavara, anotimp sprintar… Efervescenta de:
-Cialis aveti?
-Da.
Dam 2 tablete de 20, dupa prescriptie, si urmeaza intrebarea nr.2:
-Solutie pentru clisma aveti?
R u thinking what i’m thinking?
CitestePrimavara, anotimp sprintar… Efervescenta de:
-Cialis aveti?
-Da.
Dam 2 tablete de 20, dupa prescriptie, si urmeaza intrebarea nr.2:
-Solutie pentru clisma aveti?
R u thinking what i’m thinking?
CitesteSa zicem ca suna, din alt judet, un apartinator de pacient care intreaba daca avem un anume medicament. Pentru ca avem suntem rugati cu ceriul si pamantul sa-l pastram, pana soseste din judetul cu pricina. Dat fiind ca vine de la naiba si ca era vorba de un pacient cu grave suferinte sa zicem ca nu facem mare caz ca are doua retete, de la doctori diferiti, cu ditamai cantitatea. Ni se multumeste cu plecaciuni, ce bine c-am gasit, ne-ati salvat, etc., etc. Ramane stabilit sa ne auzim la telefon in luna viitoare, ca sa revina cu o alte reteta.
Sa zicem ca dupa o saptamana revine in farmacie, fara sa fi sunat, cu reteta antedatata. Cand i se explica faptul ca nu i se poate onora reteta, sare in sus de trece prin tavanul farmaciei sustinand ca i s-a promis ca i se pastreaza medicamentul si ca el a venit cu reteta pe luna urmatoare! Ba inca uita cum l-am salvat saptamana trecuta si incepe sa ameninte ca el e mare si tare si ca ne mai intalnim.
De 1 milion de ori daca ajuti un om, daca faci si ce nu trebuie pentru asta, daca-ti bagi pielea la saramura ca sa-l scoti din rahat, in clipa in care nu mai poti sa-l ajuti NIMIC din astea nu mai conteaza. Totul se sterge cu buretele, nu l-ai ajutat NICIODATA, de fapt esti ultimul nemernic, care lasa un om la nevoie. Esti ultima carpa, cu care e cazul sa se stearga pe jos si sa fie trecuta prin toate noroaiele.
Si atunci, luand aminte la viata si la oameni si la ce face puterea din ei, nu sa-ti bagi piciorul si sa nu mai ajuti pe nimeni?
Citeste
-Doua sticle de Rofedex*, va rog!
-Dar nu avem! -cu sincer regret in glas, mai ales ca minteam-
Acum: trebuia sa nu ma ghidez dupa aspectul fizic (parul tuns periuta, cercel in nas, cercel negru in ureche cu o forma suprarealista, o margine de tatuaj care se itea langa gulerul tricoului), sa nu dau dovada de prejudecati ruginite si sa intreb tanarul din fata mea cum tuseste si de cand, ca sa-i recomand alt sirop, dat fiind ca pentru Rofedex e necesara prescriptie?
*Sirop pentru tusea uscata, cu continut de dextrometorfan. Si atat!
Citeste-Iar la bucatarie, doamna farmacist, astazi ce mai preparati bun? si ma strofocam sa-i dau un raspuns pe masura: maineza, creme brulee, maglavais, sau mai stiu eu ce. Mi-a luat ceva vreme sa-mi dau seama cand glumea si cand vorbea serios. Nu o data l-am usuit din farmacie, ba ca venea prea des dupa bani, ba ca vorbea prea mult si prea tare.
-Ce sa-i faceti, doamna farmacist, ii spunea sefei, stiu ca sunt ca raia! Dar chiar ca nu ma simt bine daca nu vin pe aici o zi!. Era “raia” Marian, sofer distribuitor “pe care scria” (cum zice sefa) ADM.
Astazi punem o floare pe un mormant. Ne intrebam inmarmuriti cum un zambet, un ras, o voce, un suflet, o viata de om intr-o clipa devine amintire. Astazi ne gandim cum ne conducem viata cu warp 9 fara sa apucam sa vedem ce trece pe langa noi, asa cum Marian isi conducea masina si ne rugam ca nu cumva sa ne apara o groapa in cale, asa cum i-a iesit lui.
Maine ni se blocheaza iar piciorul pe “repede-nainte”.
Sa ne ierti, Mariane! Dumnezeu pe tine te-a iertat.
Citeste
Inainte de a va repezi cu comentariile aveti rabdare de cititi pana la P.S. !
Totul a pornit de la o confuzie. Suna telefonul in farmacie, raspunde ingrijitoarea, care-l pune la urechea proasta.
-Buna ziua, sunt L. de la A., as vrea sa vin si eu pentru o prezentare.
Stiind ca sefa, care iesise pentru cateva minute, astepta intr-adevar pe cineva, ingrijitoarea noastra nu mai receptioneaza partea cu prezentarea.
-Sigur, doamna farmacist nu este acum, dar se-ntoarce.
-Pot sa astept acolo 5 minute?
-Sigur ca da!
Nu zici ca-n 5 minute domnisoara apare ca o floare pe usa farmaciei. Si ma gaseste pe mine, care din laborator nici n-auzisem ca sunase telefonul.
-Buna ziua, sunt L. de la A., am venit pentru prezentare!
Fiindca abia scosesem capul din mojar socotesc in gand pe degete si-mi iese ca-i vineri, 10 dimineata. Stiind ca la noi prezentarile nu se tin decat luni si marti, si numai la pranz, intre ture, ca sa fim toate, zic mirata:
-Prezentare?!? Ati vorbit inainte?
-Da, am sunat acum 5 minute si am vorbit cu cineva pentru prezentare.
-Acum 5 minute?!?! zic, perplexata de tot si complet in afara problemei. Si dau sa-i explic domnisoarei care-i faza cu prezentarile la noi, ca la momentul respectiv nu-s in farmacie decat o farmacista si-o asistenta si c-ar fi trebuit sa sune cu mai mult timp inainte, nu cu 5 minute. Raman insa cu gura cascata si cu vorbele-n gat, pentru ca mi se tranteste manios un: Bine, am inteles, multumesc frumos!!!, domnisoara se-ntoarce pe tocuri si iese furioasa pe usa.
Pai mai, fratesoro, tu vrei sa-mi vinzi mie ceva! Cum e posibil sa te comporti in acest fel??? Si intorcandu-ma eu la mojarul meu si la ureea pe care o trituram de zor am inceput sa meditez la specia cunoscuta sub numele de rep.
Baietii se recunosc cu usurinta dupa costum si cravata (purtata cu vitejie si vara, la camasa cu maneca scurta, ca seful nu-i la curent cu ultimele tendinte) iar fetele dupa tinuta business, la care se lipeste automat geanta in care-si cara laptop-ul, pliantele, etc. Se mai poate adauga un handsfree, cheile de la masina de la firma, alte accesorii de acest gen.
Specia rep-ilor se imparte in doua subspecii: reprezentantul medical, care promoveaza produsele unei anumite firme producatoare de medicamente (uneori o firma are mai multi repi pe o zona, fiecare avand in sarcina un grup de produse) si reprezentantul de vanzari, care promoveaza interesele unui depozit de medicamente. Inca de la prima vizita pe care o fac categorisesc farmaciile in balene, pesti mari si plevusca, orientandu-se rapid pe cine si cat sa bage-n seama. Balenele si pestii mari se viziteaza cu frecventa crescuta, plevusca strict la nevoie (spre exemplu, cat am fost plevusca nici habar n-am avut ca se fac prezentari de medicamente si in farmacie). Din acest motiv si din cauza ca o parte consistenta din activitatea lor consta in arderea gazului, sfarsitul de luna vine in general cu spectrul neindeplinirii targetului. Si sa vezi cum se muta atunci Mecca si Zidul Plangerii la farmacie (mai ales la categoria grea, plevusca e lasata in grija telesales-ului), si sa vezi cum “sarumanitul” insistent pana la sufocare duce la comenzi facute in ultimele ore din ultima zi din luna.
Rep-ul medical are convingerea ca produse ca ale lui nu mai are nimeni. Daca intrebi de ce primul argument este totdeauna doza. Fericire mare cand au genericul cu doza cea mai mare. Al doilea argument e totdeauna pretul. Si mai mare fericirea cand al lor e cel mai ieftin. Rareori vorbim de studii clinice, de absorbtie mai buna, de mai putine efecte adverse, ca doar nu stam de vorba cu niste farmaciste, e vorba doar de niste gasculite vanzatoare, cam toante si cam nebune, asa, pa care le momim cu pixuri si halate si carora le toleram istericalele ca sa ne vedem cu sacii-n caruta. “Sacii” insemnand comenzi care in genere incep de la 10000. Ron.
Rep-ul de vanzari este convins ca are oferta cea mai buna de pe piata. Nu are nici o jena in a “omite” amanunte importante (legate de discount, preturi, termene de plata, termene de valabilitate ale produselor), pe care le afli de la el numai daca esti pe faza si intreband insistent. Daca intrebi De ce as cumpara de la tine si nu de la altul? aproape totdeauna primul argument este “Dar doamna Aspirinescu, de la “Bumbul verde farm” a luat oferta asta de trei ori!”
Barfesc mai rau decat…. n-am termen de comparatie. Spune-i primului rep de vanzari ce ai de gand sa gatesi la pranz si poti fi sigura ca in doua ore afla tot orasul. Numai ca nu afla numai asta: afla si ce vinzi, cati pacienti ai avut, cat de mari iti sunt facturile la CJAS, si alte asemenea.
De altfel, rep-ul stie totdeauna mai bine decat tine cum sa asezi medicamentele pe raft (si n-are nici o jena in a le aranja el insusi, scotandu-le in fata pe ale lui si dosindu-le pe unde apuca pe ale concurentei), ce se vinde mai bine, ce-ti cer pacientii mai mult, cat vei vinde din oferta lor. Ca doar discuta cu niste gasculite…… nu ma repet. Multi sunt obraznici, insistenti, fabricati pe tipul agentului agresiv, destui sunt mitocani de-a dreptul. Tuturor li s-a jerpelit “sarut mana”-ul si nu fac nimic sa-l remaieze.
P.S. Stiu, stiu, ca generalizez usor si ca sunt farmaciste intre farmaciste si repi intre repi. Din pacate pentru ei, insa, in 10 ani de farmacie, nu pot sa numar pe degetele de la o mana rep-ii care au iesit din cele de mai sus. Si inca n-am zgariat decat un pic suprafata.
Citeste