Visuri urate
Daca scot din saptamana trecuta petrecerea Andreei pot sa spun ca ADDAMFSMSP (Asociatia Doritorilor De A Ma Face Sa Ma Simt Prost) a avut succes pe toata linia. Pierd cititori care nu-s de acord cu mine, unii dintre ei ma numesc retardata, inspir glume englezesti, un tigan in garda ma face proasta si urata numai pentru ca am incercat sa-i explic ca medicamentul pe care-l vrea nu-i ajuta neveste-sii nici cat aghiasma.
Stand eu stramb si incercand sa judec drept am inceput sa ma intreb daca nu ma aflu cumva in situatia celui caruia multi ii zic ca-i beat. Asa ca m-am gandit c-ar fi cazul sa ma duc sa ma culc.
Si-am visat urat. Acelasi cosmar, de altfel, care ma viziteaza din cand in cand. In care ma cert cu cineva, o prezenta invizibila, dar pe care o simt profund rea. In toiul disputei, pe care nu reusesc s-o intorc in favoarea mea, “Invizibilul” ma ataca fizic, ma tranteste si apoi ma ridica, izbindu-ma de perete, unde raman suspendata, atarnand ca o carpa, prada unei spaime de nedescris, care ma impiedica sa respir si care ma trezeste.
Propriii mei demoni ma viziteaza, probabil, din cand in cand. Mania, neincrederea, prea marea incredere in oameni, naivitatea, superficialitatea, nesiguranta, nelinistea imi amintesc, din cand in cand, ca n-au disparut, ca fac parte din mine. Ca nu sunt decat un om.
Cand eram copil credeam ca de fapt sunt un bebelus si ca-mi visez viata. Uneori mi-as dori sa ma trezesc din visul vietii mele.
January 25, 2010
Posted in: din jurul meu







7 Responses
Hai ca nu-i asa. Te urmaresc si te citesc de ceva vreme si sa stii ca pe mine nu m-ai indepartat cu nimic. Toti suntem diferiti si este bine ca suntem asa. Suntem diferiti si speciali in felul nostru. Fruntea sus si vorba francezului
“keep up the good work!”
Ups!
C se intampla sorela?
Sper ca e doar o ratacire de moment!
Referitor la increderea in oameni sa sti ca mai trebuie sa lucrezi putin… stiu… asta a fost educatia… noi am fost educati intr-o lume noncombat… corecta… ideala…in care se respactau cutumele si legile bunului simt… dar sa sti ca lumea in care traim este o mare CURVA. Toata lumea iti invidiaza comportamentul infailibil in fata… apoi, pe la spate, se gandeste cum sa te scoata din starea ta de normalitate ideala. Chair daca nu deranjezi pe nimeni, modul tau de viata creaza invidie. Invidie care la romani este deranjanta mai mult decat un comportament agresiv.
Atat.
A!
Sa nu te duci la somn!!!
Continua sa fii la fel!
Pentru ADDAMFSMSP o sa fie mai dureros decat sa te pliezi pe stilul lor agresiv. Cand cineva da in tine cu noroi tu continua sa dai cu paine!
Multumesc!
Sunt convinsa ca esti o persoana cinstita si cu bune intentii. Imi cer scuze pentru comentariul aiurea. Iti multumesc pentru incredere, sper sa nu fie doar din vorbe Din pacate, parerea despre sistem in general sau despre vaccin nu mi-o schimb. pai nu aia m-a deranjat, ci parerea despre mine Oricum, vroiam sa-ti cer scuze. Am vazut ce se intampla pe o multime de bloguri. Daca ai curaj sa spui ce gandesti, intotdeauna se gasesc unii sa-ti sara in cap si sa te jigneasca….Oooo, da! Invat asta in fiecare zi, si nu numai aici. Ma revolta in continuare subiectul cu vaccinul si am reactionat agresiv. Scuze inca o data….Ma bucur ca n-ai ajuns si tu in categoria celor care vor face subiectul unui articol viitor.
Natura umana este fascinanta! Iar pacientii se vor imparti intotdeauna in multe categorii! Multumiti, nemultumiti, inraiti de simptome greu de suportat sau/si de drumuri batute de la un cabinet la altul sau de la o farmacie la alta, dornici de informatie sau din contra, atoatestiutori.
Uneori sunt mai atenti la orice altceva decat la explicatiile pe care le primesc cu privire la administrarea medicamentelor – si pentru ei trebuie repetat iar si iar – alteori discutia la telefonul mobil nu suporta amanare in detrimentul durerii atroce din capatul falcii!
Și eu credeam, când eram copilă, că îmi visez viața!!
)
ÃŽn rest … nu-i lua în seamă. Se poate!
Iti ofer un remediu despre care se spune ca ar fi bun in alungarea cosmarurilor.
http://www.descopera.ro/dnews/5446092-o-pisica-razboinica-pune-pe-fuga-un-urs-video
Stiu ca obisnuiesti sa raspunzi celor care isi lasa amprenta pe acest blog si de aceea m-am decis sa-mi permit sa iti mai adresez o intrebare:care este motivul pentru care anumiti oameni simt nevoia sa-si imparta semenii in anumite categorii?
Eu fac parte din”Asociatia doritorilor…” pentru ca am facut o gluma.Mi se intimpla adesea chiar cu sotul meu caruia ii inteleg fiecare rid din coltul ochilor, sa dau cu bita in balta si l-am rugat ca atunci cind nu are dispozitia necesara sau nu doreste sa comunice cu exteriorul sa-mi dea un semn,sa afiseze un steag sau o batista sau orice altceva,ca eu sa pricep ca nu este momentul sa fac glume.Cum sa inteleg ce gindeste ca doar nu am ajuns atit de sus pe scara evolutionismului incit sa folosim telepatia in locul cuvintelor,cel putin eu nu am evoluat,inca. Sotul meu are “pretentia” asta de la mine (sa-i citesc gandurile) pentru ca el are impresia ca le citeste pe ale mele
Revenind la intrebarea adresata,as vrea sa-mi permiti sa ma justific.Cind am scris prima oara pe un Forum al farmacistilor,o colega mi-a pus stampila”refuzat la export”(glumesc),m-a numit”un alt farmacist vocal”. ceea ce pentru mine,nu insemna nici bine,nici rau,ci doar ciudat.Pentru un moment am simtit nevoia sa ma opresc din drumul vietii,sa trag linie si sa privesc inapoi la ceea ce am lasat in urma,am zimbit multumita si mi-am vazut de treaba mea mai departe.Cu toate acestea,stiu ca nu voi avea liniste,(ma incearca o senzatie ca atunci cind ai o durere,o poti suporta,dar este enervanta), pina nu voi primi raspuns la intrebare.De ce oamenii pe care ii intilnim in diverse momente,mai mult sau mai putin semnificative, sau cu care ne masuram ideile,simt nevoia sa ne catalogheze intr-un fel sau altul? Pentru ca incadrandu-i intr-o categorie, bagandu-i intr-un “sertaras” relationeaza mai usor cu ei. In acest fel stiu la ce sa se astepte. Cel mai greu este sa interactionezi cu un om despre care nu stii ce sa crezi, pentru ca acela va avea tot timpul un comportament greu previzibil. Crezi ca de fapt,as putea fi vinovata,pentru ca sunt imuna la tot ceea ce inseamna competie sau asa este normal sa se intimple si doar eu am ramas captiva intr-o fanta atemporala?
Leave a Reply