Crisia.net - Blog de farmacista

Era pe vremea cand aratam in acest maret fel:
Era iarna, venise Maia la noi la oras si ma scosese la plimbare. Dintr-o vitrina, un Mos Gerila de carton privea sugubat la copii. In minte cu poezelele invatate de la Maia si stiind ca daca spun o poezie sigur capat un cadou (trecusera vreo doua serbari peste experienta mea de pici) am luat frumos pozitie in fata vitrinei si am inceput, din proprie initiativa, sa debitez, leganandu-ma de pe un picior pe altul:

Mos Gerila toti-mi spun
Ca esti darnic si esti bun
Eu iti spun mai inainte
Ca am fost copil cuminte..

Si da-i, si lupta! Maia, dupa o scurta surpriza, incepe sa se umple de mandrie, caci lumea incepea a ma privi cu admiratie. “Iata ce copil destept!”, “Ce frumos recita!”, “Ce draguta e, cum o cheama?” ziceau trecatorii, privind spectacolul ad-hoc. Turui eu versurile cu pricina, care tin minte si acum ca se terminau cam asa:

Insa nu m-as supara
Daca tot mi-ai da ceva!

Dupa care tintesc o privire crunta (cum se poate observa, de altfel, si in foto mai sus) catre mos. Si astept. Si astept. Deja trecatorii se departasera, dat fiind ca reprezentatia mea luase sfarsit. Norocul Maiei, caci, enervata de atata asteptare inutila decid sa-mi iau soarta in propriile maini! Asa ca, repezind printre dinti un: Nu-mi dai?!?!?! si luand-o pe Maia complet pe neasteptate, trantesc un sut in vitrina!

Saraca femeie! M-a luat pe sus de acolo, in timp ce vitrina se zgaltaia din toate incheieturile (mare noroc am avut, eu de data asta, ca nu s-a spart!) si nu mai stiu cum si cu ce mi-a calmat supararea. Precum vedeti, eram de mica tafnoasa, impulsiva si a naibii. Se pare ca inca nu mi-a trecut.

Poza provine din arhiva personala , si a fost restaurata de fratele meu.