Crisia.net - Blog de farmacista

El este fratele meu (dati click pe poze ca sa-l vedeti mai mare). Duminica dimineata, dupa ultima ninsoare, a iesit, cu lopata aceea aerodinamica si confectionata de el insusi, sa dea zapada din parcarea din spatele blocului. Si-a eliberat masina si pe cea a vecinului, a facut partie pe dupa bloc pana la trotuar si acolo, la trotuar, a spart gheata la intrarea in parcare, unde e o panta. Naparstocul din plan indepartat din a treia poza e fiu-sau, care are 4 ani jumate. Baiatul si-a ajutat tatal, cu lopatica lui. Acesta a fost, de altfel, tot ajutorul pe care l-a primit Adrian. Restul vecinilor (care sunt sigura ca au boscorodit cel putin o data ca de-abia se misca pe trotuare ca nu-i data zapada) s-au limitat sa-l sustina, calduros, cu privirea. Sau, dupa caz, cu indemnuri moralizatoare: “Lasa, vecine, nu te mai chinui, ca miercuri se incalzeste vremea si se topeste zapada!!”

Intors in casa cu capul plin de parerile de bine ale vecinilor, si-a intrebat nevasta: “Hai, ma, Veve, chiar am fost caraghios??”. De asta in primul rand vreau sa-i spun, la fel ca Veve, ca ma mandresc cu el. La fel cum am fost mandra si de Marius, care a facut partie in parcare in spatele blocului la noi. Si mai vreau sa-i spun ca vecinii au fost caraghiosii, nu el.

De cateva zile KissFm promoveaza o melodie, o stiti prea bine:

Guess Who – Locul Potrivit
Vezi mai multe video din Muzica

De cate ori vad videoclipul mi se innoada lacrimile in gat in acelasi loc: la bananele de pe dulap. De fiecare data lacrima fuge pe obraz si ma cuprinde revolta. Si-mi vine sa strig NU!! NU E ADEVARAT! Locul asta e al nostru. Al nostru, al celor care simt si gandesc, scriu si citesc. Al nostru, al celor care muncesc si o fac cu dragoste pentru ce iese din mana sau din mintea lor. Al nostru, al celor care muncesc ca sa aiba, nu asteapta sa le dea statul sau altii. Al nostru, al celor care nu pretind, nu considera ca li se cuvine, nu fac rau doar pentru ca pot, ci fac bine tocmai pentru ca pot. Al celor care n-au uitat ce i-au invatat parintii ca-s modestia, respectul, umilinta, bunul simt, grija fata de aproape.

Cate cazaturi sa-nduri? Cate-ti da viata! Dar ridica-te de fiecare data mai drept si mai bun. Si nu-i lasa! Arde-i cu vorba si cu dispretul tau. Pentru ca lumea intr-adevar e rea si nimeni nu va plange langa tine, daca ramai acolo jos. Si nici dupa tine, daca pleci. Pentru ca noi suntem vinovati pentru fiecare secunda in care lasam ca locul nostru sa fie al lor. Pentru ca nu suntem mai putini, suntem doar mai putin zgomotosi.

Nu, nu-i adevarat! NOI ne-am nascut la locul potrivit. Tocmai pentru ca n-am primit si-am facut totul din nimic.

Era pe vremea cand aratam in acest maret fel:
Era iarna, venise Maia la noi la oras si ma scosese la plimbare. Dintr-o vitrina, un Mos Gerila de carton privea sugubat la copii. In minte cu poezelele invatate de la Maia si stiind ca daca spun o poezie sigur capat un cadou (trecusera vreo doua serbari peste experienta mea de pici) am luat frumos pozitie in fata vitrinei si am inceput, din proprie initiativa, sa debitez, leganandu-ma de pe un picior pe altul:

Mos Gerila toti-mi spun
Ca esti darnic si esti bun
Eu iti spun mai inainte
Ca am fost copil cuminte..

Si da-i, si lupta! Maia, dupa o scurta surpriza, incepe sa se umple de mandrie, caci lumea incepea a ma privi cu admiratie. “Iata ce copil destept!”, “Ce frumos recita!”, “Ce draguta e, cum o cheama?” ziceau trecatorii, privind spectacolul ad-hoc. Turui eu versurile cu pricina, care tin minte si acum ca se terminau cam asa:

Insa nu m-as supara
Daca tot mi-ai da ceva!

Dupa care tintesc o privire crunta (cum se poate observa, de altfel, si in foto mai sus) catre mos. Si astept. Si astept. Deja trecatorii se departasera, dat fiind ca reprezentatia mea luase sfarsit. Norocul Maiei, caci, enervata de atata asteptare inutila decid sa-mi iau soarta in propriile maini! Asa ca, repezind printre dinti un: Nu-mi dai?!?!?! si luand-o pe Maia complet pe neasteptate, trantesc un sut in vitrina!

Saraca femeie! M-a luat pe sus de acolo, in timp ce vitrina se zgaltaia din toate incheieturile (mare noroc am avut, eu de data asta, ca nu s-a spart!) si nu mai stiu cum si cu ce mi-a calmat supararea. Precum vedeti, eram de mica tafnoasa, impulsiva si a naibii. Se pare ca inca nu mi-a trecut.

Poza provine din arhiva personala , si a fost restaurata de fratele meu.

Daca, spre deosebire de mine, ai facut engleza la scoala si daca-ti si place sa citesti in aceasta limba, cauta sa intri pe Okian.ro. Cum numarul de titluri depaseste un milion, cartile fiind grupate in 30 de categorii, care acopera toate domeniile de interes mi-e greu sa cred ca nu vei gasi cartea care sa-ti placa. Nu te speria de preturi si cauta cu atentie, este posibil sa gasesti aceeasi carte si la pret mai mic. De asemenea, categoria Bargains cuprinde carti la preturi mai mult decat accesibile.

Daca totusi partea financiara este o problema pentru tine, am o veste buna, dar grabeste-te: CeRecomand.ro are concurs: faci o recomandare pentru o carte de pe Okian.ro si, daca esti printre cei mai buni 3 autori, castigi un voucher de 100 ron pentru comanda. Ai timp pana pe 23 decembrie, inclusiv, iar detalii gasesti aici.

Nu fi si tu printre cei care gandesc ca o carte nu merita efortul de a-ti pune neuronii la treaba. Si nu uita: cu cat citesti mai mult, cu atat imiti mai putin. Spor la scris si citit!

Si noi inghetam…
Prin troiene…

Buzaul e blocat, nu se poate iesi in nici o directie din oras. Ninge din nou ca-n povesti, de marti cred ca s-a oprit ninsoarea doar jumatate de zi. Nu mai e demult o noutate ca strazile sunt sub orice critica, in schimb pentru mine a fost o noutate driftingul cu microbuzul pe care l-am experimentat si marti si miercuri in aceeasi intersectie din orasul nostru drag. Dupa cruci si metanii si dupa ce mi-a revenit pulsul la loc am crezut ca-l pocnesc pe sofer, care zambea si chicotea cu un prieten de parca era cel mai tare cascador! Cand i-a spus printre dinti un calator ca de cascadorii de-astea ar trebui sa se ocupe cand e singur in masina a raspuns senin: “Da’ ce, a patit cineva ceva?”. Parca trebuia sa se intample ceva ca sa-i vina mintile in cap.

De ieri Marius se lupta cu zapezile ca sa-si aduca la spital pacientii de la dializa. Vine acasa cateva minute, mananca pe fuga, bea cafea calda si pleaca iar. Dupa ce si el si cativa din colegii lui au fost ieri la un pas sa nu mai ajunga in oras (pe Marius l-a scos din nameti un politist), astazi ambulantele au plecat insotite de Hummer-ele de la BGS Bucuresti pe traseu, ca sa aduca toti pacientii in oras. Au ramas care internati, care pe la rude, care pe la camine, ca sa nu mai ramana inzapeziti cine stie pe unde. S-au depus niste eforturi supraomenesti aproape, pe langa BGS Bucuresti mai stiu cel putin doi posesori de masini de teren care s-au deplasat din proprie initiativa catre persoane blocate in masini prin zona de campie ca sa-i ajute. Persoane pe care nu le cunosteau.

Ma intorc de la farmacie in continuare pe jos, cu gluga pe ochi si castile in urechi. Este superb, e o senzatie de curatire, de dezinfectare aproape. Marti, desi ningea si viscolea, ma batea vantul din fata (ca in Buzau parca oricum ai merge te bate vantul din fata) si imi inghetase nasul, imi venea sa topai prin zapada ca in copilarie. Si-am topait. Si-am luat si-o tranta. Si-am auzit si-un vesel “Ho ho ho!!”

Poza de aici

Invatatura de baza a lui BigMama Niculescu catre fiul ei Marius a fost dintotdeauna:”Orice-ai face nu face credite la banca!”. Nu zic ca si neamul meu ii tinea isonul. Numai ca amintindu-li-se celor rubedenii mai coapte ca nu se numesc nici Trump si nici Rockefeller si nici n-avem unchi bogati care sa se plimbe cu vaporul invataturile au capatat forme adaptate creditelor pe care am fost nevoiti sa le luam. Si anume: “Orice-ati face, niciodata sa nu puneti casa gaj!” cu corolarul ei: “Orice-ati face, prima data sa va platiti ratele!”

Vedeti asadar ca oarece idei de baza despre credite aveam noi cand ne-am apucat de Scoala de bani. Zilele trecute s-au anuntat si sefii de promotie. Nu suntem noi, caci altii si-au dorit mai mult victoria si au muncit mai mult. Noi suntem pe locul 36, pentru care am adunat 171 de puncte. Multumim pe aceasta cale tuturor celor care ne-au votat.

Va asteptati poate sa va povestesc cum fuse. Si daca va asteptati, si daca nu, eu tot va zic. Iaca:

Ce mi-a placut: Proiectul fuse original si interesant, de la concursul ala de la Cola zero-zero-septe nu mi-am mai prins asa urechile. Site-ul destul de bine facut si el, nu a picat decat de vreo doua ori (din cate am nimerit noi). Chiar daca gasesti multe informatii folositoare, nu pot sa spun ca am avut cine stie ce revelatii referitoare la produsele BCR, de altfel noi am renuntat fara regrete la acestea odata cu refinantarea pe care am facut-o prin august. Iar principiile de baza referitoare la calcularea bugetului personal, la aprecierea costurilor unui credit precum si a oportunitatii contractarii lui nu ne erau deloc straine, avand in vedere “antecedentele” noastre.

Ce-am facut la concurs: Cu toate acestea ni s-a evidentiat inca o data necesitatea citirii cu atentie a tot ce inseamna document si regulament. Desi atat eu cat si domnul N am citit regulamentul, nici unul nu am bagat la cap ca testul de admitere se lua in calcul la punctajul final. L-am tratat cu usurinta, drept urmare am pierdut 15 puncte. Celelalte doua teste grila au fost spulberate cu brio, cu o singura intrebare gresita. In schimb, cel mai mare numar de puncte l-am pierdut la problema de la proba de cheltuieli, ajutati si de enuntul ambiguu. Desi s-a tot sugerat la cursuri sa nu tinem seama decat de datele problemei noi ne-am complicat si am dat-o pe langa cu raspunsul, obtinand in mod inexplicabil 19 puncte. Spun inexplicabil pentru ca nu stiu cum le-am primit si pe alea. Pentru a-mi spulbera starea de perplexitate am cerut respectuos la cancelarie sa ni se comunice si noua baremul dupa care am fost punctati. Ni s-a raspuns ritos ca nu s-au obligat sa puna la dispozitia concurentilor baremul si ca sa stam fara grija, ca toti cei care au dat raspunsuri asemanatoare cu al nostru au primit acelasi punctaj. Doresc si pe aceasta cale sa spun ca nu ma interesa ce-au facut celelalte echipe ci doar atat: cum am obtinut NOI cele 19 puncte. Avand vie in minte experienta de la proba de cheltuieli, la investitii am calculat strict dupa enunt si am luat 50 de puncte la problema.

Ce nu mi-a placut: a fost de departe lipsa de transparenta. Testul si problema la proba de cheltuieli, ca si afisarea rezultatelor la corectarea problemei au fost puse pe site cu o intarziere de vreo 12 ore, fara anunt prealabil, fara modificarea regulamentului. Au fost niste lectii online, la care bineinteles ca toata lumea a intrebat la momentul respectiv ce se intampla cu testul. De ce a fost nevoie de o ora si jumatate de intrebari ca sa aflam un raspuns? Era asa de greu sa se spuna “Avem niste probleme, intarziem putin, fiti fara grija ca se va prelungi perioada pentru raspunsuri!”? La fel si cu punctajul la problema, dupa ce a intrebat toata lumea in disperare ni se raspunde ca week-end fiind echipa de la IT e plecata si abia luni se publica rezultatele.
Nu s-a facut verificarea CNP-urilor membrilor la inscrierea echipelor. In aceasta situatie au aparut discutii referitoare la posibila inscriere de echipe fictive, pentru votarea celei mai populare echipe. Nu stiu nici pana in ziua de azi daca verificarea s-a mai facut sau nu. Clasamentul a variat in cateva randuri in cele mai ciudate moduri, fara nici o explicatie. In final totul a revenit la normal, dar cum sa nu-ti pui intrebari?

Cum sa nu-ti pui niste intrebari cand, dupa problema de la investitii, in mod cu totul miraculos, cele 10-12 echipe de pe primul loc au capatat punctaje diferite, in asa fel inact sa se faca diferentierea intre ele? Adica rezolvi totul perfect pana acolo, si la ultima problema, care avea un enunt clar si presupunea un calcul destul de facil, gresesti cu un punct?

Ma rog, nu mai zic mai mult, ca pentru cei care n-au intrat pe site poate nici nu prezinta interes ce boscorodesc eu aici. Una peste alta a fost o experienta placuta, pentru ca pentru noi a fost inca o ocazie de a ne pune creierul la contributie si de a face ceva impreuna, distrandu-ne copios pe parcurs. Data viitoare, insa, vom sti la ce sa fim atenti.