Crisia.net - Blog de farmacista

Salutari din Pestera Muierii (sau muierilor). Asta inspira apartamentul nostru, fara caldura si apa calda. “Acum am primit bani, acum ne-am apucat de reparat!” zice un nenea de la RAM, referindu-se la o conducta mare, care-a pocnit intr-o iarna si care pana acum a functionat cu diverse peticeli. Dar daca veneau banii in decembrie?!?!?

Dar nu despre asta voiam sa va spun astazi. Inaugurez o noua categorie de posturi, numita Va recomand pe Cerecomand, care va contine cele mai bune noi recomandari de pe Cerecomand.ro, site la care scriu si eu. Incep cu ultima mea recomandare, si anume Sinupret. Cititi despre el si sa va fie de folos!

De ceva vreme ma plimb prin oras cu castile-n urechi. Ascult radio, de obicei Vibefm seara si Kissfm dimineata. In acest context (cum zicea bunicul, Dumnezeu sa-l aiba-n grija lui) cam cum credeti ca arata Cristina, ascultand Carcotasii intr-o dimineata si zambind pe strada cu gura pana la urechi? Faceam de zor muschi la obraji cand am prins din zbor cateva priviri contrariate si m-am ofilit. Totusi, castile sunt vizibile, e clar ca nu rad ca proasta la…. vai, ce era sa zic!!!….. Ce-i asta?? Ia stai asa, nu mai e voie sa zambesti pe strada?

Se pare ca nu, e chiar ciudat, ca sa nu zic rusinos. Mi-a fost confirmata aceasta idee de un mic experiment: am plecat de la farmacie, tot cu castile in urechi si cu un zambet larg pe buze. Era frig si din cer cadea o burnita care-mi aburea ochelarii, lasandu-ma aproape chioara de-a binelea. Da’ eu zambeam. E, la fiecare treizeci de pasi un om se uita contrariat la mine, si parca citeam (peste ochelarii aburiti) in ochii lui :”Oare ce-o avea asta de rade? Ce-i de ras???”. Asa ca m-am uitat mai atent la oameni.

Spunea cineva ca romanii merg incruntati pe strada din cauza ca sunt apasati de griji si nevoi. Am constatat ca nu sunt nici macar asa. Nici macar incruntati crancen, nici macar nervosi crunt, nici macar suparati pe viata. Sunt plati, fara expresie. Am vazut zambete, chiar rasete, doar la grupurile de adolescenti care ieseau (sau poate chiuleau) de la liceu. In rest, nici macar un suras, nici la cei ce aratau de 20 si ceva de ani. Bantuie toti pe strada ca niste zombi, privind in zare fara tinta si fara sa exprime ceva. Ce ni se intampla? La 20 de ani devenim brusc seriosi si uitam sa mai suradem? Nu ne mai misca nimic?

Tot reflectand la asta am realizat brusc ca si eu la farmacie stau mai mult incruntata si mi-am adus aminte ca mi-a si atras atentia cineva despre asta candva. Si cand ma ocup de cate-un preparat mai migalos ma trezesc ca tugui involuntar buzele “facand bot”. Asa ca mi-am propus sa zambesc mai mult. Nu pentru ca maine va fi mai rau, ci pentru ca astazi e grozav! Sa-mi permit sa surad la vederea vreunui copilas frumos, a vreunui catel haios sau a vreunei vrabii care se scalda in vreo balta.

So here I am/ standing tall/ I’m free of all/ the hate in the world

Life is great, you are great!

Poza de aici

Later edit: Tot cu zambetul pe buze si cu House-ul in urechi astazi m-am trezit traversand relaxata pe rosu in ditai intersectia din Buzau. Mi se parea mie cam ciudat ca se napustesc niste masini peste mine, da’ pana nu m-am uitat mai atent la semafor nu m-am trezit……

CeRecomand, site la care prestez si eu din cand in cand recomandari, (ca doar asta face farmacistul, recomanda ) are de astazi o noua fata. Baietii muncesc de cateva saptamani la design si trebuia sa apara si roadele muncii lor. Poftiti deci de-l vizitati si nu ezitati sa va exprimati impresiile. Nu numai atat, reveniti pe la noi, intotdeauna veti gasi ceva nou si interesant de citit.

Jeremy Clarkson povestea intr-una din scrierile sale despre cum l-a incuiat fiica sa cu o intrebare. Se pregatise omul pentru Tati, cum apar copiii? sau Tati, de ce nu cade Luna pe Pamant?, in schimb mintea curioasa de 9 ani il intreaba: “Tati, la ce sunt buni englezii?”

E?!? Daca intr-o zi v-ar intreba un copil “La ce sunt buni romanii?” ati avea ce sa-i raspundeti la iuteala? V-ati gandit la ospitalitate, la inteligenta, la talent? Si eu m-am gandit si dupa o matura chibzuinta intr-o zi mi s-a aprins becul (economic, desigur): romanii sunt buni la fuga.

Nu, ultima descoperire a cercetatorilor americani nu indica faptul ca stramosii lui Usain Bolt au trecut candva Oceanul din Romania in Jamaica (hihi, ar fi chiar culmea). Ne putem lauda in schimb cu o Maricica Puica, o Gabi Szabo, o Doina Melinte. Putem spune deci ca ne pricepem la fuga.

Pai, ne cam pricepem: tot timpul suntem intr-o alergatura continua de parca nimeni nu mai are timp. Trebuie sa astepti un minut? E o persoana in fata ta? Dar ce, esti fraier sa astepti, te bagi in fata, doar esti pe fuga, ce Dumnezeu!?!

Alergam cu masinile pe amaratele drumuri ale patriei de parca inca ar da turcii. Am ramas pesemne cu sechele din vremurile cu fantani otravite si cu lanuri parjolite. Zgariem masina vreunuia? Fugim de la locul faptei, caci n-o sa stam sa dam socoteala. Ne pricepem doar atat de bine sa fugim si de responsabilitate, s-a vazut si in cazuri grave.

Se intampla ceva important pe langa tine, poate grav pentru unii? Baga capul intre urechi si tai-o! Nu cumva sa iei atitudine, nu cumva sa ai opinie, fugi cat poti de implicare!

Fugim de adevar, nu-l acceptam, il tot impodobim in fel si chip, il ascundem, il denaturam dupa cum ne convine. Fugim cu mare talent si de munca. Pai au oare nemtii in folclorul lor ziceri precum “Noi ne facem ca muncim, ei se fac ca ne platesc”, “Pauzele lungi si dese, cheia marilor succese” sau “Dorele, ne miscam si noi mai cu talent?!” ?

Din cauza asta fugim de bine: unde s-a mai pomenit sa te roage Occidentul cu bani si tu sa faci tot ce poti ca sa nu-i cheltuiesti? Fugim de propriile noastre valori: le dam la cap, le exportam, le alungam. Pai cum altfel, intre flori o buruiana e si mai urata.

Fugim de moarte, nu o intelegem, ne temem de ea si nu suntem in stare sa o infruntam. Poate de asta fugim chiar si de viata noastra, care ne trece fulgerator prin fata ochilor inainte de a apuca s-o traim.

Dar cred ca de geniul nostru, de maretia noastra ca popor fugim de rupem rotita din cusca. Am putea face atatea daca ne-am opri macar un pic! Voi n-ati obosit?

Fiecare edificiu, ca si fiecare site ce se respecta are o carte de oaspeti. Cum “farmacia” mea aici de fata este un site ce se respecta, am deschis si eu o carte de oaspeti, pe care va rog sa-mi faceti onoarea de a o vizita, exprimand cu sinceritate parerile voastre.