-Alaturi de un prieten adevarat este cu neputinta sa ajungi la deznadejde-
Ne stim de-atata vreme! Bancile liceului nostru au fost martorele lungilor discutii purtate in pauze, pline de idealuri, de nimicuri. Sau poate nu erau nimicuri, eu le-am uitat, tu sigur ti le amintesti si acum.
Ne-am urmat drumul (astazi avem fiecare un om alaturi, tu ai si un copil), ne-am scris, apoi nu ne-am mai scris. O prapastie de tacere s-a asezat intre noi. Ne-am revazut, am povestit, am vorbit, poate eu am vorbit prea mult….
Stiu ca m-ai privit totdeauna ca pe o sursa de inspiratie, mi-am dat seama de asta din primele discutii pe care le-am purtat. Oricat m-as fi bucurat pentru mine asta a fost un motiv de teama: daca nu fac fata asteptarilor tale? Ele se adaugau asteptarilor celorlalti, care m-au vazut totdeauna ca pe o femeie puternica, lucida, sigura pe ea in orice imprejurare, transanta (poate prea transanta si poate cu asta am gresit), si totdeauna cu picioarele pe pamant. Probabil ca si din cauza ca plang atat de rar si aproape niciodata in prezenta altora….
Asa am ajuns sa car in spate poveri grele, vechi de ani de zile. Desi langa mine omul meu le poarta pe ale familiei noastre si m-a scutit pe mine de multe griji, uneori ma simt atat de singura incat as tipa precum batranul acela din spotul publicitar. Dar femeile puternice nu tipa isteric…
Mi-as fi dorit sa te mai am aproape, nu ca sa te inspir, nu stiu ce sursa de inspiratie as mai fi. Nici ca sa ma ajuti sa iau hotarari, pentru asta am un “proces tehnologic” bine pus la punct. Nici nu ti-as transfera din poverile mele, ar fi necistit din partea mea s-o fac. Mi-ar prinde bine insa sa mai bem o cacao cu lapte intr-o dupa-amiaza, sa ne mai amintim, sa mai povestim, sa-mi spui cum se vede Cristina prin ochii tai, asa cum ai facut-o de atatea ori si te-am apreciat pentru asta, desi nu totdeauna mi-a placut ce vedeai.
Sunt inca aici, ti-am intins mana. Stiu ca ai nevoie de mine. De ce taci?
Opeth – For Absent Friends
