Industria de crescut copii
Tot cu Andreea incepem. Dupa:
-Stii, Tia, am ghiozdan cu Hanah Montana, caiete cu HM, penar cu HM, pix cu HM, coperte la carti si caiete cu HM, tricou, colanti, toate cu HM!
-Cred ca numai pantofii si chiloteii cu HM iti lipsesc!
-Hihihi, Tia, ce glumeata esti!
imi zice:
-Stii, Tia, o colega de-a mea, pe nume Alexandra, are abonament la taxi!
Si stiti ce? Nu ma mira. Face si asta parte din industria cresterii copiilor. Ati observat? In fiecare zi, cu 10 minute inainte sa sune de iesire, incepe forfota in jurul scolilor: incep sa vina masini, taxiuri, mamici, tatici, bunici, matusi, bone se aduna sa astepte copiii.
Suntem oare noi prea protectori? Ce s-a schimbat de nu mai putem lasa copiii singuri pe strada sau in casa? Banuiesc ca nici strada nu mai e la fel, nici copiii nu mai sunt cum eram noi. Desigur, sunt mult mai multe pericole pe strada. Mai multe masini, mai multi oameni rai, mai multe lucruri care-ar putea sa-i distraga. Pe de alta parte si copiii sunt mult mai energici, mai putin naivi, mai curiosi si mai porniti sa-si satisfaca aceasta curiozitate.
Am mai spus-o, sunt si eu un copil crescut cu cheia de gat. Nu-mi mai amintesc cum arata ghiozdanul meu din clasa a doua, dar stiu ca plecam de acasa, aveam grija sa incui bine usa, traversam o strada foarte circulata si ajungeam la scoala dupa vreo jumatate de kilometru de mers, coborand un deal. Dupa ce ne intorceam de la scoala eram singuri pana la 4 cand veneau ai nostri. Mai pierdeam vremea cu joaca, faceam si destule tampenii, dar n-am facut niciodata dezastre. Aruncam cu cartofi de la balcon, dar nu ne-am aplecat niciodata peste balustrada sa ne rupem gatul cazand. Stiam sa aprind aragazul, dar nu am dat foc la casa.
Astazi putini copii mai cresc cu cheia de gat. Pe Andreea, desi sta la 300 de metri de scoala, mi-ar fi frica s-o las sa vina singura acasa. Iar de stat singura acasa inca nici nu se pune problema. Nu sunt sigura ca si-ar aminti sa incuie usa, ca n-ar da drumul la straini in casa (de curand a fost certata tare ca se repede sa raspunda la interfon, bineinteles ca ea-l vede ca o jucarie cu butoane, nu?), ca n-ar cadea de la geam (are o fascinatie pentru inaltime, de multe ori ne-a speriat cu ce debita pe tema asta). Mai apoi, in mod sigur n-ar face nici o lectie, ar sta cu ochii pironiti, unde altundeva, decat la Hannah Montana. Si n-ar manca nimic. Asa ca, pana mai capatam ceva “minti-n cap”, inca mai merge unsa industria de crescut copilul.
P.S. In fiecare zi vad la scoala si cateva tiganci, unele cu fuste, care-si asteapta puradeii sa iasa de la ore. Cateva observatii: e grozav ca-i dau la scoala, dar din pacate observ si la Andreea ca se pune foarte mare accent pe ce lucreaza parintii cu ei acasa. Cu tiganusii cine lucreaza? Ce sanse au sa tina pasul? Voiam sa zic ca am ajuns rau tare daca nici tiganii n-au nadejde sa-si lase puradeii sa vina de la scoala singuri. Am mai reflectat nitel insa si m-am razgandit, nu mai zic.
September 29, 2009
Tags: copii, cu cheia de gat, scoala Posted in: FARMACISTA
2 Responses
Generatia “cu cheia de gat” a disparut. Acum a aparut generatia “cu telefonul de gat” (oricine isi permite sa cumpere un tel pe cartela sa il dea copilului). Dar problema de aici incepe. Vad din ce in ce mai des copii 8-12 ani cu telefoane cu touchscreen,cu net pe ele,de fitze care primesc telefoane de la prieteni si in loc sa iasa in fata blocului sa vorbeasca, stau de vorba la telefon.
Bine-ai venit si-ti multumesc pentru comentariu.
Da, nu i-am mai vazut de multa vreme jucand Tzancuri, sau elastic, sau “Tara-tara, vrem ostasi!”…. De fapt nici nu prea mai vad copii la scara blocului, daca stau sa ma gandesc bine.
Leave a Reply