Crisia.net - Blog de farmacista

Nu fugiti! Nu m-am apucat sa fac versuri de manele. Incep cu parantezuscula, ca de obicei.

A inceput scoala, nu stiati, nu-i asa? Da’ ca-s baby sitter iar stiati? Tot la Andreea, nepoata-mea, of course, caci al ei tata serveste o patrie in Afganistan, iar mama ei are niste ture de cosmar. Desigur ca facem teme, suntem clasa a doua, deci da-i cu scrisul si cititul, ca sa imbogatim vocabularul, ca tot se plangea doamna ca-l avem limitat (la replici din desene si Hannah Montana – de-aici inainte HM-). Da-i, da-i, da’ faza e ca nu ne place! Si-aici incheiem parantezuscula.

Vine vremea temelor. O anunt desigur in prealabil, ca sa nu-i tai episodul din HM chiar din topor: “In 5 minute inchizi televizorul si te prezinti cu cartile si caietele pe masa din bucatarie!”. I-a pierit zambetul, parca am pus-o sa-si jumuleasca papagalul pana cu pana (stiu, stiu, unor copii chiar le place asta, a mea e normala). Ma duc dupa 5 minute sa vad ce face: scoate din ghiozdan cartile si caietele bucata cu bucata, cu ochii in tv. La vederea mea inchide la iuteala televizorul si mareste un piculet ritmul, nu prea mult, sa n-o ia ameteala. “Stii, mi-e cam foame..” Acum imi piere mie zambetul, acum 10 minute am intrebat-o daca mananca, a refuzat cu hotarare si ciorbita de pui si mancarica de mazare. Trece juma’ de ora pana mancam mestecand temeinic fiecare imbucatura (ca asa a invatat-o tati) si impartasind ultimele noutati din HM.
Da Doamne-Doamne si ne apucam de lectii (dupa ce ne-am spalat pe maini si am baut o cana de apa cu inghitituri mici-mici-mici). Citim cu noduri textul, hai sa-l scriem, ca asa-i tema. Jaaa-lee! Tuseste, se scarpina, isi aseaza caietul, cartea, parul, hainele, scaunul, din trei in trei cuvinte. Ajungem la jumatatea textului: “Trebuie sa ma duc la baie, nu stiu ce fac, treaba mica sau treaba mare!”. Hait! Si dispare in baie inca 30 de lungi minute. Revine dupa ce s-a spalat binebine pe maini si s-a sters cu atentie pe toate cele 10 degete (ca asa a invatat-o mami). Continuam sa scriem: intreaba cate ceva aproape dupa fiecare cuvant, e cu ochii dupa tot ce trece prin fata ferestrei si cu urechile dupa tot ce se aude in fata blocului. Si tot asa, cu doi pasi inainte si trei batuti pe loc, dupa ce-mi mai creste parul cu un centimetru, terminam.

Nu-i cel mai stralucit copil din clasa, dar asta nu pentru ca n-o duce mintea, dimpotriva: retine extraordinar de bine ce citeste, stie sa raspunda la intrebari pe marginea textului, stie sa foloseasca noile cuvinte. Dar nu-i place sa citeasca de nici o culoare si ar face orice ca sa se eschiveze. In plus, atentia dispare ca un fum daca vreo musca da vreun partz mai sonor. Nu stie sa-si dozeze efortul, ba se moscaie o mie de ani sa citeasca enuntul, pierzand timp pretios, ba da zor de mama focului, si nu citeste atent ce i se cere se faca.

Mirarea mea este de unde Dumnezeu a invatat toate tertipurile pe care le pune la bataie?? Unde a invatat sa traga de timp in halul asta, de unde atata smecherie, ca la ai ei in casa n-am vazut asa ceva?? La a doua pagina din “101 dalmatieni” citita ma lasa masca intrebandu-ma cu toata seriozitatea: “Asta-i ultima pagina pe care o citesc si pe urma ma duc la desene?” (cu alte cuvinte: “Mi-am facut programul singura, tu trebuie doar sa aprobi!”). Nu-mi ziceti ca incearca sa ma faca pe degete, ca s-ar putea sa va cred.

Nu-mi ziceti ca le-a luat de la televizor, ca fazele astea le face de cand abia lega trei cuvinte peltice si ssassaite si nici n-avea habar cine e. Am dreptate cand zic ca avem smecheria in sange?