Blog de farmacista

Archive for September, 2009

Tot de la Andreea vine si urmatorul subiect. Spuneam ca citeam la un moment dat “101 Dalmatieni”. Desigur, este vorba de celebra Colectie Disney, atat de promovata si atat de cautata de “cititorii” Adevarul. Parca la Adevarul a fost, nu? Cumnata mea n-a reusit sa-i ia Andreei de la chiosc decat dalmatienii, Aladin si Alice, probabil ca s-a stat la coada la chiosc mai ceva ca pe vremea lui Ceausescu la lapte. Asta daca au mai scapat spre vanzare carti, caci de obicei stiu ca dispareau “pe ochi frumosi” inainte sa apara.

Nu zic, frumoase carti, coperta tare, pagini lucioase, ilustratii minunate, din filmele cu pricina. Dar 60-65 de pagini fiecare carte? Cu cateva randuri de text pe fiecare pagina? Unde este ingramadita toata povestea? La dalmatieni povestea a fost bine sintetizata, desi mi s-a parut ciudat ca incepe ca fiind povestita de Pongo (deci la persoana intaia), dupa care, de la un moment dat se trece la persoana a treia. Asta a fost singura scapare, insa firul povestii n-a fost afectat.

Aladin, insa, este execrabil sintetizata. Sau ar fi mai bine sa zic “ciopartita”? Exemplu: incepem cu Jafar in desert, care cauta sa intre in Pestera Minunilor. Dupa aceea ne intoarcem in targ, unde il vedem pe Aladin furand o paine si ni se povesteste despre tovarasa lui, maimutica Abu. Andreea intreaba: “Care maimuta?” si pe buna dreptate, caci maimuta nu apare in ilustratie. Pagina urmatoare ni-l arata pe Aladin in umilul sau adapost, stand de vorba cu Abu, caruia-i spune: “Nu-i adevarat, Abu, ce-a spus printul, nu sunt un sobolan!”. Andreea intreaba: “Care print?” Si asta intreb si eu, atata timp cat nici nu s-a facut vorbire pana acolo despre vreun print care sa se fi intalnit cu Aladin. Si povestea continua tot asa, sarind de la Jasmine la sultan , la Jafar vizirul, la pestera, de ajungi in final ca tu, adult, sa nu mai pricepi nimic.

Nu poti sa nu te intrebi ce varza o fi in capul copiilor, pe care avem pretentia ca-i atragem spre citit povesti cu aceste carti. Alice este la fel, sare din loc in loc in poveste mai ceva ca iepurele alb, si mi-e greu sa cred ca un copil ar putea percepe frumusetea acestei povesti fantastice din 60 de pagini de poze desprinse cu furca din cursul povestii. La librariile online cartile astea se invart in jurul pretului de 30 de lei, mie insa mi se pare ca nu merita nici cei 12-13 lei cat au fost cu ziarul, pentru ca nu faci altceva decat sa platesti hartia, cartonul copertei si copy-right-ul ilustratiilor. Decat verzele astea cu pretentii si cu 10 randuri de text la o pagina ilustrata mai bine o carte cu o ilustratie la 10 pagini de text. Caci, stiti proverbul acela: daca pui o cana cu vin intr-un butoi cu apa de canal obtii un butoi cu apa de canal. Daca pui o cana de apa de canal intr-un butoi cu vin obtii un butoi cu apa de canal.

Tot cu Andreea incepem. Dupa:
-Stii, Tia, am ghiozdan cu Hanah Montana, caiete cu HM, penar cu HM, pix cu HM, coperte la carti si caiete cu HM, tricou, colanti, toate cu HM!
-Cred ca numai pantofii si chiloteii cu HM iti lipsesc!
-Hihihi, Tia, ce glumeata esti!
imi zice:
-Stii, Tia, o colega de-a mea, pe nume Alexandra, are abonament la taxi!

Si stiti ce? Nu ma mira. Face si asta parte din industria cresterii copiilor. Ati observat? In fiecare zi, cu 10 minute inainte sa sune de iesire, incepe forfota in jurul scolilor: incep sa vina masini, taxiuri, mamici, tatici, bunici, matusi, bone se aduna sa astepte copiii.

Suntem oare noi prea protectori? Ce s-a schimbat de nu mai putem lasa copiii singuri pe strada sau in casa? Banuiesc ca nici strada nu mai e la fel, nici copiii nu mai sunt cum eram noi. Desigur, sunt mult mai multe pericole pe strada. Mai multe masini, mai multi oameni rai, mai multe lucruri care-ar putea sa-i distraga. Pe de alta parte si copiii sunt mult mai energici, mai putin naivi, mai curiosi si mai porniti sa-si satisfaca aceasta curiozitate.

Am mai spus-o, sunt si eu un copil crescut cu cheia de gat. Nu-mi mai amintesc cum arata ghiozdanul meu din clasa a doua, dar stiu ca plecam de acasa, aveam grija sa incui bine usa, traversam o strada foarte circulata si ajungeam la scoala dupa vreo jumatate de kilometru de mers, coborand un deal. Dupa ce ne intorceam de la scoala eram singuri pana la 4 cand veneau ai nostri. Mai pierdeam vremea cu joaca, faceam si destule tampenii, dar n-am facut niciodata dezastre. Aruncam cu cartofi de la balcon, dar nu ne-am aplecat niciodata peste balustrada sa ne rupem gatul cazand. Stiam sa aprind aragazul, dar nu am dat foc la casa.

Astazi putini copii mai cresc cu cheia de gat. Pe Andreea, desi sta la 300 de metri de scoala, mi-ar fi frica s-o las sa vina singura acasa. Iar de stat singura acasa inca nici nu se pune problema. Nu sunt sigura ca si-ar aminti sa incuie usa, ca n-ar da drumul la straini in casa (de curand a fost certata tare ca se repede sa raspunda la interfon, bineinteles ca ea-l vede ca o jucarie cu butoane, nu?), ca n-ar cadea de la geam (are o fascinatie pentru inaltime, de multe ori ne-a speriat cu ce debita pe tema asta). Mai apoi, in mod sigur n-ar face nici o lectie, ar sta cu ochii pironiti, unde altundeva, decat la Hannah Montana. Si n-ar manca nimic. Asa ca, pana mai capatam ceva “minti-n cap”, inca mai merge unsa industria de crescut copilul.

P.S. In fiecare zi vad la scoala si cateva tiganci, unele cu fuste, care-si asteapta puradeii sa iasa de la ore. Cateva observatii: e grozav ca-i dau la scoala, dar din pacate observ si la Andreea ca se pune foarte mare accent pe ce lucreaza parintii cu ei acasa. Cu tiganusii cine lucreaza? Ce sanse au sa tina pasul? Voiam sa zic ca am ajuns rau tare daca nici tiganii n-au nadejde sa-si lase puradeii sa vina de la scoala singuri. Am mai reflectat nitel insa si m-am razgandit, nu mai zic.

Nu fugiti! Nu m-am apucat sa fac versuri de manele. Incep cu parantezuscula, ca de obicei.

A inceput scoala, nu stiati, nu-i asa? Da’ ca-s baby sitter iar stiati? Tot la Andreea, nepoata-mea, of course, caci al ei tata serveste o patrie in Afganistan, iar mama ei are niste ture de cosmar. Desigur ca facem teme, suntem clasa a doua, deci da-i cu scrisul si cititul, ca sa imbogatim vocabularul, ca tot se plangea doamna ca-l avem limitat (la replici din desene si Hannah Montana – de-aici inainte HM-). Da-i, da-i, da’ faza e ca nu ne place! Si-aici incheiem parantezuscula.

Vine vremea temelor. O anunt desigur in prealabil, ca sa nu-i tai episodul din HM chiar din topor: “In 5 minute inchizi televizorul si te prezinti cu cartile si caietele pe masa din bucatarie!”. I-a pierit zambetul, parca am pus-o sa-si jumuleasca papagalul pana cu pana (stiu, stiu, unor copii chiar le place asta, a mea e normala). Ma duc dupa 5 minute sa vad ce face: scoate din ghiozdan cartile si caietele bucata cu bucata, cu ochii in tv. La vederea mea inchide la iuteala televizorul si mareste un piculet ritmul, nu prea mult, sa n-o ia ameteala. “Stii, mi-e cam foame..” Acum imi piere mie zambetul, acum 10 minute am intrebat-o daca mananca, a refuzat cu hotarare si ciorbita de pui si mancarica de mazare. Trece juma’ de ora pana mancam mestecand temeinic fiecare imbucatura (ca asa a invatat-o tati) si impartasind ultimele noutati din HM.
Da Doamne-Doamne si ne apucam de lectii (dupa ce ne-am spalat pe maini si am baut o cana de apa cu inghitituri mici-mici-mici). Citim cu noduri textul, hai sa-l scriem, ca asa-i tema. Jaaa-lee! Tuseste, se scarpina, isi aseaza caietul, cartea, parul, hainele, scaunul, din trei in trei cuvinte. Ajungem la jumatatea textului: “Trebuie sa ma duc la baie, nu stiu ce fac, treaba mica sau treaba mare!”. Hait! Si dispare in baie inca 30 de lungi minute. Revine dupa ce s-a spalat binebine pe maini si s-a sters cu atentie pe toate cele 10 degete (ca asa a invatat-o mami). Continuam sa scriem: intreaba cate ceva aproape dupa fiecare cuvant, e cu ochii dupa tot ce trece prin fata ferestrei si cu urechile dupa tot ce se aude in fata blocului. Si tot asa, cu doi pasi inainte si trei batuti pe loc, dupa ce-mi mai creste parul cu un centimetru, terminam.

Nu-i cel mai stralucit copil din clasa, dar asta nu pentru ca n-o duce mintea, dimpotriva: retine extraordinar de bine ce citeste, stie sa raspunda la intrebari pe marginea textului, stie sa foloseasca noile cuvinte. Dar nu-i place sa citeasca de nici o culoare si ar face orice ca sa se eschiveze. In plus, atentia dispare ca un fum daca vreo musca da vreun partz mai sonor. Nu stie sa-si dozeze efortul, ba se moscaie o mie de ani sa citeasca enuntul, pierzand timp pretios, ba da zor de mama focului, si nu citeste atent ce i se cere se faca.

Mirarea mea este de unde Dumnezeu a invatat toate tertipurile pe care le pune la bataie?? Unde a invatat sa traga de timp in halul asta, de unde atata smecherie, ca la ai ei in casa n-am vazut asa ceva?? La a doua pagina din “101 dalmatieni” citita ma lasa masca intrebandu-ma cu toata seriozitatea: “Asta-i ultima pagina pe care o citesc si pe urma ma duc la desene?” (cu alte cuvinte: “Mi-am facut programul singura, tu trebuie doar sa aprobi!”). Nu-mi ziceti ca incearca sa ma faca pe degete, ca s-ar putea sa va cred.

Nu-mi ziceti ca le-a luat de la televizor, ca fazele astea le face de cand abia lega trei cuvinte peltice si ssassaite si nici n-avea habar cine e. Am dreptate cand zic ca avem smecheria in sange?

Din categoria “Jocuri si concursuri” astazi va prezentam un mod original de a castiga un laptop, se pare de penultim spre ultim racnet, nu prea le am. Din pacate oportunitatea este prezentata doar bloggerilor cu vechime de minim o luna si 10 posturi, de catre Banipepost.

Conform Regulamentului, participantii sunt inscrisi intr-o lista, primind un numar de ordine, numarul lor norocos. Se vor utiliza numerele extrase la tragerea loto 6 din 49 din 1 noiembrie 2009, numere care vor fi inmultite intre ele, produsul fiind impartit la numarul total de participanti. Numarul care reprezinta restul acestei impartiri este numarul de ordine al castigatorului de laptop.

Original, nespa? Ma stiti ca-s plina de noroc, ce sa fac? Ma inscriu si eu, ca doar n-o sa castig acuma! Bafta mie! Ca la 6 din 49 am mai nimerit 4 numere de vreo doua ori.

Doamna Domnisoara!
Aveti pielea obrazului aspra?
Voiti sa se catifeleze? (Doamne, uitasem acest cuvant!)
Aveti pistrui?
Voiti sa dispara?
Aveti puncte negre?
Voiti sa nu mai apara?
Aveti creturi prea timpurii?
Voiti sa nu mai existe?
Aveti decolteul cam oaches?
Voiti sa-l albiti?
Aveti tenul cam rosu sau galben brun?
Incercati Seva de frumusete SI, preparat din suc de plante si glicerina neutra si veti obtine rezultate minunate! Pudra si sapunul SI completeaza efectele. De vanzare pretutindeni, Engros Vicentiu Z Livovschi, Drogheria Centrala, Buzau, cu cainele de piatra la usa

Ei, ce ziceti? Este ca ati cumpara fuguta seva cu pricina? Fara sa va imbrobodeasca vreunul cum ca “Frumusetea e o sclipire”, “Viitorul iti surade”, “Sanatatea e frumoasa”, sau mai stiu eu ce aiureli de astea. Tare as vrea sa stiu ce punea Livovschi in minunata lui seva, pe langa glicerina aia neutra si care erau plantele din care scotea sucul. La momentul respectiv (cam 1913-1915) produsul era destul de cunoscut in Buzau, unde avea desfacere destul de importanta. Livovschi era licentiat in farmacie si desfacea “specialitati medicinale, instrumente chirurgicale, ape minerale, parfumerie fina, articole de higiena”.

Sau: cat de mult va indeamna sa cumparati urmatoarele spuse, aparute in presa vremii:

Spre stiinta

Daca doriti sa fiti bine serviti, daca doriti sa cumparati marfuri de buna calitate, daca doriti sa aveti constiinta impacata(!!), daca doriti sa dovediti ca stiti sa dati incurajarea cuvenita unui tanar iesit din mijlocul D-voastra, unui tanar cinstit si dornic de munca spre binele tuturor,
Cumparati de la Drogheria “Crucea rosie”, a simpaticului nostru amic si cunoscutul D-voastra Petre Oprescu, fiul regretatului comerciant N.Oprescu, care timp de peste 50 de ani a figurat cu cinste in comertul buzoian. De remarcat: Se atrage atentiunea publicului buzoian asupra sectiunei industriale a drogheriei’ care contine renumitele vopsele de dusumele si lacuri de tot felul pe care vechea firma Oprescu la cine le-a dat n-a regretat.”

Petre Oprescu a fost droghist si intr-adevar si-a deschis drogheria (tot prin aceeasi perioada) in locul pravaliei tatalui sau, fosta manufactura “Trei stele”. Desfacea si el, pe langa vestitele vapseluri si lacuri, “perii de dinti, haine si cap, apa de Colonie, articole de cauciuc, pansamente si dezinfectante, unsori de hamuri, copite si carute, seminte de mei, lucerna, iarba, etc.”

Farmacistul Gherman, tot din Buzau, compunea la randul sau diverse preparate, pe care le desfacea chiar si la Bucuresti:
“Paste, pudre si ape dentifrice (care albeau dintii, faceau sa dispara piatra si mirosul gurei si intareau gingiile); creme si ape cu chinina (care impiedicau caderea parului si-l faceau sa creasca); pudra, cosmeticul, coldcream-ul si pomada Virginia (despre care iarasi nu stim ce contineau, dar el le lauda ca “nu contin nicio substanta vatamatoare pentru fata, adica saruri de plumb, mercur dupa cum sunt preparate aproape toate pudrele), precum si pudra antisudorifica, cu proprietatea de “a micsora naduseala picioarelor si a nimici uratul miros produs de asudeala”. De mentionat ca aveau pretul intre 1 leu 50 si 3 lei borcanul.

Asta suflet al comertului, asa reclame vreau eu! Fara sloganuri tembele, fara povestioare de doi bani, fara teasere si muzici care mai de care mai sofisticate. Clar si la obiect: in cutare loc gasiti cutare produse, din cutare moment. Exemplu (ultimul):“La Farmacia Vulturul alb au sosit diverse ape si saruri minerale, indigene si straine, si in special Vichy, din diferite surse”. Chiar reclamele de mai sus, mai elaborate, nu-ti inspira decat sinceritate si dorinta de a te servi. Nu cred c-au costat munti de bani, n-au fost oul de aur produs de o industrie bine pusa la punct, nici macar nu stiu daca le compunea ziarul care le-a publicat (cred ca “Vointa” era) sau si le-au facut chiar farmacistii cu pricina. Dar imi sunt tare dragi atat limbajul folosit cat si tonul general al textului, impresia de naivitate si de inocenta pe care o produc acum, in alt veac. Credeti ca ar avea succes in ziua de azi? Sau suntem prea sofisticati pentru atata simplitate?

Reclamele de mai sus au fost preluate din lucrarea “Farmacii si farmacisti buzoieni, 1838-1949″, a domnului Liviu Rogoz si a farmacistei Mihaela Stancu. Fotografia reprezinta cea mai veche farmacie montanistica din Romania, care se gaseste la Oravita. Despre farmacia veche din Romania vom mai povesti.