Crisia.net - Blog de farmacista

Astazi va poftesc la o taiere de mot. Am implinit un an de cand sunt parte a blogosferei, de cand mai vars cate un naduf, dau lectii despre medicamente sau aberez pur si simplu aici in vazul tuturor.

Am inceput sa scriu (pe Blogger) ca sa-mi dovedesc ca pot, mai ales ca multi imi spuneau ca as avea habar, insa de asta (ca am habar sa scriu) nu-s convinsa nici acum. Am inceput sa scriu ca sa dovedesc ca sunt farmacisti corecti, muncitori, priceputi, interesati de binele pacientului, ca nu sunt toti niste sarlatani si niste profitori , asa cum suntem vazuti. Nu m-am gandit cand am pus primele cuvinte “pe hartie” ca o sa ajung aici. Intr-un mod cu totul necaracteristic Sagetatorului nu am privit in viitor, nu m-am gandit la ce voi face, voiam pur si simplu sa ma exprim.

Cu toate ca la mirobolanta varsta de un anisor nu te lauzi cu prea multe (abia mergi balanganindu-te pe picioare, ai cativa dinti de lapte si baigui niste vocale) sa facem totusi un bilant al acestui an plin de activitate si gol de realizari cum ar completa glumet cineva . Numai ca daca a fost gol de realizari o sa va las pe voi sa judecati.

De curand am citit pe site-ul Dupa bloguri (al emisiunii respective de pe Realitatea Tv) un articol care mi s-a parut potrivit pentru bilantul meu: Nouă paşi mici pentru un blogger începător. Iata-i, in viziunea autorului Darren Rowse, care l-a publicat initial pe Pro blogger:

1. Să publici 10 postări . Asta am facut, am peste 100.
2. Să primeşti un prim comentariu de la cineva pe care nu îl cunoşti. Primul comentariu de la cineva complet strain mie a aparut prin septembrie sau octombrie anul trecut, a fost un prilej de mare emotie pentru mine, la fel ca si primul comentariu de la tatal meu
3. Să primeşti un prim link de la un alt blog. M-am trezit brusc in vreo trei blogroll-uri, fara sa cer nimic. Am crezut ca mor de emotie si bucurie si m-am trezit la fel de brusc cu responsabilitati: oamenii astia ma citesc, trebuie sa fiu la inaltime.
4. Să-ţi construieşti o audienţă de peste 20 de cititori pe zi. E greu la inceput, mai ales cand unii se pot lauda cu mii de cititori pe zi. Sunt din ce in ce mai multe zile cand trec de 100, ceea ce pentru mine e super la nivelul actual.
5.Să atingi un nivel de 20 de abonaţi prin RSS. RSS-ul asta e o mare necunoscuta pentru mine, prin urmare habar n-am cati abonati am, daca am. Este urmatorul aspect pentru care caut sa ma documentez, ca prea vorbeste toata lumea.
6. Să ajungi să fii indexat de Google cu blogul. S-a realizat si asta, nu chiar atat de repede cat mi-as fi inchipuit eu, dar sunt in Google. Deci exist?
7. Să ajungi să câştigi un dolar pe săptămână (asta în cazul în care vrei să câştigi bani). Asta n-a fost un obiectiv pentru mine insa caut sa ma documentez si in acest sens. De castigat insa am castigat, tricoul de la Aiko (apropo, au reduceri!), pe care l-am si primit, precum si un bax de bruschetti Maretti, despre care n-am inca nici o veste.
8. Să ai un prim guest post pe un alt blog. A fost pe Lafeminin, unde am tulburat niste ape cu opiniile mele prea transante uneori. Mai scriu si pe Cerecomand, proiect in care fac parte din echipa de editori.
9. Să primeşti un tweet de la cineva despre blogul tău. Tweeter-ul, un alt centru de interes al navigatorilor de net, este pentru mine o alta necunoscuta. Nu pricep cum vine treaba nici sa ma pici cu ceara, dar poate sunt eu mai arriere, asa. Am cont, dar nu ma laud, pentru ca efectiv nu stiu ce sa fac cu el.

Din tot ce se spune despre bloguri si bloggeri primul lucru de care m-am mai convins este ca e cazul de multa munca. Iar pentru mine totul a insemnat un plus de efort: fiecare articol si fiecare comentariu pe alte bloguri este citit si recitit de nenumarate ori pentru a gasi formularea optima si a elimina orice greseala; pentru aproape orice a trebuit sa ma documentez (in engleza uneori) ca sa-mi iasa (instalarea Wp pe site, alegerea temei au presupus ore intregi de buchisit). Am citit si citesc in continuare enorm, pentru ca numai asa poti sa inveti. Iar eu am avut mult de invatat, nu gluma!

Primul meu mare MULTUMESC e adresat Ramonei. Ei ii datorez domeniul meu, precum si ca am invatat atatea lucruri folositoare despre bloguri ca nici nu le mai stiu sirul. De la ea am invatat drumul cel bun: munca, lectura, comentariul corect, civilizat si pertinent. Astazi, cand (aproape inexplicabil pentru mine si nici nu stiu daca e cazul sa ma mandresc cu asta) am ajuns la Page Rank 3, ii dau dreptate: “Fiecare suntem atât de buni pe cât putem” . Insa trebuie sa putem din ce in ce mai mult.

Mai deunazi, chinuindu-ma sa adorm, m-am pomenit gandindu-ma: “Cat oare o sa tin blogul? Ma vad la 40 de ani tot scriind?”. Habar n-am, sincer, dar recunosc ca-mi place, pentru ca am simtit “frustrarea că iar trece ziua şi îţi neglijezi cititorii sau bucuria că ai fost apreciat pentru nişte idei”. Asa ca va multumesc voua, celor ce cititi aici, celor ce reveniti aici (sau nu), celor ce comentati (sau nu), celor care gasiti ceva folositor in paginile mele (sau nu), celor pe care traznaile mele va amuza (sau nu). Plecaciune!