Multe discutii zilele astea referitor la sistemul de invatamant. Incep sa ma indoiesc ca noi am fost generatia de sacrificiu, saracii elevi din zilele noastre vad ca sunt supusi cu mult mai multor schimbari. La noi a fost simplu: stiam ce ne asteapta la sfarsitul unui ciclu scolar atunci cand il incepeam. Stiam ce examene avem de dat, deci la ce trebuie sa ne pregatim. Timpurile noastre dau impresia unei asemenea debandade, incat incep sa-mi dau seama de ce motivatia elevilor de a invata devine din ce in ce mai anemica.
Sunt multe de aratat cu degetul si multe de blamat in ceea ce priveste invatamantul. Toti au cate o parte de vina, toti factorii implicati: elevi, parinti, profesori, minister. Era mai bine “pe vremea noastra”? N-as putea spune. Poate ca da, avand in vedere faptul ca sistemul acela invechit a scos in viata generatii de oameni corecti, constiinciosi, dornici de a se realiza. Poate ca nu, gandindu-ne la programele incarcate, la lipsa de materiale didactice, la numarul mare de ore.
As putea insa sa spun de ce e nevoie mare in sistem: de profesori cu vocatie. De oameni pasionati sa predea, sa vada mintile elevilor inflorind in mainile lor. De oameni precum cumnata mea, care preda romana intr-o scoala dintr-un sat, unde se lupta cu primarul nu pentru salarii mai mari, ci pentru reparatii la usi/ferestre/toaleta, pentru materiale didactice, pentru asigurarea transportului elevilor. Si care este multumita ca, din putinii elevi pe care i-a avut la a opta, doi au luat noua la capacitate numai pe munca de la clasa.
Sau de oameni ca Octavian Ghergheli. Care vrea sa transforme matematica din durere in placere. Care vrea sa te ajute sa intelegi care-i locul ei in viata ta si de ce e necesar sa stii mai mult decat 1+1 si 2×2. El imi aduce aminte de dirigintele nostru din liceu, care era in stare sa-ti explice un exercitiu de mai multe ori, pe mai multe cai, cu o rabdare iesita din comun, pana se asigura ca pricepusei. Octavian Ghergheli e un pasionat, o dovedeste si site-ul lui, pe care te las sa-l parcurgi, tu, elevule din Bucuresti, pentru care matematica e o pacoste sau o dragoste. Si daca nu esti din Bucuresti vorbeste cu Octavian, poate gasiti voi o solutie. Hai, incearca, nu te doare! Meditatii la matematica intr-o noua prezentare!
ah, daca aveam si eu un astfel de profesor de matematica…
Dirigu din liceu a fost un profesor monumental in adevaratul sens al cuvantului. Spun “a fost” pentru ca acum e pensionat. Nu a tipat la noi niciodata, dar cand venea la clasa si ne spunea asa, cu un aer de tristete :”Ce-ati mai facut, ca iar s-au plans colegii de voi?” ne venea sa intram sub banci de rusine.
Octavian e plin de avantul tineretii, are o introducere pe site tare maiestrit faurita si daca nu-l loveste plictiseala are viitor.
Multumesc de comentariu, o sa mai adaug o realizare la articolul meu “aniversar”: primul comentariu al unui “grande” la mine pe blog. Nici n-ai habar ce zambet “rotund” am pe fata!
Pentru mine matematica n-a constituit niciodata o problema… chiar am adorat-o
Sa iti traiasca blogul, scrii frumos, mie imi place. Si cam toate punctele din postarea anterioara se potrivesc si blogului meu, asa ca, gand la gand cu bucurie
E asa de adevarat ce ai scris despre sistemul de invatamant, felicitari cumnatei tale, nimic nu se compara cu un om interesat sa faca treaba foarte buna.
Multumesc, te mai astept. Succes si tie!