Crisia.net - Blog de farmacista

Sunt uneori o aiurita, recunosc! Alteori sunt in razboi cu obiectele. Dar de data asta chiar ca am depasit orice limite! Chiar asa? Sa nu stiu unde traiesc?
Este inadmisibil, chiar avand scuza ca m-am nascut la Pitesti! Ani de zile am trait cu impresia ca orasul Buzau isi intinde strazile sale ostenite pe malul raului Buzau. Era si logic, de altfel, de unde sa-si fi luat numele?
Iata insa ca zilele astea am aflat ca am fost crunt dezinformata. Apa care trece pe langa oras, raul in care in copilarie ma scaldam in timp ce bunica spala covoarele, raul care, umflandu-se acum vreo 4 ani a distrus podul de la Maracineni, cauzand numeroase calatorii ale elicopterului prezidential in zona, acest rau, dupa cum spuneam, este …SIRETUL!!!
Multumesc pe aceasta cale firmei Dedeman, deschizatoare de nou magazin de materiale de constructii, bricolaj si alte asemenea, precum si firmei care i-a tiparit pliantele informative, va multumesc, spun, ca m-ati scos din bezna nestiintei. Geografia, asa cum o cunosteam, a incetat sa mai existe:

Later edit : Pentru ca Dono si-a adus si mi-a adus aminte de melodii din tinerete m-am chinuit nitel, dar in sfarsit am gasit-o: melodia care ne-a aprins toate petrecerile din anii de liceu. Cu drag, pentru voi, “doispe a”: SOMEBODY DANCE WITH ME (SAY YEEEEE, SAY OOOOO !!!)
In anul 1994 generatia de sacrificiu termina liceul. Complet atipic, dupa ce-au predat cheia scolii si clopotelul celor de a unspea, in loc sa cante “Ani de liceu” pe holurile liceului au cantat un cantecel aiurit : “Se daramaaaaaaa scoala meaaaaaa, ma uit la ea si-mi creste inimaaaaaa…”. Probabil c-am oripilat profesorii (caci am avut curaj sa cantam si-n cancelarie!), dar au zambit ingaduitor si ne-au lasat in pace. Stiau ca eram una din generatiile de exceptie ale liceului, liceu de provincie, insa recunoscut pentru numarul mare de reusiti in invatamantul superior si pentru numarul mare de reusiti in viata.
Week-end-ul trecut ne-am revazut, dupa 15 ani. O vreme ploioasa si rece nu ne-a impiedicat sa ne bucuram de fiecare nou venit. Emotionati pana la lacrimi ne-am imbratisat si-am povestit fiecare ce-am mai facut. Cu surprindere crescanda ne-am descoperit la fel ca in liceu, poate unii cu cateva kilograme in plus, poate altii cu cateva fire de par in minus. Cu aceeasi surprindere ne-am descoperit profesorii neschimbati, desi peste ei anii au lasat tribut mult mai greu.
Si, pentru cateva ore, am fost din nou liceeni, am fost din nou Molly, Isoscel, Gurita, Bobo, Nitril, Hercul, Mitzupflender, Benzenica, Cretu, Desu, Sumcai, Camila, Pinochio, Miezu, Johnny, Ciucalau, Botic si Tutu. Am ras, Doamne, cat am putut sa radem amintindu-ne atatea si atatea nazbatii: cum se bateau in ora Cretu si Nitril (bumbaceala continua si in ziua de azi), cum ne-am batut cu zapada in ora de fizica, cu tot cu profa, cum fumau baietii la “cambuza”, cum chiuleam plecand pe deal la bazin sau in parculetul de la gara, cum ne plictiseam de zor la rusa sau cum copiam la filozofie.
Si totusi, rebeli si plini de personalitate cum am fost, am reusit sa devenim medici, ingineri, economisti, juristi. Am reusit sa devenim OAMENI. Pentru ca niste OAMENI, profesorii nostri, nu ne-au lasat. Ne-au pisalogit pana s-a prins ceva de noi. Si n-o sa uitam poate nicidata cum statea dirigu si ne explica un exercitiu la mate de cate trei ori, pana pricepeam. Cum ne-a aratat profa ca fizica poate fi si frumoasa, si de inteles. Cum am invatat biologia din niste desene si scheme extraordinare, facute cu creta pe tabla de Cobra.
Cand te uiti la o casa nu vezi fundatia. Nu stii nimic despre ea, in afara faptului ca, daca n-ar exista, casa s-ar prabusi cu siguranta mai devreme sau mai tarziu. De curand am descoperit ca mi-e tare greu sa mai pun pe hartie formula glucozei. N-am mai folosit informatia, creierul a sters-o, incet incet. Daca insa nu as fi invatat chimia atat de bine n-as fi ajuns nicicand unde ma aflu. Asta e rostul educatiei de acasa si scolii: sa puna fundatia pe care se ridica personalitatea ta, pregatirea ta profesionala, VIATA ta. N-a fost adolescent care sa nu se intrebe cu naduf: “La ce naiba-mi foloseste sa invat toate prostiile astea!?!?”. Insa fiecare “prostie” din asta are rolul de a lega de ea ceva. Fara legaturile astea n-ai cum sa construiesti casa, sau, daca totusi o faci, n-are cum sa reziste multa vreme.
“Simt indrazneala sa m-avant in lume/ Durerea ei s-o port, si fericirea…”
Pot spune asta iar, dupa ce m-am intors in timp. Multumesc, Miezu si Gurita.
P.S. In poze e chiar liceul nostru, iar daca vreti sa ne vedeti dati click aici