Blog de farmacista

Archive for June, 2009

Da! Cu ciuda!
Stiti ce-mi trecea prin cap ieri dimineata, pe cand, abia trezita din somn, priveam nauca la stiri? Nu stiti, va zic imediat:
Ce-mi facusi, Michael, frate? Cum ai murit tocmai acum, cand astepta lumea cu hertul in gat intoarcerea ta miraculoasa? Cand muream de curiozitate daca mai esti ce-ai fost sau doar o palida umbra?
Adevarul e ca ai reusit, Michael. Te-ai intors! Ai asa un succes ca nici nu ti-ai imaginat vreodata. Banuiesc ca lumea intreaga a vorbit ieri (si va vorbi astazi, si maine, pana mai moare cineva) despre tine, ti-a ascultat melodiile, si-a amintit de tine. Si eu mi-am amintit de ziua cand colega mea de banca, intoarsa de la concertul tau, ti-l amintesti, din Bucuresti, din ‘92, ne-a povestit timp de doua zile in pauzele dintre ore tot ce-a vazut si ce-a simtit atunci, umplandu-ne si pe noi de magia ta. Si o sa-mi amintesc mereu mainile tale cu degete lungi, finute.
Regele a murit! TRAIASCA REGELE!

Mai precis s-a inchis farmacia 4 zile si-am plecat toti, cu sot, copil, catel, purcel, in Delta. Dar sa va povestesc mai bine.
Eu una nu stiu sa inot si nici nu cred ca as putea invata vreodata, pentru ca nu suport sa-mi intre apa in ochi sau in urechi. Prin urmare mi-e si cam frica de apa. Asa ca va imaginati cam ce tremurici interior m-a cuprins, vazandu-ma eu pe bac cu tot cu masina. Alaturi de alte vreo 10 masini. Plus o duba si un TIR!! Cand a pornit motorul si tot mastodontul s-a pus in miscare luand-o gratios la deal (sau la vale, nu mai stiu exact) mi-a venit sa tip:”Maaaamiiii!!!” si sa fug sa ma bag sub pat. Am revizuit insa in minte toate stirile de la ora 5 din ultimul timp si n-am dat de nici un bac scufundat cu tiruri la bord. Mi-am imaginat ca stiu ei ce fac si m-am linistit. Am putut astfel lua aminte la ce ma inconjura si-am continuat sa privesc totul cu ochi rotunjiti de uimire pana duminica, la trecerea inapoi.
Dobrogea (si mai ales Tulcea) mi s-a parut un tinut plin de contraste si minunatii. Dealuri domoale si relief bland ca acolo am mai intalnit doar prin Bucovina insa lanuri de grau pe asemenea intindere eu una n-am mai vazut. Atata galben fara pata, atata energie degajau cat nu va puteti imagina. Viile sunt mai putin intinse decat m-as fi asteptat in schimb am vazut nenumarate aspersoare de irigatii. Si vreo 4 mori de vant. Vreau sa zic generatoare din alea cu morisca mare, stiti ce zic! Paradoxal, cu toate astea, cu toate ca pe partea spre Dunare totul era verde, impresia generala este de arid, de uscaciune. Poate si din cauza pamantului galben ce se disperseaza in praf auriu purtat de vantul care nu conteneste toata ziua.
Am stat la Murighiol, ultimul bastion al civilizatiei, locul unde se termina asfaltul. Case cu acoperis de stuf, cuiburi de berze cu puiuti cu tot in varf de stalp, praf galben pe ulite, nimeni pe drum. NIMENI. In afara de doua lelite sporovaind voios ruseste la umbra unui cais si de vreo doi copii jucandu-se in praf nici tipenie! Ziceam ca vad si eu vreo turcoaica cu ochii migdalati, vreun pescar, ceva, nici vorba. Liniste tiuitoare.
De acolo am plecat in plimbare cu barca pe Dunare. De data asta fara tremurici, ca aveam veste de salvare. Si de la un moment dat chiar n-am mai strans asa de tare de marginea barcii. Erau prea multe de vazut si de pozat. In cateva ore m-am trezit cu vreo trei sute de poze, eram in stare sa pozez si mustele. Pacat ca multe poze mi-au iesit tremurate. Dar in zgaltaiala barcii, ce sa fi iesit?
Ce sa spun? Lacul Uzlina mi s-a parut imens. Din barca si admirand pasarile, albastrul cerului si albastrul apei mi s-a parut ca sunt un puricel voios. Pe harta am realizat insa cat e de mic lacul in comparatie cu lacul Razim si cu Delta in totalitatea ei si mi s-a parut ca sunt un strop de apa pe ochelarii lui Dumnezeu. Pasarile sunt minunate, desi as fi vrut sa vad mai multe. Nuferii sunt albi si galbeni, iar unii sunt pitici, dar nu erau prea multi nici ei. Am vazut si vizani (asa i-a numit barcagiul, apropo, un baiat tare istet si dornic sa povesteasca despre tot ce se arata privirii. Am aflat o multime de lucruri despre nuferi, rogozul de balta, si cum se numeau toti starcii, gainusele de balta, pescarusii, cormoranii si toate zburatoarele care se mai incruntau la noi ca deranjam linistea) adica niste animalute datatoare de blana pentru haine, libelule de multe culori, inclusiv cu aripi negre, niste scoici de Delta uriase si pe o plaja la o intersectie de canale o multime de melci cu varf. Uimire, n-am dat ochii cu nici un sarpe (alta spaima de-a mea…)!
Orasul Tulcea mi-a placut pentru ca e verde, are putine blocuri (care nu sunt gri) si multe stradute cu piatra cubica si casute colorate, are o esplanada superb amenajata de unde se vede orasul, Dunarea, portul si dealurile in zare, si colecteaza deseurile separat! Bravo lor!
Toata lumea mi-a spus:”O, Delta, minunat, extraordinar, sa vezi ce frumos este!” De ce oare mie locurile acelea mi-au inspirat tristete? Si impresia ca nici Delta nu mai e ce-a fost?
Pana-mi raspund la aceasta intrebare va las cu pozele care se vad cat de cat decent:

Doi baieti discutau la scara blocului meu, aseara:
- Mai, mi-a picat la oral un subiect despre unul care vorbea despre o poezie, dar sa mor dac-am stiut sa-l fac!
- De ce, ma?!?
-Pai erau numai cuvinte de-alea, din DEX, de savanti, pe care io nu le stiu! De unde naiba sa stiu ce inseamna “subiectiv” si “obiectiv”?
Viitorul e mic si negru, nespa? Baspa!

P.S. Am fost in Delta in week-end-ul trecut. Revin curand cu poze multe. Mai intai sa scap de o criza de sciatica pacatoasa, care ma impiedica sa stau pe scaun mai mult de 5 minute. Ca sa va starnesc curiozitatea:

“-Asa, si dati-mi si-un pansament gastric, dati-mi o Ranitidina!
-Ranitidina nu-i pansament gastric!
-Cum nu-i pansament gastric??”

(pentru ca mi s-a luat de aceasta conversatie)Sa va spun cum.
Pansament gastric este medicamentul care neutralizeaza excesul de acid aflat in stomac. Acest exces de acid produce neplaceri pe care multi dintre voi le-ati simtit: arsuri si dureri in capul pieptului, senzatia ca toata mancarea s-a strans intr-un bolovan greu in stomac, uneori senzatie de acru in gura si greata.
Cum spuneam, pansamente gastrice sunt Dicarbocalmul, Maaloxul, Rennie, Gastrocalmul sau altele la fel. Ele contin in general carbonati, de calciu, magneziu sau aluminiu, trisilicat de aluminiu sau hidroxid de aluminiu sau magneziu, care reactioneaza cu acidul din stomac, calmand hiperaciditatea.
Ranitidina, Omezul si fratii lor nu sunt pansamente gastrice, ele inhiba secretia de acid din stomac. Intr-un exemplu mai grafic: sa zicem ca avem o inundatie in baie (hiperaciditatea). Dicarbocalmul, pansamentul gastric, este mop-ul care strange apa de pe jos. Ranitidina este cea care inchide robinetul.
Minunat!, veti zice, e mai buna Ranitidina! Iata de ce nu-i asa mereu. Pentru o hiperaciditate de moment, cauzata de cine stie ce ati mancat, este mai bun Dicarbocalmul. Daca arsurile la stomac sunt zilnice si gastrita s-a instalat si a fost diagnosticata de doctor atunci luam Ranititdina. Si nu oricum: dupa cum ati citit si in prospect, daca ati avut curiozitatea, tratamentul cu Ranitidina se face sustinut, cu cate o pastila dimineata si una seara, cel putin trei saptamani. Adica n-o luam ca pe Algocalmin, la nevoie. De ce? Pentru ca are o caracteristica mai speciala, si aici revin la exemplul cu inundatia. Dupa ce Ranitidina inchide robinetul (de acid) organismul, sesizand ca acesta nu mai curge, reactioneaza crescand presiunea pe teava (crescand productia de acid). Cum efectul Ranitidinei nu dureaza o vesnicie, ce se intampla cand aceasta s-a eliminat? Avem o si mai mare inundatie! Adica arsuri si mai mari la stomac. Se cheama efect de rebound.
In acest fel, in loc sa scapati de o problema minora si pasagera, ajungeti usor usor sa nu puteti manca daca nu luati Ranitidina. Aceeasi este situatia si cu Omezul.
Din pacate greseala este atat de impamantenita incat avem dependenti de Ranitidina. Tot din pacate pot spune ca sunt multi medici, care, in loc sa asocieze anitinflamatoarelor (cunoscute ca avand ca efect secundar cresterea aciditatii gastrice) un Dicarbocalm au recomandat repede Ranitidina, fara sa gandeasca. Ce sa-i faci, si-n medicina moda vine, moda trece, dar din pacate prostiile raman. Si cu ele si efectele lor.

Pentru ca nu m-am impiedicat prea mult pe la tv de fotbalistii, antrenorii sau managerul ei. Pentru ca sunt ilustrarea proverbului cu buturuga mica. Pentru ca sunt imaginea a ce poti reusi cu munca si nu cu datul din gura sau cu smecherii si aranjamente. Pentru ca rasunetul palmei pe care au lipit-o pe obrazul fotbalului romanesc, a Ligii lu’peste si a Federatiei lu’Nasu va dainui multa vreme in urechile unora.
Pentru ca in vremurile astea, in care toata lumea e scarbita de Romania si de cei ce-o populeaza, Unirea (predestinat nume, n-ati zice?) ne arata ca mai sunt sperante si ca minuni se intampla uneori.
Pentru ca ne pun (sau ar trebui sa ne puna ) pe ganduri. Sa luam aminte, asadar!