10 minute
Atat a durat.
A intrat in farmacie zambitoare, scunduta, firava, imbracata cu un pardesiu gri, cu o bascuta bej cu ac de palarie asortat si cu niste ochelari fumurii. Pe la 75-80 de ani.
- Buna ziua, aveti Nutrof? Cat costa? si-mi arata cutia, scoasa dintr-o sacosa de panza in care mai avea portofelul.
- Da, e 39 de lei.
- Dati-mi o cutie si o cutie de Simvacard, zice si-o vad dintr-o data ca se sprijina de ghiseu, aproape dand cu capul in geam.
- Ce faceti, va e rau?
- Nuuu, am ametit un pic….
- Stati sa va aduc un scaun. Ori aveti diabet? zic, asezand-o.
- Nu, am avut o data glicemia 160, dar nu am tratament.
- Tensiune, ceva?
- Da, zice, ca iau Simvacard si Ramiran. Niciodata n-am patit asa ceva! Cred ca-i din cauza ca am plecat nemancata de acasa si am baut o cafea cam tare, sa stiti!
- Aoleu, pai cu tensiune si beti cafele tari? Ia ziceti, ce va mai dau?
- Pai dati-mi Nutrof si ziceti-mi cat face cu Simvacardul, ca sa vad daca ma incadrez in bani, zice si da sa scoata din portofel o hartie de 100. Numai ca-i scapa portofelul din mana stanga, care n-o mai prea asculta. Se apleaca dupa el pana sa schitez eu gestul sa i-l ridic si cade de pe scaun!
- Vai de mine! Chiar va e rau, asta nu-i ameteala! Chem ingrijitoarea s-o ridicam de jos, timp in care ea repeta : “Extraordinar! N-am mai patit asa ceva, credeti-ma!”
- Stati, ca oricui i se poate intampla sa i se faca rau, nu-i o nenorocire. Numai ca gandul zicea “ba e cam nenorocire!” in timp ce ochii-mi observau cu groaza cum mana stanga si piciorul stang erau imobile. “Asta-i AVC!!!”
- Trebuie negresit sa va vada un doctor, nu va las sa plecati. La ce medic de familie sunteti?
- La dr. Stoica. Lasati-ma sa-mi revin cateva clipe si ma duc direct la dansul (4 strazi mai incolo)…
- Nici vorba de asa ceva! Nu va speriati, stati linistita, o sa chem salvarea. Stati cu cineva acasa, este cineva pe care sa anuntam?
- Nu, locuiesc singura (si ne da adresa), am un baiat, dar nu vreau sa-l sunati, e bolnav de inima, se sperie!
- Ok, linistiti-va, luati un pic de apa, imediat vine doctorul.
Sun la 112, explic problema. “Va dau la Salvare imediat!” si aud un ton scurt. Ma pregateam sa povestesc din nou, cand aud o alta voce: “Chiar in farmacie i s-a facut rau?” “Da, este hipertensiva”. “Cum se numeste?”. “Stati sa vad daca poate sa-mi spuna”. Si-mi spune saraca, cu gura incepand usor sa se strambe si vorbind din ce in ce mai greu. “Trimitem imediat masina, iesiti la usa farmaciei sa va vedem”.
In cele mai lungi 3 minute din viata mea a venit si Salvarea. Babuta repeta necontenit, dar din ce in ce mai nedeslusit : “Este nemaipomenit! Niciodata nu mi s-a intamplat asa ceva! Cum se poate sa ma fac de ras in asa hal?” O privire a asistentei, doua intrebari si confirmarea: “E clar AVC! Dar nu pot sa-i administrez nimic aici, trebuie s-o urcam in masina!” Si o urca, soferul impreuna cu doi politisti comunitari, care nu stiu de unde au aparut, si pleaca Salvarea, lasandu-ne pe toate tremurand si pe mine cu crunte amintiri din trecutul nu foarte indepartat.
Toata ziua ne-am intrebat: Ce sanse avea daca i se facea rau acasa? N-ar fi chemat Salvarea si nici pe altcineva. Ce se va intampla oare cu ea? Va scapa? Desi partea stanga devenise inerta a fost tot timpul constienta si nu a vomitat, nu a spus nici o clipa ca o doare capul sau altceva. Este in mainile lui Dumnezeu. Asa cum suntem toti.
March 30, 2009
Tags: accident, AVC, Salvare, tensiune Posted in: FARMACIA
4 Responses
citind repede sa aflu finalitatea, m-au trecut toti fiorii pe sira spinarii! Biata femeie! Sansa ei a fost sa fie la voi in farmacie iar acum sa speram ca mainile lui Dumnezeu o vor mai ocroti aici pe pamant!
N-a fost de ajuns | Blog de farmacista - April 3, 2009
[...] noastre au fost in zadar. Batranica de luni dimineata s-a prapadit la spital, in zorii zilei de marti. N-a putut trece peste primele 24 de ore, care sunt [...]
Nu cred ca este o simpla coincidenta
Domnului ca a vut cine s-o ajute! Stii ca sunt oameni carora pur si simplu nu le pasa?
Acum cativa ani, cand inca nu aveam diabet, am cazut in mijlocul strazii fara sa sa ma pot ridica. ( pe vremea aceea nu mancam aproape deloc toataaaa ziua si abia iesem de la solar pe o canicula crunta! -copil inconstient! ). Eram constienta, dar nu aveam deloc putere sa ma ridic. M-a ajutat cineva? NU. Trecea lumea si se uita la mine cu scarba. Nimeni nu s-a oprit. Si totusi nu eram prost imbracata, nu aratam ca un copil al strazii sa zici ca dormeam pe strada.
Pana la urma mi-am revenit, dar am ramas cu un gust amar.
Sunt putini oameni cu suflet.. din pacate.
Sa mori cu zile? Da, e usor! | Blog de farmacista - May 25, 2010
[...] Istoria are tendinta sa se repete. Ieri, dupa ce-si cumpara medicamentele, o pacienta se schimba la fata brusc si zice: “Vai, ce-am ametit!”. O asezam pe scaun si constatam ca starea i se degradeaza cu fiecare clipa. Chemam salvarea! zicem. Vai de mine, nu! Nu vreau la spital! Sotul meu e paralizat, l-am lasat in curte, in scaunul cu rotile, ce se-ntampla cu el? Nu vreau la spital! Mi-e rau, mi-e rau! [...]
Leave a Reply