Crisia.net - Blog de farmacista

Nu te intreba de ce innebuneste un om, ca mintenas afli cateva modalitati prin care are mari sanse s-o faca.

Sunt, adica voi fi disponibilizata! Criza m-a izbit in plin, raman fara job! Greu de imaginat, intr-o vreme in care farmacistii sunt rara avis. Iata insa ca s-a intamplat, fara avertisment (bine, presimteam eu ceva, dar am tot crezut in unii oameni, oameni-oameni invatati de la pasari … scuzati, a alunecat placa!). Sinistrul enunt : “N-am ce sa fac, o inchid (farmacia)!” mi-a gadilat urechile in modul cel mai neplacut saptamana trecuta. Urmat desigur de o avalansa de ganduri si simtiri. Pana acum am experimentat: nervi (imi venea sa strang pe cineva de gat. Un anume cineva..), revolta (Cum e posibil sa se faca praf munca mea din ultimii 5 ani?), melancolie ( O sa-mi para rau, ma obisnuisem aici cu lumea, cu oamenii…), tristete (Saracii de ei, raman fara farmacie, se duc la oras de-acuma…), ingrijorare (Ce ma fac? Unde-mi gasesc eu de lucru? Cine stie peste ce colectiv dau? ).
In momentul in care m-am vizualizat ajunsa la APACA si tragand de zor la masina de cusut mi-am dat seama ca trebuie sa ma ridic din tarana unde singura m-am aruncat, sa ma scutur si sa ma pun pe cautat. Mi-am regasit batranul CV sub un strat de praf de un lat de palma si m-am pus pe actualizat si pe trimis in stanga si-n dreapta, alaturi de diverse indelung rumegate (si absolut inutile) scrisori de intentie corespunzatoare destinatiei. Drept urmare am mai trecut prin: deprimare (am pus atatea CV-uri peste tot si nimeni nu-mi raspunde…), disperare (Doamne, am ratele de platit, trebuie neaparat sa-mi gasesc de lucru!), paranoia (Vai, nu suna nimeni!!! Ce ma fac? Daca nu gasesc?? Daca nu se mai angajeaza din cauza crizei??? DACA RAMAN SOMER LUNI DE ZILE????).
Sunt ca o nava in deriva pe oceanul framantat de furtuna ar zice unul nascut poet. Eu una nu m-am nascut poetesa, asa ca nava mea sta infipta in mijlocul marii calme si albastre. Nici un val mic-mititel nu ma deranjeaza. In mijlocul nemiscarii intergalactice Cristina mediteaza nu la nemurirea sufletului ci tocmai la mortalitatea lui. In ultimele 10 zile am avut exemplul perfect de cum poti s-o iei razna daca lasi gandurile sa te ia in stapanire. Imi pot da seama acum mai bine ca oricand cum ajung alcoolici oameni de 40-45 de ani ramasi fara slujba. Sau cum ajung sa-si puna capat zilelor. Nu-i vorba numai de posibila lipsa a mijloacelor de trai, e vorba de pierderea rostului tau pe lume, a utilitatii tale ca persoana si a intregii tale munci dinainte. Iar fatal este sa nu ai sprijin de nicaieri. Pentru ca pe mine m-a tras tot timpul de-o aripa sotul meu. Pe langa ca mi-a ascultat tiradele plangacioase mi-a repetat pana la epuizare: “Nu se poate sa nu-ti gasesti! O sa vezi ca-ti gasesti! Sunt sigur ca-ti gasesti!” ascunzandu-si propriile nelinisti si temeri.
Adevarat este ca-i e dat omului sa treaca in viata peste multe. Am avut de ales de multe ori intre mai multe job-uri, pe unul chiar mi-am permis sa-l refuz de trei ori. Se vede treaba ca e cazul acum sa vad cum e si invers. Dupa tonul meu insa va puteti poate da seama ca a inceput sa bata totusi un vanticel pe marea albastra…..

Ai 30 de ani, ai o cariera minunata, ai o familie minunata si hotarasti sa ai un copil. Ramai insarcinata. Faci analizele si ecografiile la zi si astepti sa vina ziua cand iti vei tine copilul in brate. Iti imaginezi primul zambet, primii dintisori, primii pasi, primele vorbe peltice. Visezi la prima zi de gradinita, la prima zi de scoala. Vine ziua cea mare, nasti pe cale naturala iar bebe moare la nastere sugrumat cu cordonul ombilical.

Ai doi baieti minunati, cel mare are 14 ani si e sufletul tau. Destept, silitor, premiant, vezi in el toate clipele minunate trecute crescandu-l, vezi si toate greutatile si stii ca n-au fost in zadar. De-un timp tot are dureri de cap si, gandind ca-s de la invatat incerci tot soiul de vitamine sau lecitina. Pana intr-o dimineata, cand disperarea te cuprinde cand iti spune: “Mama, eu vad totul dublu!”. Te duci cu el intr-un suflet la dispensar si auzi ca prin vis cum doctorita iti spune : “Nu e bine, sunt semne rele, parca ar fi o tumora! Du-l cat mai repede la neurologie!”. Pleci imediat la oras si acolo ti se confirma groaznica veste: lumina sufletului tau are pe creier o tumora intens vascularizata. In aceeasi seara esti la Bucuresti unde astepti timp de saptamani sa se stranga sangele necesar operatiei, insa cand aceasta in sfarsit are loc afli ca sansa nu sta decat intr-un tratament in strainatate. Pentru care nu ai bani.

Ai apucat vremuri crunte, ai vazut un razboi, crize economice, comunism, revolutie, tranzitie. In aceste timpuri grele ti-ai crescut cum ai putut mai bine copiii,asigurandu-le mai ales o educatie bazata pe cinste si corectitudine. Au ajuns realizati, cu familie, au la randul lor copii. Ti-ai vazut nepotii crescand, ai 90 de ani si nu-ti mai doresti decat sa traiesti linistit cate zile iti mai lasa Dumnezeu. Chiar te-ai impacat cu apropierea mortii, dar iti este dat un alftel de final. intr-o neagra zi afli ca fiul tau, om la 55 de ani, a fost impuscat pe strada in timp ce incerca sa opreasca un infractor.

Nu-i da, Doamne, omului, cat poate sa duca! Caci limitele rezistentei sale sunt foarte indepartate. Chiar de-l lovesti crunt el poate sa se ridice si sa mearga mai departe. Poate un timp se va tara ca un vierme, dorindu-si ca pamantul sa-l inghita. Poate pe veci nu va mai fi la fel. Poate sufletul ii va ramane brazdat de rani adanci. Dar va merge mai departe si-si va trai viata.
Pentru ca viata este singurul lucru care-i apartine cu adevarat. Acei care stiu asta sunt acei care se ridica de fiecare data.

Nu te intreba de ce innebuneste un om
Intreaba-te de ce nu innebunesc toti…..

Fluturand pe posturile tv nimeresc peste inceputul de la Rai da’ buni, emisiunea de joi seara. Si ma uit la Morar cum spune el cu jalea-n suflet cat de scarba i-a fost in ziua respectiva sa vina la emisiune. De ce? Pentru ca o colega (Mihaela Radulescu) fusese tinta tirului cu noroi intr-o emisiune (Agentul VIP) de pe acelasi post. Vai, fata! Cum e posibil asa ceva?? Cum sa-i faci asa ceva unei colege de trust? In ce lume traim? Cu cat “boc” ( Cica inseamna rahat in turceste. Nesimtit!) se poate arunca in oameni?
Ce sa intelegem? Ca daca-i colega e intangibila? Am fost de acord la faza cu campania anti-fumat, cand un mesaj care ar fi trebuit sa aiba oarece ecou a fost tarat in ridicol de idiotenia unui producator si de tontia unor prezentatori. Acum insa Mihai Morar mi-a facut impresia ca a cautat doar sa arate clar in tabara cui se afla si atat, nicidecum nu are strangeri de inima relativ la situatia Mihaelei. In plus, un astfel de discurs relativ la mizeria in care traim, la tirul cu rahat de la televizor, la scarba de a mai face emisiuni (intr-o perioada cand se discuta din ce in ce mai des despre lipsa de calitate a acestor emisiuni) este o miscare menita numai a-l face “sa dea bine” si sa-si spele oarecum imaginea. Vai, saracul baiat bun, cat de afectat este! Cate compromisuri e nevoit sa faca! Ce troaca a devenit televiziunea! El nici n-ar face emisiunea si nici n-ar avea invitatii pe care i-a avut daca n-ar avea contract. Chiar s-a gandit sa se retraga (hai, bruma de fani, tipati NU!!! PE NOI CUI NE LASI??). Sa fim seriosi! Rahatul pute si daca esti in el pana la gat, si daca ai calcat doar in el, si daca-l scormonesti, si in poza!
Bine ca nu i-a fost scarba sa aiba alaturi o Nikita, o Naomi, “Puiul de Crevedia”, un Tolea! Lasati turnatul de cenusa in freza! Toti v-ati hranit la un moment dat din audienta provocata de “vedetele” astea. Si sa nu-mi spuneti ca au fost invitati numai ca sa se faca haz de ei sau sa fie pusi la “ASA NU!”. Se stia foarte bine ce sunt in stare sa faca si ce audienta aduc. Mai e cineva care nu stie cat de usor se inflameaza Nikita si ce poate scoate pe gura? Si nu numai ea! O confesiune de-asta fals spasita nu spala imaginea nimanui. Cel putin nu in ochii mei. (Nu ca as conta eu in mod special). Si nu in prologul unei emisiuni in care Monica Columbeanu vine sa arate ca a mai invatat ieri un cuvant pe care poate ar fi trebuit sa-l stie din clasa a opta.
Ati observat un lucru? Telenovelele s-au “fumat”. A disparut febra Esmeraldelor si Jose Armanzilor, nu se mai discuta la piata despre nici o Casandra si nici o Betty, urata ea sau devenita Miss Univers. Au fost de multa vreme ingropate de Elodia, de Ciumac si de circul lor. Care or fi oare mai rele?
O intrebare. Retorica, desigur: daca un an de zile ar fi interzis sa faci reclama in alt mod decat gratuit si la altceva decat campanii de impact social oare cum ar ajunge sa arate productiile de televiziune?