Crisia.net - Blog de farmacista

Acesta trebuia sa fie un post despre pungile de plastic, cat sunt ele de nocive, cum vad toate campurile patriei insamantate cu pungi, si despre cat de verde sunt eu, ca tot sta umbrela deschisa ici in dreapta. Numai ca….
Prin mai 2007 am facut comanda de sacosele subtiri de plastic, personalizate. Fiind prima comanda, deci fiind necesara macheta noua (sau cel putin asa m-a aburit ala de la firma de plastice) nu mi s-a acceptat decat o comanda uriasa. Pungile (pe doua marimi) cumparate atunci s-au terminat prin luna noiembrie 2008. Pe cand erau pe sfarsite, avand in vedere si legea cu taxa ecologica pentru sacosele subtiri de plastic, am facut un bilant. Intr-un an si jumatate am teminat cam 25-28.000 de pungi de plastic. Nu stiu daca am vazut 1000 din ele cu intorcandu-se cu pacientul la farmacie. Oamenii s-au obisnuit ca dam pungutele gratis si nu-si mai luau dupa ei decat reteta, banii si buletinul. Ba chiar, si daca aveau deja sacose, imi cereau sa le dau totusi punguta, pentru ca mai cumpara si peste/cartofi/soda/concetrate pentru pui/malai/un litru de gaz.
Realizand brusc dimensiunea invaziei de pungi la care am fost partasi am gasit rapid solutia: am inlocuit pungile de plastic cu sacose de hartie. Nu-s la fel de rezistente precum cele de plastic, nu mai poti sa pui un pui congelat in ele sau 10 oua dupa caz, dar sunt biodegradabile. Cat de multumita am fost de mine nu va mai zic.

Pana m-a pocnit o trista revelatie: hartie = copaci taiati. Si-atunci ce-am rezolvat? Dar ma interesez eu din ce fel de hartie se fac pungutele mele.

Fotografia este de pe treehugger.com, dintr-un articol despre un pusti care a descoperit o modalitate de a face pungile de plastic sa se degradeze mai repede. Caricatura apartine lui Aurelian Iuliu Suta, ea fiind daruita, alaturi de alte asemena lucrari, site-ului Umbrela verde

Multe discutii zilele astea despre salariile unora. Cat de nesimtit de mari sunt unele se tot vorbeste. As da si eu din gurataste pe tema nesimtirii asteia, dar cu o conditie: sa stiu in mod sigur ce munca face zilnic omul despre salariul caruia comentez. Nu stiu, asa ca ma abtin!
Ce stire insa citesc si aud la Prima la jurnal:
“(…)cele mai mari lefuri (de bugetari) au fost la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Este vorba de o medie lunară de aproape 10.000 de lei. Pe locul următor se află angajaţii Consiliului Superior al Magistraturii, cu peste 9.500 de lei. Aceştia sunt urmaţi de cei ai Consiliului Concurenţei, ai Curţii Constituţionale şi ai Ministerului Dezvoltării. ” – de aici. Respectivele institutii s-au grabit sa dezminta, explicand ca s-au luat in calcul si diverse diurne sau prime de deplasari, care n-ar fi venit lunar.
Prima reactie din partea mea a fost: “Da’ care-i problema ca au salarii mari, astea sunt institutii importante, oamenii astia trebuie sa fie impartiali si incoruptibili, deci trebuie sa aiba salarii corespunzatoare”. Pe urma m-a pocnit o intrebare: “Oare care ar trebui sa fie nivelul unui salariu care sa garanteze incoruptibilitatea?”. De la ce suma in sus ai putea fi “de necumparat”? Oare exista o astfel de limita peste care orice propunere de “ungere” sa fie sortita esecului? Sa fie 10.000 de euro? 100.000? 1 milion?
Inclin sa cred ca la noi limita asta se apropie de infinit. Pentru ca de fapt incoruptibilitatea tine de constiinta, nu de salariu. Iar peschesurile si plocoanele fanariotilor au lasat urme dureroase in ADN-ul si in constiinta romanului. De asta in alte parti se poate, iar la noi e mult mai greu. De asta la noi se considera ca incoruptibilitatea trebuie “asigurata” cu bani, cu salarii mari. De asta la noi spaga este considerata justificata la cei cu salarii mici. De asta la noi se da spaga ca sa se ajunga pe pozitiile cu salarii “de incoruptibili”. (Si cat de corect vei fi oare dupa ce-ai “uns din greu pinioane” ca sa ajungi acolo?)
De asta si din cauza ca nu exista sanctiune. Tot Prigoana zicea pe undeva: “Nu exista popor ordonat, exista popor sanctionat”

Mmmmm, minunata zi astazi! E soare, nu mai ploua, nu mai bate vantul. Bine c-a plecat Pamfilescu la mosie, abia pot sa ies si eu la cumparaturi linistita, fara sa mai boscorodeasca toata ziua pe cat cheltuiesc! Inca-l bat la cap sa cumparam si noi un automobil, toata lumea buna are, numai noi am ramas cu trasura! M-am saturat de mirosul de cal si de obraznicia vizitiului. Da’ Pamfilescu nu si nu, ca e scump, cine-l conduce ca lui i-e frica, parca nu pot sa-l conduc eu! Bine, inca nu s-a vazut femeie sa conduca automobilul in Bucuresti, dar nu vad care-ar fi problema. O idee buna a avut si busteanul meu, si-a schimbat numele cand a plecat din Slatina. Daca ne chema in continuare Pamfil ar fi zis toata lumea: “Uite si taranii!” . Asa, cine se mai poate recomanda ca mine : Lenush Pamfilesco ?. Bine ca si mama a avut o idee geniala cand m-a numit Clematita! O fi zis ca rupe gura Draganestiului!

-Maricica! Maricica!! Cat te mai astept cu cafeaua aia?? Spune vizitiului sa pregateasca trasura, la 10 si jumatate plecam in oras!

Nu mai am nimic nou sa ma imbrac, si de palarii m-am plictisit teribil. Sigur schimb modista! Inca ma mai gandesc daca sa-i platesc ultima rochie! M-a amagit ca-i unica in Bucuresti si cand colo la teatru alaltaieri Ioneasca avea una la fel! Atat ca ea a avut tupeu de si-a facut-o rosie toata si tot teatrul s-a uitat la ea in loc sa ma admire pe mine!
Trebuie sa ma duc si la Coco sa-mi spuna care-s noile idei de coafuri venite de la Paris. Apoi negresit trebuie sa vorbesc cu Zita, manechiurista. Ieri am vazut-o pe Popeasca intrand la ea, trebuie sa aflu daca l-a invitat pe maiorul Voinovici la ea la ceai.
Ah, maiorul Voinovici! Inalt, brunet, mustacioara lui…! Si ochii aia albastri m-au dat peste cap! L-am cunoscut la balul Societatii Filantropice Angelia si de atunci imi face o curte teribila! Tot coconetul ma invidiaza, bine ca Pamfilescu nu banuieste nimic! Dar si de mi-ar reprosa ceva nu cred ca rezista busteanul lacrimilor mele si mutritelor mele fermecatoare. Un pic sa-l gadil in barba si sa ma prefac ca-l giugiulesc si s-a topit! “Migrenele” mele ( Maricico! Maricico!! Trimite pe Gheorghita la spiterie sa-mi ia saruri!) imi vor impune intotdeauna repaos la pat (cand are el chef) si plimbari la aer (cand am eu chef).
Cum? Ordonanta lui Voinovici cu un bilet? Ia sa vedem! Ah, imi bate inima sa-mi sparga pieptul!
“Iubirea mea! – “Iubirea mea??” Vai, mor! – pot cuteza sa te-astept diseara sa ne plimbam din nou sub salcamii infloriti? Ma vei lasa, sper, ca sarutandu-ti superbele maini sa-ti declar amorul meu neostenit. Nu ma lasa sa sufar, inger al vietii mele, si da-mi de stire prin soldatul ce-ti aduce aceste bilet. Si nu uita:
In lumea asta plina de pacate
O inima doar pentru tine bate
Nunuto, n-o zdrobi!
Mereu te va iubi
Si-ntreaga viata sclava iti va fi!”
Ah, Popeasca n-are nicio sansa!

Maricica! Maricica!! Nu mai face ochi dulci ordonantei si treci incoace ca am rupt panglica la clopotel de cand sun! Trimite-l cu biletul asta la maior si intoarce-te degraba sa ma ajuti sa ma imbrac!

TUDOR GHEORGHE SUPER,SUPER MELODII 70 DE MIN – UN ADEVARAT REGAL (super orchestratie)!!!!
Asculta mai multe audio Muzica »

Duminica dimineata. E frig, e soare. Un cer albastru, ireal de curat se intinde deasupra mea, soseaua uda luceste in soare in fata masinii. Nu-i nimeni pe drum, Maritza urmeaza drumul fashaind usor din cauciucurile de iarna (poate nu mai uit la primavara sa le schimb). E asa de liniste, nu bate vantul, nu se misca nimic. Totul se incalzeste la soare, tragand viata din razele timide. Zapada se topeste pe ramuri inghetate, picuri de apa stralucesc peste tot. Timpul se topeste si el, nu mai e astazi, nu mai e maine, nu-mi mai trebuie nimic, nu mai trebuie nimic……
Arunca-te pe spate in zapada, infige-ti ochii in albastrul inalt si asculta:

George Michael – A different corner
Asculta mai multe audio Muzica »

Andreea a implinit ieri 8 ani. In doua luni de cand a fost la noi parca a crescut cat pentru un an. Am sunat-o ieri sa-i zic “La multi ani” si, cu nasul infundat fiind, am crezut ca nu stie ca sunt eu. Si o intreb:
-Mai, da’ tu stii cu cine vorbesti?
-Da! Cu tine!
-Hihihi! Dar cine sunt eu?
-Cum cine? Tia! Mi-a zis mami cine-a sunat. Dupa care mi-a povestit in detaliu cum au decupat marul si gutuiul la abilitatile practice si cum au lipit in ei merele si gutuile corespunzatoare.
Mai nou are preocupari serioase. Prin urmare mama soacra s-a trezit cu urmatoarea intrebare, pusa pe un ton foarte serios:
-Mamaie, care-i deosebirea dintre cal si iapa?
-Da’ unde-ai auzit tu de iapa???
-La niste desene, Horseland…
“Ale naibii desene si cine te-o mai lasa sa te uiti la Horseland!!” si-o fi zis biata femeie si i-a raspuns desigur ca iapa are urechile mai mici. Atat ca preocuparea n-a disparut si m-a luat neaparat si pe mine la rand:
-Tia, sa stii ca eu stiu care-i deosebirea intre vaca si taur!
-Zau?? zic, cu ameteli in creieri si cu inima mica. Ia zi!
-Pai vaca are uger si taurul n-are!
-Este corect, zic, inghitindu-mi “da’ de unde stii?” care venea pe limba.
-Da, si stiu ca poti sa vezi si care-i vitelus si care-i vitica! Te uiti in spate, ca si vitica are un uger mic!
-Foarte bine, zic, hai sa cautam aici in “Amintiri din copilarie” ce cuvinte stii sa citesti cu cate litere ati invatat pana acum.
-Bine!

I-am luat de ziua ei o colivie roz pentru perusii ei, pestii s-au amanat pentru la anul. Ne-a sugerat mami ca atunci va fi mai sigur ca nu vor avea soarta melcilor.