Sunt multe comentarii la acea postare a lui Serban Huidu, dar, pentru ca tot vorbeam la un moment dat despre copii, mi-a atras atentia ce spune intr-unul din ele Daniel Voicescu. Am sa-l reproduc exact, pentru ca mi s-a parut o parere de o extraordinara maturitate:
“Salut Serban. In legatura cu raspunsul tau la un comment as vrea sa-ti spun unele-altele… “suntem ultima generatie care a prins lucrurile simple”… Suntem cam de aceeasi varsta. Ne bucuram noi de lucrurile simple, da mai tii minte ce ne luceau ochii la alea “complicate” (masinute, robotei…)… Asta ca o paranteza.In ordinea principala de idei, avem copiii pe care ni-i “facem”. Cand spun asta ma bazez pe experienta celor 4 copii personali si a celor o suta si ceva de la scoala. Ce “plantam” aia “rasare”. Principalii “daunatori” sunt divortul parintilor (=>lipsa de autoritate), necaldura relatiei adult-copil (lipsa de comunicare), nesupravegherea (discreta, dar “atenta”)sau dimpotriva ingradirea exagerata(=>frustrarea), “preaiubirea” (rasfatul), neresponsabilizarea (”am si drepturi dar si datorii”). … Nu-i putin lucru sa cresti un “om”… N-a fost niciodata, dar acum e mult mai solicitant ca altadata. Copiii de azi nu sunt nici mai buni nici mai rai ca cei de altadata. Te invit oricand sa te “strecori” printre ei si sa le acorzi atentie, simpla, “neformatata” de nici un fel de judecata sau prejudecata, ca tot vorbim de lucrurile simple… Sunt inteligenti, sunt curiosi, sunt curati (deep inside), sunt vii… Dar fiindca traiesc intr-o jungla a tentatiilor, au nevoie de un atent si constant “ajutor”. Si mai ales de exemplul personal. Mai intai trebuie sa ne intoarcem noi insine la lucrurile simple, esentiale ale vietii. Noi am crescut cu ele, fiindca erau pretutindeni in jurul nostru. Acum dau navala peste noi agresivele “noutati”. Cele simple sunt tot acolo, dar nu mai sunt foarte la indemana. Vorbim despre ele, dar cati le si cautam cu adevarat…”
