Blog de farmacista

Archive for October, 2008

E un b…w job, ar zice unii, dar eu vreau sa ma refer la job ca loc de munca.
Pornesc de la premiza, afirmata de altii, mai destepti ca mine, ca barbatul este de fapt un baietel pana catre adancile batraneti. Ea este verificata in numeroase ocazii si de catre cei mai macho dintre machomeni prin apucaturi precum preocuparea pentru tot ce-nseamna gadget (cum le zic astia mai nou) de ultima ora vezi mobile, GPS-uri, detectoare de radar, PC, alte asemenea; iubirea neconditionata pe care o poarta masinii personale, pe care o bibilesc si infrumuseteaza necontenit si catre care poarta discutia ori de cate ori se intalnesc la o parola cu alt mascul; tendinta de a se lua la intrecere in orice privinta si in orice moment cu alti baietei, pe tema ” a mea e mai lunga”, “a mea e mai cool”, “a mea e mai tare”.
Purtand necontenit in minte aceasta idee iata doua job-uri de vis pentru oricare barbat:
“Mythbusters“. Binecunoscuta emisiune de pe Discovery Channel este locul in care orice barbat banuiesc ca si-ar dori sa lucreze. Acolo, cei doi ingineri trazniti testeaza in conditii stiintifice tot soiul de mituri, mai mult sau mai putin urbane. De aici oportunitatea de a arunca in aer cu maxima bucurie o multime de lucruri, de a trage cu tunul folosind drept proiectile pui congelati, de a arunca de la inaltime, da foc, impusca, testa tot felul de nenorociri pe un biet manechin. Am aflat de la ei ca orice-ai face, orice tertip ai folosi radarul te prinde si ca, barbat fiind, daca faci pipi pe o linie ferata sub tensiune se pare ca nu te curentezi. Cu toate astea, parca n-as recomanda….
“Top Gear“. Alti trei trazniti au posibilitatea de a testa masini in fel si chip, si mai ales in feluri si chipuri la care nu m-as fi gandit in veci de veci. Desigur ca nu are nici o relevanta cat de departe ajunge o masina aruncata cu o catapulta sau daca in acest mod poti sa atingi o tinta uriasa. Nu stiu nici cui foloseste incercarea de a face dintr-o masina o racheta care sa fie lansata in atmosfera (ca spatiu cosmic e putin cam mult spus) si adusa inapoi, sau o barca in care sa plutesti efectiv pe apa. In schimb sa poti testa unele dintre cele mai noi masini tocindu-le cauciucurile in intoarceri cu frana de mana pe circuit, sa-ti testezi propria rezistenta, cat si a masinilor in traversarea Africii sau a nesfarsitelor zapezi pana la pol as zice eu ca ar fi iarasi visul oricarui mascul.
Cine a vazut aste doua emisiuni stie in ce hal se pot distra cele doua gasti de neastamparati. Ce ziceti, am dreptate?
Si inca un lucru, inca n-am reusit sa-mi dau seama care ar fi jobul visurilor feminine…..

Astazi, daca ar mai fi trait, maia ar fi implinit 80 de ani.
Maia, bunica, s-a numit Elena -si dupa ea si eu- si a trait 77 de ani un trai greu in vremuri foarte grele. A regretat enorm ca parintii n-au putut-o purta la scoala mai mult de 4 clase. Nu si-ar fi dorit decat sa invete croitorie, la fel ca unele din surorile ei. Asa ar fi avut si ea o sursa de venit si poate ca ar fi ajuns o croitoreasa vestita, pentru ca a avut toata viata un gust desavarsit la imbracaminte. A fost o femeie frumoasa, cu parul negru pana pe la 60 de ani, cu o tinuta deosebita si un mers foarte frumos, mers pe care toti cei care au cunoscut-o si-l amintesc. A crescut cu dragoste imensa si devotament doua randuri de copii, iar eu imi amintesc si acum cantecelele si poeziile pe care le-am invatat cu ea “la varsta de 3 ani”. I-a placut foarte mult sa citeasca si l-a adorat pe Eminescu. Stia sa faca haz de necaz ca nimeni altcineva si niciodata n-am simtit greutatile prin care au trecut ea si bunicul crescandu-ne.
Ea mi-a pus Biblia in mana, ea m-a invatat ce inseamna sa fii femeie, ea mi-a cumparat primul rimel, produs de machiaj care nu-mi lipseste niciodata.
M-am putut impaca dupa disparitia ei doar pentru ca in ultimii ani ai vietii a fost extrem de vesela si fara griji, bucurandu-se de lucrurile frumoase. Si pentru ca ei niciodata nu i-a fost frica de moarte, pe care a vazut-o ca pe un lucru firesc si ne-a invatat si pe noi s-o consideram la fel.
Sunt sigura ca e printre ingeri si, alaturi de bunicul, are in continuare grija de noi.

Pe drumul meu spre casa a aparut intr-o buna zi o groapa. Bine plasata, gaura era chiar pe marginea asfaltului, in afara lui. Inca nu am depistat de ce pe sub asfalt si langa el pietrisul se surpa formandu-se un hau in care intra o roata cu totul. Probabil ca la un moment dat cineva s-a zgaltait in ea zdravan, pentru ca a aparut o craca, vesnica semnalizare a acestui tip de situatii. La un timp s-a descarcat pe margine o gramada de pietris si s-a umplut groapa. Perseverenta, ea s-a format din nou. E atat de parsiva, ca n-o vezi decat cand esti aproape sa dai in ea, pentru ca asfaltul s-a lasat usor. Alta craca a semnalizat-o un timp, pana cand a aparut solutia salvatoare. Administratorul drumului a facut ceva, a luat masuri!

Se spune ca de cand ne nastem incepem sa imbatranim. Cand suntem insa batrani? E batranetea o stare fizica sau o stare de spirit? Ce te face sa fii batran? Felul cum te simti? Modul cum te vad ceilalti?
Te trezesti intr-o dimineata si te dai jos din pat intr-un cor de trosnituri de oase. In timp ce te indrepti spre baie te pocneste in moalele capului tot siragul de lucruri pe care nu le mai poti face. Nu mai esti atat de sprinten -ca, de! junghiul din pulpa nu te lasa-, mai are si memoria scapari -chiar, cui i-ai dat imprumut 100 acum o saptamana??- , vederea e ajutata de ochelari, iar pe partea stanga trebuie mare atentie ca sa auzi ce ti se sopteste. Esti din cauza asta batran, chiar daca ai 48 de ani? La aceasta minunata varsta -toate au “minunatia” lor- lumea are anumite asteptari de la tine. Sa ai de preferat o familie si copii, macar unul. Sa ai un statut social, casa ta, oarece economii. Sa ai un anume comportament, sa ai, cum se spune “capul pe umeri”. Esti un domn, singur sau nu, nu trebuie sa te mai uiti dupa femei. Esti o doamna, nu trebuie sa te mai boiesti, sa te tunzi tinereste sau sa mai porti fuste scurte, chiar daca ai inca picioarele frumoase. Nu se mai cade. Cine zice? Daca sufletul meu e tanar si inca mai pot? Sau vreau sa mai pot? Si nestiind cine zice, oare nu cumva tocmai ceilalti ne fac sa fim batrani? Prin asteptarile pe care le au din partea noastra. Prin modul in care ne privesc atunci cand facem lucruri necaracteristice varstei pe care o arata buletinul. Trebuie sa recunosc ca si eu am privit amuzata cum un batranel vine la farmacie cu scuterul, pe care-l parcheaza in fata si-i pune incantat alarma. Dar mi-am dat seama imediat ca-i minunat pentru el ca se poate deplasa usor unde are nevoie.
Se intampla ceva cu batranii nostri. Din bunicii blajini si bonomi se transforma in rautati ambulante care-si varsa peste tot amarul varstei pe care-o au. As vrea sa cred ca aceasta cramponare de trecut, aceasta nevoie de a-ti dovedi ca mai poti, aceasta neputinta care se transforma in ura nu sunt obligatoriu atasate varstei inaintate. Dumnezeu stie cum ne e dat sa imbatranim fiecaruia, dar nu inteleg de ce pentru unii nu e posibil s-o faca gratios sau cu distinctie. Probabil pentru ca asta ar implica sa mearga la azil sau sa renunte la casa in care au locuit pentru una mai mica si mai putin costisitoare. Si asta e greu. E greu sa-ti parasesti amintirile de-o viata, se spune. Dar ele sunt mereu cu tine, in mintea si sufletul tau.
Cred ca esti batran atunci cand in loc sa te uiti inainte, cautand sa-ti faci rost de noi amintiri, te intorci mereu si mereu doar asupra celor pe care le ai deja si care te inconjoara. Cred ca esti batran atunci cand schimbarile de orice fel nu mai sunt o provocare, ci doar o alta insuportabila bataie de cap.

Dupa cum spuneam, sambata am plecat la tara, primisem invitatie la un pui la ceaun. Puiul intre timp a sarit din ceaun pe gratar, dar asta n-a stirbit cu nimic frumusetea zilei petrecute acolo.

Zona este minunata. Valea Buzaului ascunde niste frumuseti nebanuite, pastrate departe de ochii turistului obisnuit multi ani datorita drumurilor dezastruoase din zona. Dupa lupte seculare ce-au durat cam 5-6 ani DN 10 a fost in sfarsit reparat si poti ajunge la baraj la Siriu fara sa-ti mai sfarami masina. Dealurile se intind lenese de-a dreapta si de-a stanga drumului, inca inverzite de nesfarsite paduri. De la Patarlagele, care acum e oras, se face la dreapta, peste calea ferata, ca sa ajungi la Colti. Pacat ca o data cu virajul la dreapta viram si spre secolul 19 in ceea ce priveste drumurile. O vesnica neintelegere intre primariile celor doua localitati a dus la lasarea in paragina a drumului, care in ultimii ani da semne grave de oboseala. Cu atentie si nu mai mult de 50 km la ora ajungi la Colti. Comuna e ascunsa intre dealuri, e mai sus si mai la racoare. Acum padurea a ruginit, e o frumusete. Pacat iarasi ca nu-i gospodarul care s-o scoata la lumina. Faptul ca-i departe de .. sa zicem “de civilizatie” a facut sa ramana mai mult batrani in localitate. Sunt obositi ei, a obosit si localitatea.

In mijlocul acestei oboseli generalizate -asta ca sa nu zic lene si nepasare- sta o alta perla in noroi: singurul muzeu al chihlimbarului din Romania. Pentru ca zona este singura in care, in perioada interbelica a fost exploatata resursa naturala de ambra in mod organizat. Mai sus de Colti, la 6 km, pe un drum dezastruos, complet nerecomandat masinilor delicate si cu poalele jos, gasesti biserica dintr-o piatra de la Alunis. Alunisul e un sat in coasta coastelor, in care mai este scoala pentru ca mai sunt copii. De altfel se jucau pe ulite. Biserica a fost construita, de fapt cioplita intr-un deal de gresie de un cioban caruia i s-a aratat Maica Domnului in vis, spunandu-i sa sape in acel loc, ca va gasi o icoana.

Intr-un document din 1274 se mentioneaza ca satenii din Alunis au ajutat ciobanul la construirea bisericii. Este deci indirect o atestare documentara a satului. Ulterior biserica a fost ingrijita si daruita de multi boieri si domnitori care au auzit de ea. In acest moment biserica este descuiata -unde mai gasesti biserici descuiate?- inca se tin slujbe in ea, gasesti lumanari si chibrit, poti sa lasi pomelnic si donatie. (poza e facuta in partea din biserica aflata in piatra, fara nicio sursa de lumina in afara ferstrelor mici care se vad in fata in poza de mai sus, nu mi-am imaginat ca-mi iese.)

Langa ea se gasesc trei chilii sapate in acelasi deal de gresie

si un cimitir tare ciudat, in sensul ca mormintele sunt asezate in mai multe directii, nu-s paralele asa cum ar trebui….

Sa mai spun ca nu este semnal la mobil, motiv pentru care mi s-au descarcat telefoanele, si cum inca nu m-am invrednicit sa am un aparat foto meserias, am putine poze. Daca scapi cu par in cap dupa kilometrii de drum care-ti pun nemilos masina la incercare (m-a blestemat Maritza saraca…. eu m-am crezut la raliu, cine mai era ca mine?!) poti sa gasesti si cazare. Cititi si aici, caci tot ce spun acei care au fost pe acolo e adevarat!