Crisia.net - Blog de farmacista

Acum am venit de la magazin. In fata mea la rand un grup de 3-4 pici de clasa 4-5. Erau preocupati sa-si cumpere tot felul de snacks-uri, chipsuri si alte asemenea, iar unul dintre ei zice: “Energizante aveti?”. “Nu stiti, Burn, Red Bull, din astea!” zice pustiul sfatos, la spranceana ridicata a vanzatoarei.
Nici o grija, dom’ ministru, ca stiu ei ce si de unde sa-si cumpere!. Si nu cred ca pachetul pus de mama de acasa ar rezolva ceva, numai luzarii n-au bani sa bea un energizant intre ora de citire si cea de cunostintele naturii….

Imediat dupa Revolutie profesoara noastra de matematica ne-a spus:”Copii, sa va pregatiti. Pentru ca voi veti fi generatia de sacrificiu. Totul se va experimenta pe voi.” Nu stiu daca asa am fost, dar stiu ca de multe ori am simtit ca parca ne-am nascut o secunda prea tarziu. Toate posibilele schimbari in bine s-au petrecut dupa ce eu trecusem pe acolo. O facultate pe care as fi facut-o, de Comunicare, a aparut cand eu terminam Farmacia. Patru ani am facut naveta din camin la Universitate cu doua-trei autobuze sau tramvaie -ca la metrou am renuntat repede, ca sa vad cerul si oamenii-, in ultimul an de facultate a aparut linia directa, binecunoscutul 601. Caminul in care am stat s-a renovat abia in ultimul an de faculate. Stagiu de un an si aviz de libera practica obtinut cu examen obligatoriu doar generatia noastra a avut. Engleza s-a facut in scoala noastra abia dupa ce am inceput noi liceul si devenisem deja experti in limba rusa. Am invatat engleza singura, initial din filme, apoi din titlurile melodiilor, apoi dintr-un curs pentru incepatori. N-am avut habar ce-i ala calculator pana in facultate, cand am facut informatica pe niste 286, unde am invatat editarea de text, ca aia era cam tot ce puteai face. Dupa ce am terminat noi cursul respectiv s-a dotat facultatea cu 486. Despre calculatoare m-a mai “destupat” si fratele meu, care le-a studiat in scoala si hard-ul si soft-ul.
Iar acum nu vreau sa ma mai simt ca si cum si internetul ar fi aparut in viata mea o secunda prea tarziu. Blogul asta e o cale de exprimare, indiferent ca ma citeste un om sau o multime de oameni. Vreau sa reinvat sa-mi linistesc gandurile si sa le asez frumos in randuri scrise. Vreau sa fac ceva cu secunda asta, chiar venita prea tarziu…

De ceva vreme am un soi de presentiment cand aud de cate o persoana care s-a internat in spital pentru diverse probleme. Sunt oameni la care stirea trece pe langa mine ca oricare alta, sunt insa oameni de care cand aud o teama neagra mi se intinde in suflet: “MOARE!”. Asa a fost in cazul unei paciente care s-a dus sa-si faca niste analize si s-a intors in sicriu. Asa a fost in cazul lui Florian Pittis. Asa a fost in cazul lui Stefan Iordache. Mi-e teama sa mai aud ca are careva probleme de sanatate, mi-e teama de sumbra presimtire….
A murit Stefan Iordache. Si nu-mi iese din cap ca omul asta s-a stins la Viena, departe de casa, suparat pe tara asta. Citez din ultimul interviu, din Jurnalul national, desi desigur aceste cuvinte le-ati mai citit si le veti mai citi:
“Sînt mîhnit. Nici vehement şi nici supărat. Mîhnit. Vorbim cu toţii în vînt, pentru că nimic nu se schimbă. Aleg să nu mă mai implic în societate. O fac pentru prima şi ultima oară. Ceea ce trăim este o telenovelă. Dar nici sensul peiorativ al ideii de telenovelă nu mai este suficient pentru ce trăim. E o manea. De prost gust. Decît să vorbesc fără rost, nu-i mai bine să mă uit la salcia asta? “
Batranii nostri, cand isi simteau sfarsitul, isi chemau prietenii si dusmanii, ca sa se impace, sa nu plece dincolo cu sufletul incarcat de suparari vremelnice. Acest om a plecat fara sa ne ierte. Ar trebui sa ne macine lucrul asta. Nu e normal ca astea sa fie ultimele cuvinte catre societate ale unui om care ne-a starnit de atatea ori pofta de absolut….

Citeam pe blogul lui Dojo articolul asta si ma gandeam la o babuta care a venit la farmacie acum cateva zile. “Stiti, zice, eu sunt operata de coloana si acum ma doare mijlocul de nu mai pot sa merg, dati-mi, va rog, ceva, ca nu mai pot!”. Intreb, bineinteles, cand s-a operat, si-mi raspunde: “Aaaaa, acum 7 ani!”.
Sa-ti faci o operatie devine ceva de importanta capitala, un motiv pentru ceilalti sa te trateze aparte. Ati auzit, desigur, cel putin o persoana spunand: “Dati-mi, va rog, voie sa trec inainte, sunt operata si nu pot sta mult in picioare!”. Desigur,nimeni nu stie ca operatia a fost acum 3 ani si a fost de cataracta. Cel putin o babuta v-o fi zis, vreodata:” Da-mi voie, te rog, sa stau jos, sunt operata”. S-a operat acum 10 ani de unghie incarnata, dar, hei, e o operatie!
“Te-ai taiat”, viata ti s-a schimbat. Cand stai de vorba cu altii, mai ales din cei de varsta ta, ai ocazia sa povestesti pe larg cum ai ajuns la operatie, cati doctori te-au consultat, cand te-ai trezit din anestezie, cat te-a durut, si, mai ales, ce precautii trebuie sa-ti iei de acum inainte. Nu ca le-ai si respecta. Babuta de care ziceam initial fusese la cules si ridicase nu stiu cate cosuri de porumb. Pentru ea era cel mai important sa-mi spuna ca este operata.

Din cand in cand mai dau cate un search dupa cuvantul “farmacist”. Asta asa, ca sa mai vad ce rautati mai scrie lumea despre farmacisti – hihihi!-. Intr-o astfel de cautare am dat peste blogul unei scantei din Timisoara, un om plin de energie si de viata, cu zeci de proiecte si cu multe de spus. O iubesc, desi n-o cunosc, pentru ca e vie, e nebuna, e exact cum as fi eu daca as avea 10 ani mai putin. Citesc cu nesat din arhiva ca sa ajung la zi. V-o recomand, ea e Dojo.