Crisia.net - Blog de farmacista

Ii stim acolo, in casa de la tara sau in apartamentul lor de bloc, pline de amintiri. Ne bucuram cand vorbim cu ei si aflam ca au putut merge usor pana la magazinul de la colt sau pana la posta pentru ca ieri nu i-au mai durut atat de rau oasele. Tot amanam sa mergem sa-i vedem, prinsi cu atatea treburi zilnice urgente…. Ne gandim cu teama cum ar fi fara ei sau ce-am face daca….

Si iata ca vine cumplitul telefon. Si constat ca nu eram deloc pregatita. Si alerg sa astept in urgenta o salvare ce-l aducea pe bunicul de la tara. Facuse accident vascular si spre norocul lui vecinul era in gradina sa adune prunele si l-a vazut cand a cazut in fata usii. Cand s-a deschis usa de la salvare am ramas socata de cat de mult semana cu maia: aceleasi miscari de maini si picioare care reproduceau gesturile lui reflexe pe care le cunosteam atat de bine, aceeasi privire pierduta in care desi cautam cu speranta n-am putut vedea ca ma recunoaste, aceeasi agitatie cauzata de faptul ca era ud….
Il interneaza in neurologie in ultimul pat disponibil si iarasi stau pe o margine de pat tinand strans o mana batrana ca sa nu se mai miste si sa lase sa curga perfuzia. Si, numarand picaturile din perfuzor, simt, pentru prima data, moartea trecand printre paturi, printre multele paturi in care oameni in stare la fel de grava ca bunicul se agita pentru ca pampersul e ud…..

Dormea bunicul, cu o fata atat de linistita, dezvelit pentru ca dadea din picioare in somn, asa cum facuse toata viata…. Si am plecat acasa….N-am sa uit niciodata cum am intrat pe usa salonului si am ramas intepenita vazand patul gol, fara cearsaf, fara perna….Murise la 20 de minute dupa miezul noptii.

Tot nu cred ca nu mai este. Tot mai astept sa-mi sune telefonul si sa aud vocea lui in care se simtea zambetul: “Cristina?”. Sinistra liniste, pustiu fara de margini, viata e un vis.

Am invatat ca Dumnezeu, in nesfarsita lui bunatate, are un mod de a lucra in care le aranjeaza pe toate, iar astea nu sunt vorbe goale. Am invatat ca bunatatea omeneasca, la fel ca si rautatea omeneasca, nu are limite. Dar bunatatea poate invinge rautatea. Am invatat ca atunci cand vrei sa faci ceva, sa vorbesti cu cineva, sa vezi pe cineva, e bine s-o faci imediat, sa nu lasi pe maine. Pentru ca nu stim cand “maine” se va transforma in “niciodata”.

….stelele care cad
nu pier
stelele care cad
se duc pe un alt cer….